Teodor Brateș:
Aparenta diminuare a inegalităților în perioada Crăciunului și a Anului Nou este confirmată și reconfirmată statistic de cele mai recente date ale Eurostat.
Poate mai mult decât orice și oricând, atmosfera sărbătorească a acestor zile aduce în prim-plan, într-o poziție dominantă, sentimentul cvasigeneral că sunt șanse ca omul (oamenii) să se afle, în sfârșit, într-un mediu natural și societal mai prietenos, generator de condiții favorabile satisfacerii unui volum mai mare de nevoi dezirabile (măcar a celor minimale). De aici, o anumită stare de relaxare, obișnuită pentru finalurile de an, dar accentuată acum, aici, la noi, în România, de doza sporită de speranță post-electorală.
Economia timpului liber
Patru sau cinci zile de odihnă la finalul anului în hotelurile de lux din țară costă mii de euro de persoană. E de mirare că nimeni nu este… mirat că toate locurile sunt ocupate. Firește, nu este vorba decât despre oameni bogați și foarte bogați (unii – s-o spunem pe șleau – pe căi necinstite, prin însușirea banului public), însă, tot în zilele sfârșitului de an, peste o jumătate de milion de persoane se află în stațiunile de vacanță din România și din străinătate. Alte peste 3 milioane petrec revelionul în restaurante, cluburi etc. din localitățile în care trăiesc.
Dacă la toate acestea adăugăm târgurile de Crăciun, de Anul Nou, valurile de cumpărături din hipermarket-uri, dar și din magazinele de proximitate, participările la spectacolele cu plată, inclusiv la cele de masă, în aer liber, constatăm că se derulează operațiuni comerciale cu valori considerabile, de miliarde de euro.
Cu alte cuvinte, relaxarea costă, dar – în cele mai multe cazuri – merită. Sunt semne care indică un anumit progres în traiul câtorva segmente ale populației. Aceasta ar fi – ca să recurg la un clișeu – partea plină a paharului.
Iluzoria despărțire (temporară) de stres
Știu că este neplăcut ca, în ceas de sărbătoare, să discuți despre griji și nevoi, despre inegalități și sărăcie. Însă, din păcate, pentru cei mai mulți concetățeni, inclusiv pentru cei veniți din străinătate să petreacă sărbătorile în țară, alături de rude, de prieteni, zilele de relaxare se termină extrem de repede, iar stresul va reveni în forță, în special atunci când se contabilizează cheltuielile, „găurile” din bugetele de familie.
Mai cu seamă pentru cele peste șase milioane de persoane din România care trăiesc în zona sărăciei, ceea ce au reușit să pună pe masă – ceva mai mult decât de obicei –, nu este suficient pentru a alunga, fie și numai temporar, temele dramatice ale existenței cotidiene, pe fondul vulnerabilităților sociale structurale.
Aparenta diminuare a inegalităților în perioada Crăciunului și a Anului Nou este confirmată și reconfirmată statistic de cele mai recente date ale Eurostat. Nu este posibil să le comentez pe toate, așa că mă voi referi exclusiv la persoanele care au loc de muncă. Nu-i includ aici pe antreprenori, deși există – și în ceea ce îi privește – discrepanțe uriașe în materie de venituri. Este o altă temă care merită să fie examinată cu toată seriozitatea. Dar, să revenim la angajați. Cei mai bine plătiți salariați câștigă, în medie, 5 euro pe oră, iar cei mai prost plătiți, în medie, 1 euro pe oră. În aceste circumstanțe, actualele confruntări politico-sociale privind salariul minim pe economie și cele referitoare la inechitățile din interiorul sectorului bugetar, dar și dintre acesta și sectorul privat, se justifică întru totul, dar cu condiția să ducă la soluții fezabile.
Câte interese, atâtea… controverse
Multe dificultăți în materie de cunoaștere, de interpretare și, inevitabil, de acțiune provin din necesitatea ciclică de restructurare a teoriilor economice. Nu este locul aici nici măcar pentru o scurtă incursiune de ordin istoric. Notez doar unele elemente ale situației actuale, specifice la scară națională, și anume insuficienta dezbatere asupra a ceea ce se întâmplă acum în economia românească pornind de la realitățile dure cu care se confruntă cea mai mare parte a populației. Fără îndoială, factorul extern are o foarte mare importanță, însă, până la urmă, specificitățile (dacă ne putem exprima astfel) contează cel mai mult.
În ultimă instanță, dacă vorbim despre cultura economică, ajungem inevitabil la rețeaua de interese din societatea noastră actuală, nu la modul general, ci concret, la timpul și spațiul național, inconfundabil. Pentru că m-am referit la venituri, în contextul dat, apare necesară tratarea, cu precădere, a temei extrem de sensibile a raporturilor dintre capital și muncă (includ aici și sectorul public deoarece, dincolo de orice considerent ideologic, doctrinar avem de-a face tot cu angajatori și angajați). Și aceasta este o temă atât de vastă, de complicată, încât impune studii și cercetări aprofundate, inter- și multidisciplinare. Analizele desfășurate pe două planuri, cel al diversității și cel al convergenței intereselor, ar permite să se elaboreze politici salariale mult bine fundamentate decât cele de care am avut parte până în prezent. Sigur, nu pornind de la teorii ale tehnocraților ultraliberali potrivit cărora singurii „creatori de bogăție” sunt deținătorii de capital, ci de la faptul că munca și capitalul sunt fețele aceleiași monede. Așa că relaxarea din aceste zile, dacă aduce valoare adăugată prin fructificarea simultană a acumulărilor din muncă și capital, s-ar cuveni să determine și „încărcarea bateriilor” pentru demersuri reale, sincere, de identificare a acelor interese care – armonizându-se – permit să se adopte soluții consensuale. Tocmai interesele atât de diverse și de contradictorii ne „condamnă” definitiv și irevocabil la o astfel de abordare.