Teodor Brateş:
Guvernarea „prin numere” se cere completată cu guvernarea „pentru fiinţe vii” – cele care sunt „sălcii gânditoare”, cum bine s-a mai afirmat, cele cu nevoi, sentimente, aspiraţii.
În materie de dezbateri pe teme economice, majoritatea concetăţenilor noştri „beneficiază” doar de pălăvrăgeala televizionistică. Persoane (mereu aceleaşi) care se prezintă de sorginte enciclopedică recunosc uneori că „nu se pricep la economie”, dar imediat se pronunţă, cu aplomb, asupra domeniului despre care îşi autoproclamă ignoranţa. Şi atunci, ce mai rămâne din demersul atât de necesar de a se promova cultura economică la nivel de masă?
Adevărul în spaţiul public
Am redat titlul disertaţiei susţinute de profesorul Marin Dinu la ceremonia unde i s-a înmânat Diploma „Virgil Madgearu” cu Medalie de Aur acordată de Academia de Studii Economice din Bucureşti unor membri ai corpului didactic propriu (un echivalent al titlului ştiinţific Doctor Honoris Causa). În disertaţie şi în Laudatio, în alte luări de cuvânt, a revenit des tema percepţiei publice a ceea ce se întâmplă în economie, aici, la noi în ţară, şi în lumea întreagă. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a exprimat îngrijorarea majoră faţă de proliferarea practicilor mediatice menite să polueze atmosfera din societate, să susţină tendinţe reprobabile în mersul economiei. La rândul său, autorul disertaţiei a semnalat excesul de opinii neargumentate, de pseudoanalize, prin ocuparea unor zone semnificative din spaţiul mediatic.
Asupra asistenţei formate din academicieni, profesori universitari, conducători de instituţii publice, de companii, inclusiv multinaţionale, veghea, în Aula Magna de la ASE, bustul lui Virgil Madgearu, cu o privire severă, dar profund înţelegătoare faţă de zbateri intelectuale care au marcat şi existenţa sa, sfârşită tragic tocmai pentru că a spus, de la tribuna publică, adevărul, pentru că şi-a pus ştiinţa şi conştiinţa, talentul oratoric în slujba marilor valori umaniste, ceea ce a implicat combaterea necruţătoare a extremismului (să-i spun doar aşa) şi promovarea autenticului interes naţional. Această racordare la trecut – şi nu oricum, ci în continuitatea unui demers istoric remarcabil – a oferit şi suportul unor clarificări de esenţă în sfera culturii economice.
Atitudini şi altitudini
Numeroase studii au confirmat şi reconfirmat că, în ansamblul ideilor eronate care circulă în societate, ponderea cea mai mare o au cele care privesc economia. Pornind de la ipoteza autorului disertaţiei potrivit căreia situaţia de pe piaţa comunicaţională relevă inconsistenţa viziunii analitice şi/ sau absenţa ei, constatăm că avem de-a face aici cu un „joc” între suficienţă şi deficienţă în mesajele transmise populaţiei. Îţi trebuie discernământ (nu glumă) pentru a opera o selecţie adecvată.
Dacă – într-un demers metodologic – ne limităm la individ, respectiv la microeconomie, zonele de interes comunicaţional sunt reprezentate mai ales de situaţia firmei, cu accent pe forţa de muncă, de contabilitate şi marketing, de dimensiunile cercetării şi inovării în condiţiile erei digitale. Dar, pe măsură ce trecem de la micro- la macroeconomie, inevitabil totul se complică, iar gradul de abstractizare impune nu recursul la concepte tot mai sofisticate, ci revenirea pe pământ.
Ne este dat deseori să constatăm că specialişti de înaltă clasă în domeniul economiei consideră că le sunt afectate „galoanele” atunci când se confruntă cu necesitatea de a se exprima pe înţelesul „celor mulţi”. Simplu nu înseamnă, desigur, simplist, iar explicarea proceselor şi fenomenelor din economie (ca, de altfel, din oricare alt domeniu) încât să priceapă şi „muritorii de rând” nu înseamnă vulgarizare. Ceea ce s-a întâmplat cu ştiinţele economice în ultima vreme, orientarea spre tehnicizare, sub impulsul modelării matematice, al calculului probabilistic şi, în special, al informaticii, a dus la o îndepărtare de limbajul comun, cândva un apanaj al marilor economişti ai lumii, ai naţiunii române în rândurile cărora a strălucit şi Virgil Madgearu.
Telescopul precedat de microscop
Când combinăm privirea microscopică, potrivită pentru detaliile vieţii cotidiene, cu privirea telescopică, menită să cuprindă ansamblul, există o şansă reală de a „desfunda” canalele comunicării, „obturate” de reziduuri de toate felurile. Este suficient să facem trimitere la temele cele mai acute ale prezentului – de la salarii şi pensii până la politicile fiscal-bugetare, de la excluziunea şi incluziunea socială până la gestionarea spaţiilor comunitare – pentru a înţelege mai bine că economia nu poate explica totul şi, mai ales, nu poate rezolva totul.
În această ordine de idei, apare util de amintit că, în prezent, se desfăşoară, în special în ţările occidentale, o mare dezbatere referitoare la aşa-numitul „individualism neo-clasic”. Adică, talibanii în materie de economie consideră că totul se reduce la cursa pentru maximizarea profitului. La noi, deocamdată, nu se desfăşoară o asemenea dezbatere, însă, indirect, manifestări ştiinţifice de amploarea şi consistenţa celei evocate în acest articol permit să se limpezească exact locul şi rolul omului în economie, în corelarea strânsă cu tot ceea ce este, cu adevărat, uman.
Guvernarea „prin numere” se cere completată cu guvernarea „pentru fiinţe vii” – cele care sunt „sălcii gânditoare”, cum bine s-a mai afirmat, cele cu nevoi, sentimente, aspiraţii. Există o logică a solidarităţii, a reciprocităţii, menită să echilibreze drepturile cu obligaţiile, să atenueze inegalităţile, să producă încrederea ca valoare adăugată, să genereze respectabilitate şi să pună în matca ei firească, originară (de ce nu?) onoarea.
Cu toate că formulele metaforice nu izbutesc totdeauna să surprindă esenţa, cred că un bun comunicator este, deopotrivă, paznic şi creator de valoare. Fireşte, nu numai economică. Asta o spun, cum s-a văzut, până şi unii economişti.