„Second of May”
expoziţie personală a fotografei Miri Mor
Victoria Art Center, 29 noiembrie – 29 decembrie 2016
EPAPER revista Cultura
Expoziţia artistei Miri Mor articulează o schemă coerentă pentru o metafizică prea puţin la îndemână a unui spaţiu imprecis înscris pe harta existenţei
Carmen Corbu
Chestionarea artistică a unei bucle de banalitate a existenţei, cum este viaţa de după poarta unei fabrici, nu este un demers facil şi nici unul care să mizeze pe simpatie garantată. Contestata utopie a egalităţii sociale acţionează inerţial, doar că, de la obsesia „numai muncitori în cadru”, s-a trecut la obsesia „niciun muncitor în cadru”. Pe de o parte, negarea realismului socialist produce încă efecte difuze, făcând problematice şi abordările artistice în cheia realismului social. Pe de altă parte, angoasele postindustriale ne ţin adeseori departe de chestionări detaliate şi oneste. De la una la cealaltă, de teama de a nu atinge zone sensibile, se fac salturi mari, dezechilibrate. După marea adulaţie pentru strălucitoarea industrie s-a trecut la un resentiment mascat prin ignorarea oricărei existenţe a acestui segment al realităţii cotidiene, pentru ca, recent, declinul sectorului industrial să ofere ocazia unor trăiri compasionale. În tot acest context deloc favorabil, expoziţia artistei Miri Mor articulează o schemă coerentă pentru o metafizică prea puţin la îndemână a unui spaţiu imprecis înscris pe harta existenţei.
Prin titlu – un „Second of May” cu trimitere la sărbătoarea de „1 Mai” a perioadei care a însemnat momentul de glorie al industriei –, expoziţia întinde un fir al conflictului evolutiv la nivel istoric. Prin conţinut, lucrările vorbesc despre degradare şi declin, atunci când mizează pe notele tari ale mizerabilismului, sau despre serialitatea implacabilă a condiţiei umane, prin aşteptarea şi fragilul fir de speranţă din rotirea la nesfârşit a unei singure maşini încă funcţionale. Instalaţia de fotografie şi video a artistei Miri Mor aminteşte şi de fascinația repetitivităţii mecanice din making of-ul „Double Heads Matches” al lui Mircea Cantor, şi de tonalitatea joasă a abordării cotidianului şi a obiectelor personale din fotografiile lui Sarkis, şi de angoasa finalului de epocă industrială din proiectele semnate de Ioana Cârlig şi Marin Raica.
„Nu a mai rămas decât automatismul unei vieţi discontinue, cu satisfacţii mărunte: hrănitul porumbeilor, muzica de la radio, mâncarea făcută pe plita sfârâindă în hala «Fabricii». Utopia egalităţii sociale atât de sloganizată de comunişti devine distopia zilelor noastre.” (Din eseul curatorial semnat de Ioana Ciocan)