George Apostoiu:

Nimeni nu neagă pericolele ce ne pasc într-o vreme atât de tulbure ca aceea prin care trece lumea astăzi.

(EPAPER revista Cultura)

 

O adevărată spaimă s-a declanşat în lumea analiştilor noştri de politică externă după ce au constatat, la sfârşitul lui 2016, că România s-a trezit înconjurată de state ostile, adunate într-un cerc roşu obedient Moscovei: Ungaria, Serbia, Republica Moldova, Bulgaria, Republica Cehă, Slovacia şi Dumnezeu mai ştie cine. Suntem izolaţi, auzim tot mai frecvent de le cei care ieri ne spuneau că securitatea noastră este asigurată de NATO. De la o vreme, aceştia nu mai sunt siguri de siguranţa lor de ieri. Sunt, oare, îndreptăţiţi? Nimeni nu neagă pericolele ce ne pasc într-o vreme atât de tulbure ca aceea prin care trece lumea astăzi. Mult timp s-a crezut că românii sunt bântuiţi pe nedrept de teoria complotului. Ei, bine, ei nu sunt singurii care cred că soarta lor se află sub zodia neputinţei.

 

Să fie, oare, posibil?

Rusia este bănuită că a influenţat rezultatele alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Preşedintele Obama a cerut CIA să facă investigaţii şi să lămurească modul în care preşedintele Putin a contribuit la victoria lui Trump. „Washington Post” a dat publicităţii o parte din acest raport şi puţină lume se îndoieşte acum că ,,interferenţa rusească” ar fi doar o bazaconie. Echipa lui Trump a respins imediat alegaţiile asemuindu-le cu o minciună care a rămas în istorie: ,,analiştii care au întocmit raportul, spun oamenii lui Trump, sunt aceeaşi care au afirmat că Saddam Hussein dispunea de arme de distrugere în masă”. Din comentariul publicaţiei „Washington Post” nimic nu este clar. Nici da, nici ba. În esenţă, nu este nevoie de demonstrat dacă este sau nu adevărat că Rusia lui Putin s-a amestecat în alegerile din SUA. Dar meteahna, veche, nu are neapărat patent rusesc. Iată un precedent: în 2012, în campania electorală din Franţa, doamna Merkel a mers la Paris şi a declarat public: ,,Votez Sarkozy!”. Rezultatul intervenţiei a fost dezamăgitor. Morala: depinde pe cine susţii şi, mai ales, ce cauză susţii.

 

O destăinuire cu sfârşit necunoscut

Fostul preşedinte al Israelului, înţeleptul Shimon Peres, a dezvăluit o conversaţie avută cu prietenul lui, Putin. Peres i-a pus întrebarea ,,Ce vrei?, amintindu-i că Rusia este mare şi are tot ce-i trebuie: pământ, bogăţii, putere etc. Bătrânul politician a încercat să-l convingă pe Putin să renunţe la politica de forţă sfătuindu-l: ,,Investeşte în prietenie!… Putin mi-a replicat: «Ascultă, ce vrei de la mine? La ce vă trebuie NATO? Uniunea Sovietică nu mai este. Tratatul de la Varşovia s-a destrămat… De ce au nevoie de Georgia în NATO? De ce au nevoie de România în NATO?»”…. Apoi, continuă Peres, „mi-a spus: «Crezi că n-am ştiut că Crimeea e rusească şi că Hruşciov a făcut-o cadou Ucrainei? Nu mi-a păsat până când aţi avut nevoie de ucraineni în NATO. Pentru ce? Nu m-am atins de ei. Au vrut să meargă în Europa. Am spus: excelent! Duceţi-vă în Europa, dar de ce aveţi nevoie de ei în NATO?»” (sursa: „Gândul”, 6 octombrie, 2016). Din convorbirea Peres-Putin înţelegem neîncrederea Kremlinului. Curând vom afla şi îngrijorările Casei Albe.

 

Înarmarea, aşa cum o deducem dintr-un raport

Spaţiul dintre pace şi confruntare se îngustează tot mai mult. Primul semn de îngrijorare ni-l oferă creşterea bugetelor militare. Un raport al societăţii de studii economice IHS Markit, cu sediul la Londra, arată că, dacă până în 2015 cheltuielile militare erau în scădere, începând din 2015 acestea sunt în creştere. Anul 2016 ,,a marcat începutul celui mai important deceniu al cheltuielilor militare”. La nivel mondial, însumate, în 2016, bugetele de apărare se ridică la 1.570 de miliarde de dolari. O primă observaţie: preocupările pentru înarmare din statele mari asiatice sunt mari, ceea ce confirmă că adevărata confruntare a viitorului se va produce în Asia-Pacific. În 2017, de exemplu, cu un buget militar care-l va depăşi pe cel al Rusiei, India va deveni una dintre cele mai mari pieţe pentru comerţul cu arme din lume. Strategii militari spun că nimeni nu cumpără arme ca să nu le folosească. Până în 2020, bugetul militar al Chinei, de 232 de miliarde de dolari, va depăşi pe cel al Uniunii Europene de 230,4 miliarde. Statele Unite rămân în fruntea clasamentului cu un buget de 622 de miliarde, în vreme ce Rusia va fi depăşită, până în 2020, de Franţa. Conform raportului IHS Markit, situaţia la nivelul principalelor state membre NATO este următoarea: Marea Britanie – 53,8, Franţa – 44,3, Germania – 35,8 miliarde dolari.

 

Câte ceva şi despre noi

Potrivit surselor Ministerului Apărării Naţionale, România are un buget de apărare de 9.373 de miliarde de lei şi un efectiv de 82.000 de oameni sub arme (în 1989, de 300.000). Dacă ar fi să luăm în serios ,,cercul roşu care se strânge în jurul României”, cum afirmă analiştii noştri politici, avem motive de îngrijorare. Întrebare: putem socoti că bugetul şi armia română sunt suficiente? Peste nedumiririle acestora provocate de declaraţiile lui Donald Trump privind NATO putem trece; sau, dacă le au, să le explice. Cei care au câştigat alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 ne-au dat asigurări că România îşi va respecta obligaţiile decurgând din tratatele internaţionale. Era firesc. Dar, şi în acest caz, mai ales în acest caz, pentru a depăşi marile neîncrederi, experienţa noastră istorică ne obligă să avem o mare politică.