George Apostoiu:

Grecia şi Insula Lampedusa oferă exemple superioare de solidaritate, demnitate şi umanism.

(EPAPER revista Cultura)

Surpriza oferită de Academia Norvegiei prin decernarea Premiului Nobel pentru Literatură pe 2016 lui Bob Dylan a făcut să treacă aproape neobservată alegerea laureatului premiului pentru Pace. Acesta este, să reamintim, preşedintele Columbiei, Juan Manuel Santos, recompensat pentru semnarea unui acord cu Rodrigo Londoño, comandantul militar al Forţelor armate revoluţionare columbiene – FARC. Acordul prevede demobilizarea insurgenţilor, nu şi pedepsirea crimelor. Nu despre criteriile aleatorii ale Comitetului de decernare a premiilor Nobel vreau să scriu. În definitiv, orice premiere este subiectivă. Merită să fie semnalat, însă, un aspect de fond: preşedintele Santos a negociat cu o organizaţie teroristă care are la activ jafuri armate, sechestrări de persoane şi 220.000 de crime.

 

Câteva precizări

Cu cinci decenii în urmă, ţăranii columbieni au declanşat răscoale pentru recuperarea pământurilor de care fuseseră dezmoşteniţi abuziv. În America Latină era vremea dictaturilor şi a revoluţiilor sociale, cea mai importantă fiind cea din Cuba. Precizarea este importantă pentru că mişcarea ţăranilor columbieni, în contact cu castrismul, a căpătat pe parcurs o puternică orientare marxist-revoluţionară. Atâta timp cât revoltaţii au urmărit răscumpărarea pământurilor, lupta lor a fost justificată social şi politic. Cu timpul, FARC s-a transformat în grupare teroristă, şi-a încropit o armată de gherilă cu 17.000 de combatanţi şi a semănat, timp de cinci decenii, teroarea în populaţia civilă. Revoluţionarii columbieni au la activ crime rămase nepedepsite. Columbienii contestă tratativele cu FARC pentru că ei consideră pedepsirea crimelor ca parte a păcii.

 

Rezerve de fond

Atitudinea columbienilor, îndreptăţită moral şi juridic, ridică, pe de altă parte, şi o problemă de ordin politic deosebit de importantă: pot fi acceptate negocierile cu teroriştii? După 11 septembrie 2001, lupta împotriva terorismului a fost decretată cauză a păcii. Atentatele teroriste, oriunde au fost produse, în Statele Unite, Spania, Anglia, Franţa, Belgia, Germania, Turcia, Tunisia, Egipt, Nigeria etc., au fost condamnate fără rezerve, iar vinovaţii  urmăriţi pentru a fi pedepsiţi. Crimele terorismului au făcut ca orice formă de reprimare a acestuia să fie de necontestat.

Columbienii nu s-au opus unei înţelegeri pentru anihilarea reţelei teroriste, dar au condiţionat-o de pedepsirea criminalilor. Când semnarea acordului Santos-Londoño a devenit iminentă, ei au cerut validarea acestuia prin referendum. Academia Norvegiei s-a grăbit să decerneze premiul lui Santos cu trei zile înainte de a fi cunoscut rezultatul acestuia. Har Domnului că nu l-a recompensat şi pe cosemnatar! Supranumit Timoşenko (după numele unui general sovietic din timpul ultimului război mondial), Rodrigo Londoño nu este un membru obişnuit al gherilelor revoluţionare columbiene, ci comandantul lor militar. Cariera lui revoluţionară are în spate studii (de medicină!) la Moscova şi în Cuba, instrucţie militară în Iugoslavia lui Tito, participări la atacuri armate şi la jafuri împotriva populaţiei civile. Prin referendum, columbienii au respins acordul Santos-Londoño. Nu eforturile președintelui Santos de a găsi o soluţie de anihilare a Forţelor armate revoluţionare au fost contestate de aceştia. Ei au aşteptat şi încă mai aşteaptă pedepsirea vinovaţilor pentru crime. Nimeni nu poate să le ia acest drept.

Lupta dusă de autorităţile de la Bogota împotriva FARC este veche, au mai existat discuţii cu teroriştii. În 2007, guvernul de la Havana media în secret unele contacte între guvernul preşedintelui Álvaro Uribe, predecesorul lui Santos, şi căpetenii ale FARC. Dacă acestea nu au condus la o soluţie, este de presupus că nu doar dezarmarea insurgenţilor făcea obiectul discuţiilor, ci şi pedepsirea criminalilor. Ceea ce, şi astăzi, cer columbienii. Crimele împotriva umanităţii – repet, FARC are la activ 220.000 de crime – nu se prescriu. Din perspectiva necesităţii stării de pace, eforturile preşedintelui Santos sunt pozitive. Teama columbienilor este că acordul lui cu Londoño ar putea conduce la scoaterea criminalilor pe uşa din dos, fără să fie pedepsiţi.

 

În loc de concluzii

În încheierea acestor note aş reaminti că printre candidaţii la Nobelul pentru Pace pe 2016 s-a aflat Grecia, nominalizată pentru eforturile pe care le face de a găzdui zeci de mii de imigranţi fugiţi din calea războaielor, sărăciei şi terorismului. Aş mai adăuga, chiar dacă nu a fost luată în calcul, insula italiană Lampedusa pe pământul căreia îşi găsesc salvarea refugiaţii care traversează Mediterana pentru a scăpa tot de războaie, sărăcie şi terorism. Primăriţa unei localităţi de pe insulă declara că nu mai există loc nici pentru cei vii, nici pentru morminte. Grecia şi Insula Lampedusa oferă exemple superioare de solidaritate, demnitate şi umanism. Nu vreau să se înţeleagă prin asta că liniştea pe care preşedintele Santos consideră că poate să o obţină prin înţelegere cu liderii reţelei teroriste FARC nu are importanţa ei. Dar felul în care poate fi obţinută pacea, dacă pace va fi, ridică probleme de fond privind oportunitatea negocierii cu teroriştii.

Un premiu recompensează merite, este drept, dar decernarea lui are şi implicaţii.