EPAPER revistacultura.ro
de Claudiu Sfirschi-Lăudat
după texte de Margarita Karapano
Cu: Cerasela Iosifescu
Regia: Yannis Paraskevopoulos
Decor & costume: Lia Dogaru
Asistent regie: Claudiu Sfirschi-Lăudat
Producător: ARCUB – Centrul de Cultural
al Municipiului București
Ea scrie un roman. Merge deseori la clinică. Și scrie. Scrie cu pasiune. Își pune întrebări despre sensul vieții, despre rostul suferințelor îndurate, despre Dumnezeu. Ea este Lora. Iar Lora este personajul principal al piesei Obsesii inspirate de scrierile Margaritei Karapanou, care s-a luptat întreaga sa viață cu tulburarea maniaco-depresivă. Pornind de la fragmente răzlețe din romanele lui Karapanou, Claudiu Sfirschi-Lăudat a improvizat pe marginea lor, le-a dat un suflu nou și a creat un scenariu teatral. Cerasela Iosifescu, aflată la a patra colaborare cu regizorul grec Yannis Paraskevopoulos, trece natural de la un registru la altul, conturând un personaj deopotrivă sensibil și puternic, copilăros și înfricoșat, atrăgător și distant.
Spațiul nebuniei se traduce într-o limbă vie, în care ironia mustește în porii fiecărei replici. […] Cărnos, discursul dramatic începe brusc, fără floricele pregătitoare. Câinele Louka, mama, iubiții fac ca universul dramatic să devină repede familiar, înlăturând distanța dintre spectator și poveștile istorisite. Din text, dar și din interpretarea Ceraselei Iosifescu, reiese un personaj puternic, excelent conturat. Directețea scriiturii și umorul surprinzător, în ciuda detaliilor despre boală și tratamente, asigură un impact adânc, ca și numeroasele fraze cu efect-surpriză, construite pe jocul contrastelor dintre început și final. (Cristina Rusiecki)
„Obsesii” sancționează lipsa de dispoziție, la nivel societal, pentru drama personală, individuală, minoră prin frecvența ei redusă de exhibare. Cerasela Iosifescu, în rolul Lorei, este acolo pe scenă, asistăm timp de o oră la frământările și tremurul ei și nu-i putem spune: Lora, termină dragă, nu mai dramatiza atât, hai că avem treabă! Pentru că patetismul Lorei nu își are finalitatea nici în compătimire și nici în repulsie. Ci într-o – hai să-i spunem așa, că tot ne aflăm în preajma unor trăiri psihice destructurante – bipolaritate de uz comun, cotidiană și generală. (Carmen Corbu)