Teodor Brateş:

Apare în afara oricărei îndoieli că avem nevoie de un vector de analiză şi interpretare corectă, echilibrată nu numai a noţiunilor fundamentale de economie, ci şi de transmitere a unor mesaje publice lămuritoare pentru toţi cei interesaţi să priceapă ce se întâmplă până la urmă cu existenţa lor.

EPAPER revista Cultura

Semnale de natură a provoca îngrijorări legitime vin de (mai) peste tot, de la meteorologi până la astrologi, de la Washington via Chişinău până la Sofia, de la piaţa lemnului de foc până la piaţa muncii, de la viroze până la criza de citostatice… şi de la câte şi (mai) câte din cele care ne înconjoară – climă, geopolitică, tembelism administrativ, resurse limitate şi acelea gestionate în mare măsură într-o manieră mafiotă. Dar, în toate acestea, ce loc şi ce rol ar avea „cultura economică”?

Multe întrebări, puţine răspunsuri. O dezbatere cu miză majoră a fost declanşată în urma publicării datelor statistice estimative privind evoluţia produsului intern brut pe trimestrul al treilea şi, implicit, pe primele nouă luni pe anul în curs. Astfel, ne-a fost dat să-i auzim pe unii analişti care – în urmă cu puţin timp – considerau că o creştere a PIB de peste 5 procente în intervalul ianuarie-iunie 2016 era periculoasă, deoarece conţinea elemente ale „supraîncălzirii economiei” (metaforă care îşi propunea să spună că sporul de PIB peste potenţialul real de creştere duce inevitabil la dezechilibre grave), acum când, în a treia parte a anului, avem de-a face cu un ritm al sporului sub 5% afirmă că este de… rău. Ne confruntăm aici cu un paradox, şi anume că, pe lângă fapte şi date pe deplin probate, ni se furnizează interpretări care poartă pecetea partizanatului despre care am mai vorbit. Am atras atenţia asupra acestei „metode” în alte articole din „Cultura”, aşa că nu mai revin. Ceea ce au constatat, totuşi, cu certitudine cei mai mulţi telespectatori este că nu au înţeles ce înseamnă, totuşi, „supraîncălzirea economiei româneşti”.

Presiunea detaliilor şi deficitul de viziune. Dacă ne limităm tot la PIB, s-ar cuveni să se demonstreze de ce potenţialul de creştere a economiei noastre naţionale este de 3,5% pe an, aşa cum afirmă unii analişti. De ce această limită? Pe ce bază a fost stabilită? Dacă – tot ca o ipoteză de lucru – s-ar ridica semnificativ gradul de absorbţie a fondurilor europene, am mai avea limita respectivă? Prin urmare, nu este vorba despre o ştachetă „bătută în cuie”. Mult mai util ar fi să se pună accentul pe factorii de creştere economică sănătoasă, astfel încât chiar şi nespecialiştii să priceapă măsura în care microeconomia influenţează macroeconomia şi viceversa. Se afirmă, pe bună dreptate, că trebuie să investim mai mult. Dar, cum se alocă fondurile de investiţii publice? Există priorităţi bine gândite, transparenţa necesară astfel încât acestea să nu mai fie resursa principală a corupţilor? Aici ni se deschid multe direcţii de reflecţie. Una dintre ele este exact situaţia actuală a bugetului public.

La nivel de masă, mai toate componentele nivelului de trai, ale calităţii vieţii sunt puse pe seama statului, de fapt, a celor mai vizibili exponenţi ai acestuia. În cazul unor analişti, mai ales al celor din tabăra ultra-liberală, ni se perorează, fără odihnă, cu modalităţi de persuasiune profesioniste, că statul trebuie să stimuleze economia în special pe seama achiziţiilor publice.  Or, factorii decidenţi care se recomandă a fi exact exponenţii concepţiilor ultra-liberale au făcut ce au făcut şi, iată, vom intra în anul 2017 fără un buget aprobat de Parlament. Conform legii în vigoare, era obligatoriu ca, până la 15 octombrie a.c., aceste proiecte să intre în dezbaterea Legislativului.

Voci care aduc plusvaloare. În contextul evocat, capătă mai mult sens, mai multă consistenţă mesajul adresat unei reuniuni recente a Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România de către guvernatorul BNR. Mugur Isărescu a apreciat că vocea acestor analişti „aduce plusvaloare în dezbaterile publice”. Este adevărat, dar în ce măsură sunt solicitaţi să-şi expună punctele de vedere mai ales în mass-media cu cea mai largă arie de cuprindere? Răspunsul îl cunoaşte (mai) toată lumea. Apare în afara oricărei îndoieli că avem nevoie de un vector de analiză şi interpretare corectă, echilibrată nu numai a noţiunilor fundamentale de economie, ci şi de transmitere a unor mesaje publice lămuritoare pentru toţi cei interesaţi să priceapă ce se întâmplă până la urmă cu existenţa lor. Competenţa adevăraţilor analişti are, în acelaşi timp, relevanţă pentru identificarea unor soluţii şi elaborarea unor strategii care să corespundă potenţialului ţării orientat în special spre fructificarea avantajelor competitive.

Este de reţinut că guvernatorul BNR a ajuns la concluzia că „publicul trebuie să înţeleagă un mesaj important pe care banca centrală l-a transmis şi îl repetă în mod constant: păstrarea macrostabilităţii, a echilibrului intern este esenţială; trebuie să avem grijă de ea ca de lumina ochilor noştri, întrucât din aceasta derivă şi sustenabilitatea, durabilitatea dezvoltării noastre, obţinerea bunăstării într-o lume care se confruntă cu multe incertitudini şi schimbări”.

Cum se vede, avem de-a face cu un semnal de natură să ne pună cel puţin pe gânduri. Până la urmă, o întrebare tulburătoare persistă, ne macină, ne alarmează: cum vom parcurge trecerea de la 2016 la 2017 în condiţiile unei ierni atât de grele, aşa cum prognozează meteorologii? Pentru a ajunge în faza în care specialiştii ne vor explica şi din punct de vedere economic ce se va întâmpla în absenţa aprobării bugetului pentru anul viitor, trebuie, iată, să avem garanţia unor decizii corecte şi a măsurii în care vor fi aplicate. Aceasta ar fi, cu adevărat, plusvaloare în materie de „cultură economică”.