2084 Sfârşitul lumii
Robert Cincu
Boualem Sansal, „2084 Sfârșitul lumii”, traducere de Doru Mareș, Humanitas, București, 2016, 247 p.
Revista Cultura, SERIA A III-A, nr.6 (550), 17 noiembrie 2016:
EPAPER: www.revistacultura.ro/nou
PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura_6_550.pdf
Publicat în 2015 la editura Gallimard, cel de-al șaptelea roman al scriitorului algerian Boualem Sansal a devenit repede un remarcabil succes literar. Obținând Marele Premiu al Academiei Franceze, tradus în 25 de țări, catalogat rapid ca fiind un bestseller, nu e de mirare faptul că revista „Lire” a desemnat romanul „2085 Sfârșitul lumii” drept cea mai bună carte a anului 2015.
Romanul, apărut în traducerea românească a lui Doru Mareș la editura Humanitas în 2016, stabilește, încă din titlu, o vizibilă legătură cu textul emblematic al lui George Orwell, „1984”. Ca și în cazul romanului lui Orwell, avem de-a face în „2084 Sfârșitul lumii” cu descrierea cutremurătoare a unei societăți distopice aflată sub o dictatură extrem de agresivă. De altfel, textul debutează cu un „Avertisment” în care trimiterea la Orwell este, de această dată, explicită: „cititorul va avea grijă să nu creadă că povestea care urmează este una adevărată […] este vorba despre o lucrare de pură ficțiune, lumea lui Bigaye pe care o descriu în paginile de față nu există […] la fel cum nici lumea acelui Big Brother, închipuită de maestrul Orwell și atât de frumos povestită în relatarea din «1984», nu exista pe vremea lui, nu există nici în vremea noastră și evident, nu ar avea nici un motiv să existe vreodată, în viitor”.
Avertismentul autorului
E interesant de semnalat aici și felul în care se încheie acest (ironic) „Avertisment” al autorului: „Dormiți, prin urmare, liniștiți, oameni buni, totul este absolut fals, iar restul e sub control”. Așadar, prin mecanisme evident ironice, autorul, încă din avertismentul care prefațează povestea propriu-zisă, își introduce cititorul în tiparele unui discurs manipulator (în sensul psihologiei inverse) ușor recognoscibil, un tip de discurs care, de altfel, va fi minuțios analizat pe parcursul romanului.
Pe scurt, acțiunea se desfășoară în jurul personajului central Ati, un tânăr bolnav de tuberculoză, membru respectabil al societății din care face parte. După cum am anticipat deja, nu e vorba, însă, de o societate obișnuită, ci de un regim totalitar construit pe baza unor principii religioase. Există (aparent) o singură țară, Abistan, condusă de „trimisul lui Yölah” (divinitatea, mai exact) pe pământ, Abi. Imaginea acestui Abi apare pretutindeni în orașe, întreaga legislație este determinată de cartea sfântă scrisă de el sub inspirație divină, toate activitățile oamenilor sunt organizate în funcție de programul religios destinat adulării lui Abi ș.a.m.d. În mod evident, nu vorbim doar de o separație artificială între adulatul Abi și restul cetățenilor, societatea construită de Boualem Sansal având, de fapt, ierarhii foarte clare: „totalitar cum era, dacă nu cumva tocmai datorită acestui fapt, Sistemul era perfect acceptat, întrucât era inspirat de Yölah, pus la punct de Abi, aplicat de Dreapta Frăție și supravegheat de infailibilul Aparat, în sfârșit revendicat de poporul de credincioși pentru care era o lumină pe calea Realizării finale”. Cu alte cuvinte, în sistemul construit de autor, concepte ca legislația, parlamentul, poliția etc. își găsesc câte un corespondent modificat în cheie totalitar-religioasă, cetățenii ajungând astfel să fie catalogați simplu drept supuși sau credincioși.
Există, într-adevăr, nuanțe interesante pe care sistemul distopic construit de Sansal le propune și, în acest sens, aș aminti mai ales de un grup de indivizi numiți Vei, un fel spioni invizibili cu puteri telepatice. Ceea ce e interesant la aceste autorități cu puteri ieșite din comun e faptul că toți cetățenii sunt în mod special înspăimântați de ei, iar presiunea pe care o exercită simpla existență a Veilor este resimțită intens la nivelul populației, cu toate că nimeni nu văzuse vreodată vreunul, aceștia fiind, după cum am spus, invizibili.
Codurile sistemului totalitar
Continuând pe aceeași idee, probabil că cel mai spectaculos detaliu legat de romanul lui Boualem Sansal privește, de fapt, inventarul foarte amplu de metode de manipulare în masă descrise aici. Ștergerea istoriei (de dinainte de Abi), inventarea unui nou limbaj (extrem de simplificat, intenționat inexpresiv), propaganda masivă privind existența și vigilența Veilor, prestabilirea tipurilor de raporturi admise între indivizi, precum și delimitarea geografică strică a acestora sunt doar câteva elemente care par să alimenteze buna funcționare a sistemului totalitar. În ceea ce privește personajul central, Ati, acesta își dezvoltă o neobișnuită (și periculoasă) curiozitate care îl va conduce spre descoperirea unor resorturi cât mai interne ale sistemului totalitar din care face parte, iar, pe măsură ce acțiunea avansează, cititorul descoperă (odată cu personajul central) noi aspecte ale distopiei religioase, de la punctele solide ale sistemului până la eventuale puncte slabe, ținute cât mai ascunse de către autorități.
Pentru cititorul extrem de pretențios nu e imposibil ca acest roman să fie catalogat drept unul de consum, în condițiile în care avem de-a face, totuși, cu o distopie ca la carte. Scenariul este într-o anumită măsură previzibil, în special printr-o raportare la textul lui Orwell, de la care însuși autorul se revendică. Însă, pe lângă nuanța fanatic-religioasă a sistemului construit, trebuie menționat faptul că Boualem Sansal aduce și alte completări inedite în schema mai largă a tehnicilor de manipulare în masă, iar aici poate că unul dintre cele mai interesante aspecte se leagă de descoperirile personajului Ati privind „Abilimba” (limba artificială construită și impusă de Sistem), acesta dezvoltând o etică a limbajului pe baza căreia mecanismele sistemului totalitar devin, într-un final, surprinzător de transparente.