Mariana Criş:
Într-un spaţiu de joc minimalist, dinamic (cu trape care se ridică şi coboară mai tot timpul), cu segmentarea acţiunii pe verticală (scenografia este gândită tot de regizor), personajele shakespeariene se mişcă mult într-o lume a orgoliilor, a patimilor, a uneltirilor, pentru a ne aduce în faţă simbolul puterii. Însă lectura regizorului nu este una a seriozităţii, ci dimpotrivă, a deriziunii.
În programul destul de generos pe care îl are Ion Caramitru, directorul Naţionalului bucureştean, se înscrie şi recenta premieră cu „Regele Lear”, de W. Shakespeare, în regia georgianului David Doiashvili. În fapt, această premieră marchează 46 de ani de când pe prima scenă a ţării s-a jucat această capodoperă a dramaturgiei universală, în regia lui Radu Penciulescu, avându-l în rolul titular pe marele actor George Constantin. Iată că timpul a trecut, iar în rolul bătrânului Lear joacă fiul lui George Constantin, nu mai puţin talentatul Mihai Constantin.
În montarea de la Bucureşti, cu „Regele Lear”, regizorul David Doiashvili, cum era şi firesc, nu a urmărit o lectură scenică clasică, ci, dimpotrivă, una extrem de modernă, în care media, vodevilul, drama sunt amestecate într-un tot, nu tocmai unitar. În deschiderea spectacolului asistăm la o filmare, în care bufonul, interpretat magistral de Marius Manole, prezintă personajele, care se strâng la Palatul Regal, unde Regele Lear avea să facă anunţul ce îi va aduce sfârşitul: împărţirea Britaniei între fiicele sale. Spectacolul este realizat în alb-negru, ca şi când realitatea nu ar cunoaşte nuanţe. Puterea, în sine, este luată în derâdere, prin folosirea unor jucării colorate pentru copii. Regizorul a vrut să sublinieze, prin acest melanj de manipulare, derizoriu, dramatism, mâini murdare de sânge tocmai lumea puterii, care nu este una serafică, ci, dimpotrivă, una crudă.
Într-un spaţiu de joc minimalist, dinamic (cu trape care se ridică şi coboară mai tot timpul), cu segmentarea acţiunii pe verticală (scenografia este gândită tot de regizor), personajele shakespeariene se mişcă mult într-o lume a orgoliilor, a patimilor, a uneltirilor, pentru a ne aduce în faţă simbolul puterii. Însă lectura regizorului nu este una a seriozităţii, ci dimpotrivă, a deriziunii. Singurul lucid este însuşi Lear, care vrea să-şi împartă regatul fără vărsare de sânge, fără uneltiri de culise. Numai că cele trei fiice ale sale – Goneril (interpretată de Monica Davidescu), Regan (Raluca Aprodu) şi Cordelia (Crina Semciuc) – nu-i înţeleg atitudinea. Goneril şi Regan, avide de putere, ştiu să-l mintă pe Lear, pentru ca regatul să le revină. Mai puţin Cordelia, pe care, cu părere de rău, Lear e nevoit să o mărite cu Regele Franţei. Dacă toate celelalte personaje masculine – Gloucester (Ioan Andrei Ionescu), Kent (Gavril Pătru), Edgar (Istvan Teglas), Edmund (Tudor Aaron Istodor), Oswald (Lari Giorgescu), Ducele de Cornwall (Silviu Mircescu), Ducele de Albany (Rareş Andrici), Ducele de Burgundia (Pavel Ulici) şi Regele Franţei (Idris Clate) – sunt mai mult caricaturale, Lear este puternic, dramatic, fiind, parcă, cealaltă parte a lumii. Spectacolul pendulează astfel între aceste două lumi. Una născută de curând, care seamănă izbitor cu a noastră, şi alta, pe cale de a apune fără drept de apel.
Într-o complexitate greu de digerat timp de patru ore, putem spune că spectacolul este curat, cu soluţii gândite, dar nu toate duse până la capăt, având o doză foarte mare de spectacular. Chiar dacă el începe cu un Breaking News de la Palat, el nu este un reality show. Ci, dimpotrivă, are o poezie a lui, mai ales în proiecţiile video şi în mişcarea scenică. Cel care îi dă viaţă Regelui Lear, în această premieră, care a avut loc pe 10 decembrie, este experimentatul actor al Teatrului Bulandra, Mihai Constantin. El nu este la prima întâlnire cu „Regele Lear”, a mai jucat într-o montare, semnată de Dragoş Galgoţiu, la Bulandra, unde îl interpreta pe Contele de Kent. Foarte atent la detaliile personajului, când plin de umor, când tragic, el ştie să dozeze tensiunea dramatică, dând spectacolului sens şi adâncime. În tot iureşul creat pe scenă, parcă îl aştepţi pe Lear să pună puţină ordine şi să te emoţioneze. Şi reuşeşte. Monologurile interpretate de Mihai Constantin te impresionează până la lacrimi şi te pun pe gânduri. Cel care îi este alături şi îi potenţează dramatismul este Bufonul, interpretat excelent de Marius Manole. Un actor care a crescut pe scena Naţionalului. Alternând între „zburdălniciile” proprii Bufonului şi seriozitatea cu care îl serveşte pe Lear, Marius Manole ştie foarte bine să-şi dozeze acest joc.
Un alt personaj bine conceput este Edmund, interpretat de Tudor Aaron Istodor, realizat în altă cheie. Pare un personaj de pe Broadway. Fetele lui Lear – Goneril, Regan şi Cordelia, interpretate de Monica Davidescu, Raluca Aprodu şi Crina Semciuc – nu putem spune că ies în evidenţă. Interpretează corect, se mişcă foarte bine, dar nu reuşesc să emoţioneze. Cum de altminteri se întâmplă şi cu celelalte interpretări masculine. Foarte complex, spectacolul „Regele Lear” este unul care te ţine în corzi. Chiar şi atunci când simţi nevoia unui respiro intervine muzica, concepută de Nikoloz Rachveli Memanishvili şi proiecţiile video. Costumele, gândite în alb-negru şi concepute de Liliana Cenean, vin să completeze viziunea regizorală. Trebuie să remarcăm şi coregrafia, semnată de Florin Fieroiu.
Montarea de la Naţionalul bucureştean este un pas înainte despre ceea ce înseamnă spectacol teatral în postmodernitate.