Mădălina Firănescu:
În sportul cu balonul rotund, au existat însă mereu vedete care au alternat shot-ul cu şutul. Despre faimosul brazilian Garrincha se spune că era cules de staff de prin baruri şi băgat după pauză în joc, ca să marcheze salvator. Şi pe la noi, nume mari au fost asociate cu licorile ameţitoare…
„Chiar şi beat, Tamaş ar fi fost mai bun în apărare decât ce-a ales neamţul”, s-au plâns, pe forumuri, suporterii naţionalei noastre de fotbal după meciul pierdut acasă în faţa Poloniei, scor 0-3, în preliminariile CM 2018. E drept că şi după atacantul Keşeru (adus într-un târziu la lot, dar ţinut 82 de minute pe bancă) s-au exprimat o grămadă de regrete, însă marele of al microbiştilor români rămâne refuzul selecţionerului Christoph Daum de a-l chema sub tricolor pe cel mai în formă fundaş din campionatul intern, Gabriel Tamaş. Or, când îl ai în faţă pe iscusitul Lewandowski, vârful care şi asurzit de petarde îţi dă două goluri în 10 minute, parcă nu-ţi mai permiţi să faci nazuri la alcătuirea liniei de apărare, motivând că Tamaş n-a fost luat nici de Iordănescu la EURO 2016! De fapt, cred mulţi, Daum nu e tocmai dispus să suporte derapajele bahice ale fundaşului stelist şi acesta ar fi motivul neconvocării. Căci, la cei 33 de ani ai săi, jucătorul şi-a dovedit lejeritatea de a jongla cu gradele din lichide, ce par a-i stimula evoluţiile „Cu sânge rece”, ca să cităm romanul care l-a împins pe Truman Capote definitiv în braţele beţiei. În palmaresul lui Tamaş figurează destule episoade de turmentare, unul dintre ele încheiat chiar la Poliţie, după ce a spart uşa unei scări de bloc din Bucureşti. Iar cu asemenea istoric, îmbogăţit continuu, poate să te cheme şi Franz Beckenbauer, că tot n-o să te placă Christoph Daum!
Poate că selecţionerul, el însuşi victimă a viciilor care l-au împiedicat să preia, după EURO 2000, puternica Die Mannschaft, naţionala ţării sale, ar putea fi totuşi mai indulgent cu abaterile fotbaliştilor în viaţa extrasportivă. Până şi bisericosul finanţator Gigi Becali, care s-a străduit să-l facă pe Tamaş din paharnic – pravoslavnic, s-a lăsat păgubaş, anunţând la un moment dat că-i dă voie să stea beat două săptămâni în şir dacă Steaua intră în grupele Ligii Campionilor. Mai ales că nu e fotbalistul său primul ori singurul sportiv care simte chemarea tăriilor (dar nu cereşti). Dimpotrivă, chiar zilele trecute, alt antrenor neamţ, Jürgen Klopp (FC Liverpool), i-a aluat apărarea atacantului Wayne Rooney (Manchester United), fotografiat cherchelit înaintea amicalului Anglia-Spania (2-2), şi a reamintit că „toate marile legende pe care le admirăm au băut ca dracii şi au fumat ca nebunii, dar şi aşa erau jucători buni”.
Căinţa ulterioară a lui Rooney nu poate împiedica totuşi Federaţia Engleză de Fotbal să ia măsuri prohibitive vizând consumul de alcool la lotul naţional. N-ar fi decât o minimă încorsetare faţă de interdicţiile impuse de Pep Guardiola la Manchester City: fără internet în spaţiul de pregătire, fără amor după miezul nopţii, fără sucuri artificiale, pizza şi… coafuri extravagante. O enumerare din care zeul Bachus se exclude de la sine. Ceea ce, într-un campionat încă marcat de amintirea fulminantului Paul Gascoigne, ruinat financiar şi fizic din cauza alcoolului, este de înţeles. „Beau de plictiseală şi totul este OK până când desfac prima cutie de bere”, mărturisea fostul mijlocaş de la Newcastle, Tottenham, Lazio, Rangers, Middlesbrough sau Everton. La 49 de ani, ajuns o epavă, „Gazza” îşi aminteşte cu drag că tocmai el l-a descoperit pe Rooney şi, culmea, tot el i-a şi dat primii bani de băutură! „Eu l-am descoperit, avea 14 ani, i-am dat o primă de 40 de lire şi mi-a zis că o cheltuie cu colegii la bere. Îl aştept cu banii când îl va depăşi pe Bobby Charlton în topul golgheterilor naţionalei Angliei”, a spus nostalgicul Gascoigne, care i-a transmis învăţăcelului şi o păcătoasă ştafetă.
În sportul cu balonul rotund, au existat însă mereu vedete care au alternat shot-ul cu şutul. Despre faimosul brazilian Garrincha se spune că era cules de staff de prin baruri şi băgat după pauză în joc, ca să marcheze salvator. Şi pe la noi, nume mari au fost asociate cu licorile ameţitoare, cel mai cunoscut fiind episodul în care Nicolae Dobrin a făcut tuşa la Mondialul din Mexic, fiindcă selecţionerul Angelo Niculescu l-a prins că evada noaptea cu Rică Răducanu la distracţie. „Dobrin se uita mereu la englezi. Ăia mai beau câte o bere, mai stăteau la o terasă, dar erau campioni mondiali. Noi ce eram? Nişte anonimi”, a povestit Niculescu după 40 de ani. Performanţa scuză deci viciul, ba chiar îl încurajează! De pildă, legendarul alergător ceh Emil Zatopek, multiplu campion olimpic pe distanţe lungi (5.000 m, 10.000 m şi maraton), bea alcool în mod regulat. În autobiografia sa, “The Rings of Destiny”, aruncătoarea de disc Olga Fikotova (Connolly) relatează cum colegul atlet nu rata berea zilnică, chiar şi pe durata Jocurilor Olimpice, motivând că astfel îşi hidratează organismul afectat de cursele extenuante. Zatopek continua, de fapt, o tradiţie antică, grecii consumând la ocazii festive, deci şi la Olimpiade, o băutură în genul berii, obţinută prin fermentaţie din cereale.
Dar, până la urmă, chemarea paharului nu are neapărat nevoie de justificări, dacă e să-l credem pe Henry Chinaski, personajul lui Charles Bukowski: „Asta-i problema cu băutul, m-am gândit, în vreme ce-mi turnam în pahar. Dacă se întâmplă ceva rău, bei ca să uiţi; dacă se întâmplă ceva bun, bei ca să sărbătoreşti; dacă nu se întâmplă nimic, bei ca să se întâmple ceva”. Oricum, îţi trebuie ceva antrenament pentru maratonul etilic…