Mădălina Firănescu:
De la tenisul de recreere şi întreţinere, practicat de Tolstoi, la jocul zilelor noastre, care şi-a pierdut graţia în favoarea forţei şi vitezei (însuşi Rafael Nadal, fostul numărul 1 mondial, se plângea zilele trecute, cerând schimbarea mingilor), e o distanţă la fel de mare precum cea dintre automobilul patentat de Karl Benz pe la 1880 şi noul uber-Benz AMG GT Black Series, cu minim 577 CP.
În fotografia apărută în “The Bud Collins History of Tennis” şi datată 1896, Lev Tolstoi, purtând o rubaşcă neagră, pantaloni închiși la culoare și ghete, ţine în mână o rachetă de tenis. Pe chipul tumultuosului scriitor de la Iasnaia Poliana se citeşte că tocmai a pierdut un punct sau poate chiar meciul. Tolstoi avea în acel moment 68 de ani, iar jurnalistul P. A. Sergeenko, martor al acelor vremuri, nota în volumul “How Count Tolstoy Lives and Works” că romancierul petrecea ore bune în faţa fileului. Un împătimit al mişcării – călărea sau pedala zilnic –, Lev Tolstoi a fost fotografiat de soţia sa pe terenul de tenis chiar şi la 80 de ani, într-o partidă de dublu.
De la tenisul de recreere şi întreţinere, practicat de Tolstoi, la jocul zilelor noastre, care şi-a pierdut graţia în favoarea forţei şi vitezei (însuşi Rafael Nadal, fostul numărul 1 mondial, se plângea zilele trecute, cerând schimbarea mingilor), e o distanţă la fel de mare precum cea dintre automobilul patentat de Karl Benz pe la 1880 şi noul uber-Benz AMG GT Black Series, cu minim 577 CP. Sigur că sportul a devenit spectaculos şi captivează privitorii, însă adesea se reduce la lovituri năucitoare, reacţii instinctive şi icnete zgomotoase, nemailăsând loc raţionamentului tactic şi demonstraţiilor de virtuozitate tehnică. De aceea sunt clar favorizaţi sportivii înalţi şi solizi. Un fost campion de la Roland Garros, Michael Chang, actual antrenor al japonezului Kei Nishikori (4 ATP), crede totuşi că şi jucători ca elevul său şi chiar ca Simona Halep (4 WTA), de o statură medie, pot evolua la nivel înalt.”Viteza poate compensa. Jucătorii mari nu pot avea viteza la fel de bună şi te poţi folosi de asta şi defensiv, dar şi ofensiv. Poţi face minuni cu asta”. În plus, adaugă Chang, tenisul e şi un sport al minţii, nu numai al gabaritului.
Cei care o cunosc şi susţin pe Simona Halep sunt convinşi că românca poate ajunge în fruntea clasamentului mondial doar învăţând să-şi stăpânească emoţiile şi să-şi insufle curaj în momentele critice. „Totul este în mintea ta”, spunea fosta câştigătoare de la Wimbledon, Marion Bartoli, în vreme ce Venus Williams, ajunsă la 36 de ani şi încă aflată în top 15 WTA, completa: ”Tenisul e mai ales un joc mental. Câştigi sau pierzi meciul înainte să ajungi pe teren”. Asta a simţit-o Simona Halep la Beijing, unde s-a oprit în optimi incapabilă să treacă de coşmarul său chinezesc, Shuai Zhang. A fost o înfrângere, dar nu un mare eşec pentru că, şi aşa, românca s-a calificat a treia – şi pentru a treia oară consecutiv! – la Turneul Campioanelor, care se desfăşoară între 23 şi 30 octombrie la Singapore. „Această performanţă înseamnă ceva destul de exclusiv, pentru că sunt numai opt jucătoare acolo. Ca să te califici atâţia ani la rând este mare lucru”, remarca Ion Țiriac, în opinia căruia, dăruită cu mult talent, „poate chiar mai mult decât îi trebuie”, Simona Halep e în stare să câştige orice trofeu în orice moment. „Dar trebuie să se şi întâmple”, a adăugat el.
Voci autorizate, precum cea a Robertei Vinci (33 de ani), finalistă la US Open, sau a jurnalistei Carole Bouchard de la L’Équipe, se miră de altfel că Simona nu s-a impus încă într-un turneu de Mare Şlem. „Halep. Mizez mereu pe ea. Este puternică”, a declarat italianca. Şi poate că fizic şi tehnic românca aşa pare, însă firea sa emotivă îi joacă adesea feste. Iar aici intervine inspiraţia lui Darren Cahill care, mai mult decât un antrenor – cum a fost pentru Andre Agassi, Lleyton Hewitt, Andy Murray sau Ana Ivanovici –, este şi un mental coach al Simonei. „Arată-mi acea inimă mare pe care ştiu că o ai”, i-a spus Cahill elevei sale la Beijing. Formula magică a funcţionat, însă doar pentru puţin timp. Aşa a ajuns Simona Halep să repete, ca o mantră, la orice interviu, că îşi propune doar să se concentreze pe bucuria jocului, fără să se gândească la rezultat: „Dacă eşti relaxat pe teren, poţi să joci cel mai bun tenis al tău”.
Cumva, lupta româncei cu ea însăşi repetă povestea genialului Roger Federer. În lumea ideală descrisă de Darren Cahill, Simona n-ar trebui să dea cu racheta de pământ la nervi, dar tot aşa făcea, n-o să credeţi, şi Federer, la începuturile ascensiunii sale spre glorie. Perfecţionist până la obsesie, când greşea, îşi vărsa supărarea gesticulând nervos şi vociferând. Cu multă voinţă, a învăţat să se stăpânească, păstrându-şi mintea limpede şi simţindu-se fericit când joacă. „Arăt foarte liniştit, ca şi cum totul a venit foarte uşor. Dar nu e nici pe departe aşa”, recunoaşte elveţianul considerat cel mai mare jucător al tuturor timpurilor. Talentul său unic şi eleganţa incredibilă pe teren l-au făcut pe regretatul scriitor David Foster Wallace să-l numească “o ființă al cărei trup era jumătate carne, jumătate lumină”.
Poate că Simona Halep nu va ajunge la izbânzile lui Federer, însă e clar că în drumul său spre vârful ierarhiei mondiale stau mai ales propriile temeri. Totuşi, Caroline Wozniacki a ajuns nr. 1 WTA în octombrie 2010 fără vreun titlu de Grand Slam cucerit, la fel Jelena Jankovi în august 2008, sau Dinara Safina, în aprilie 2009. Până la urmă, mai important decât orice titlu ţintit e să dovedeşti o inimă mare şi neînfricată. A brave heart.