Angela Martin:

Parcă mai mult decât orice lipsește acum garantul moral, care până nu demult era – și încă mai este, chiar dacă nu fără contestări – jurnalistul de presă scrisă.

E-PAPER Revista Cultura

 

Să revenim la necazurile presei, la neliniștea iscată de problemele ei, deopotrivă în rândul jurnaliștilor și al cititorilor, în toată lumea. S-a întors brusc foaia și parcă prea suntem constrânși să acceptăm inovația. Suntem încă uluiți, fiecare în felul nostru: unii ne simțim frustrați de plăcerea de a răsfoi ca altădată ziarul, alții copleșiți de noua experiență a lecturii, alții refractari. Tinerii sunt însă optimiști. Peste toate, mai multe voci acuză presa digitală de falimentarea presei tradiționale. Spun altele, la fel de hotărât, că nu este unica responsabilă. Cauzele fenomenului nu mai constituie un secret, acuzele, pe de altă parte, nu mai sunt nici ele cu totul nefondate. Până una-alta, noul produs de presă, digital, a fost testat, o parte dintre consumatori se arată entuziasmați, multora le-a creat dependență. Conceput să fie în egală măsură instrument într-un proiect de business, vom vedea în viitor ce dezvoltare va avea. Deocamdată, începutul a fost gestionat cu succes: cititorii au devenit consumatori, consumatorii vor deveni, fără doar și poate, cumpărători. Analizându-i sub câteva aspecte perspectivele, și mai curând pesimist în privința întreprinderilor de presă scrisă, Jesus Canga Larequi, profesor universitar de jurnalism, conchidea, bunăoară, în prima decadă a lui noiembrie, în „The Economy Journal”, că „proiectul financiar al digitalului se dovedește mai rentabil”. Iar asemenea profesorului spaniol gândesc mai toți specialiștii media, fie și atunci când nu privesc cu simpatie evoluția lui.

Dar, pentru că vorbim despre marketing, să ne amintim că mari reproșuri îi aduc analiștii internetului însuși – principalul furnizor de la care mari angrosiști de știri, precum Google și Apple, se grăbesc să preia și să pună, la rândul lor, în circulație „marfă” nesortată, adeseori falsă sau falsificată, neverificabilă sau neverificată, din interminabila ofertă globală. Sunt reproșuri legate de un viciu evident și de altul ascuns al serviciilor oferite de internet, care fac ca două însușiri, care ar fi putut constitui, amândouă, avantaje, să fie considerate de unii utilizatori defecte ireparabile. Întâi, că livrarea este incontinentă, apoi că adevărul nu mai e unul, își dă la iveală două sau mai multe fețe în virtual, în loc să câștige, pierde din valoare până-ntr-atât încât nu se mai știe dacă anumite informații ori dacă toate informațiile sunt sau nu sunt fiabile. Parcă mai mult decât orice lipsește acum garantul moral, care până nu demult era – și încă mai este, chiar dacă nu fără contestări – jurnalistul de presă scrisă. În materie de informație, se dovedește că între eroarea involuntară, dezinformare și manipulare limitele aproape s-au șters. Și atunci, mai avem vreo certitudine că știrile care ajung la noi, direct sau indirect, prin publicațiile digitale, sunt, totuși, valabile? Că sunt de calitate? Ne putem conduce după ele? Mai sunt ele, pentru noi, consumatorii, un reper? Mai există o presă-model? Dar, cu toate că întrebările acestea, pe care fără îndoială că și le pun atât consumatorii, cât și jurnaliștii, ar trebui să fie cât se poate de descurajante, anchete precum cele ale rețelei „Navegantes en la Red”, realizate de ASIM  (Asociația pentru Investigarea Mijloacelor de Comunicare) ne arată, dimpotrivă, că „37% dintre internauții care citesc în Rețea abandonează hârtia”. Sigur, nu citesc toți internauții doar știri, dar procentul este semnificativ. Cu atât mai mult acum, când traversăm, în opinia specialiștilor, o perioadă „de tranziție”: de la presa scrisă la cea digitală. Tendințele consumului fluctuează în raport cu schimbările impuse de tehnologie, iar părerile noastre, ale consumatorilor, sunt încă foarte împărțite. La fel și gustul pentru un anume tip de lectură, în funcție de țară, de vârstă, de categorie socială etc. Așa încât nu ne miră deloc că SEPP – Societatea Întreprinderilor de Jurnalism din Peru – consemnează, citând un studiu „Deloitte State of the Media Democracy”, care urmărește toate aceste schimbări și tendințe, că, pe de altă parte, în Germania și în Marea Britanie utilizatorii înșiși de internet preferă presa scrisă”. O astfel de alegere se bazează probabil pe încrederea în jurnaliștii „clasici”. Căci, altminteri, cum ne spunea același profesor Larequi, în ultimii ani s-a comis greșeala de a specializa jurnaliști în funcție de suporturile pe care urmau să lucreze. Astfel, s-au format „jurnaliști digitali”, „ciberjurnaliști”, „confundându-se suportul cu profesia”. Or, susținea el, „jurnalistul este jurnalist, indiferent în ce fel de media lucrează”. Cât despre cititori, ei există peste tot, și pentru ambele specii, în bună măsură. „Economie matin” ne informează, bunăoară, că „65% dintre cititori sunt de părere că printul și digitalul sunt complementare”. Cu toate acestea, publicații foarte cunoscute s-au văzut silite să-și întrerupă cariera pe hârtie. Asemenea britanicului „The Independent”, care a înregistrat din 1989 – anul său de vârf – și până în martie anul acesta, când și-a încetat apariția, scăderi de tiraj de la 420.000 de exemplare la 40.000. Dar, după mine, mai impresionantă este, în aceeași perioadă, trecerea la formatul exclusiv digital a ziarului global „El País”, caracterizat de Antonio Cano, directorul său, într-o scrisoare adresată cu acest prilej redacției , drept „mediul de comunicare cel mai vizitat și cel mai citit din lume”.

Există însă enorm de multe anchete, sondaje, comentarii care ne dau o anume înțelegere asupra perspectivelor presei tradiționale. Aurelio Mendel, într-un articol din „Marketing FMK”, prognozează că o publicație de hârtie va fi în viitor un produs de lux, iar pentru agenții publicitari, „o bijuterie”. Cu alte cuvinte, „va conta enorm marca”.

Iar dacă așa va fi să fie, îmi place să sper – și vreau să sper – că mărcii, mai presus de orice, îi va da noblețe și valoare componenta ei culturală.