2016 pe piața de artă din România

Nicu Ilie

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 1 (557), 5 ianuarie 2017:

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/01/sumar-nr-1-2017

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/cultura_1_557_web.pdf

„Revenirea lui Grigorescu”, își intitula o casă de licitații comunicatul de presă prin care anunța că fusese stabilit un nou record de preț în licitațiile din România. Numai că Grigorescu nu a fost niciodată plecat. Piața internă de artă îi este dedicată în cea mai mare parte, iar, dacă în unii ani artistul de la Câmpina nu a deținut primul loc în topurile de vânzări, acest fapt s-a datorat deciziei deținătorilor de picturi semnate de el de a nu vinde, în așteptarea unor condiții mai favorabile în piață. Cu Brâncuși inexistent în licitațiile românești (și, oricum, tranzacționat pe piața internațională cu zeci de milioane de dolari, mult peste lichiditatea totală existentă pe piața de artă de la București), cu Ghenie aflat la primii pași pe piața internă, cu Brauner rarisim și reprezentat doar cu lucrări de tinerețe, licitațiile românești sunt, încă, dominate de clasicii școlii românești de pictură: Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Theodor Aman, Ștefan Luchian. Lângă ei, cu volume de vânzări semnificative, se află câțiva pictori mai „tineri”, precum Țuculescu și Baba, chiar Piliuță, a căror operă a fost blocată de comuniști și împiedicată să aibă un circuit internațional.

Caseta + foto Țărăncuțe

320.000 de euro – noul record de preț al artei din România

Piața românească de artă a cunoscut transformări esențiale în ultimul deceniu, fenomen evident și prin creșterea recordului de la 42.000 de euro în 2006 la 320.000 în 2016. Cel mai scump tablou românesc este, în prezent, „Țărăncuțe (De la fântână)” (c. 1895), de Nicolae Grigorescu, adjudecat la Artmark, pe 20 decembrie 2016, cu suma de 320.000 de euro. Chiar dacă prezentarea pânzei era exagerată („cea mai importantă pictură de Grigorescu”), aceasta este o lucrare ce expune măiestria artistică, finețea desenului și armoniile cromatice specifice picturii lui Nicolae Grigorescu în perioada sa de maturitate deplină. Tabloul fusese prezent în cea mai mare expoziție retrospectivă Grigorescu, în 1957, și a intrat în licitație cu o estimare de 90-160.000 de euro. Adjudecarea la o valoare dublă față de estimarea maximă a surprins, întrucât licitațiile de artă, după 2013, au trecut printr-o perioadă conservatoare, iar prețul final obținut trebuie pus și pe seama calităților estetice ale tabloului, nu doar pe calculul investițional ce presupune obținerea unui profit în cazul revânzării lucrării după câțiva ani.

Topul pictorilor români pe piața internă

Caracteristica principală a licitațiilor de artă din România este că acestea sunt centrate, aproape exclusiv, pe pictură. Deși apar cu oarecare frecvență și lucrări realizate în alte tehnici (sculptură, fotografie, desen, instalație, colaj) gradul de adjudecare al acestora și prețurile obținute sunt modeste și rareori contează în sintezele făcute la nivelul întregii piețe. Astfel, topul anual al artiștilor români, întocmit de Tudor Art pe baza rezultatelor de la cele trei mari case de licitații (Artmark, Goldar și Alis), este, practic, un top al pictorilor români.

Prima poziție în topul pe 2016 a fost deținută de Nicolae Grigorescu, cu 7 lucrări vândute și o cifră de afaceri de 465.000 de euro. În 2015, prima poziție fusese deținută de Theodor Aman, cu 440.000 de euro obținuți din vânzarea a 77 de lucrări. Nicolae Grigorescu ocupase în 2015 poziția a treia, cu 12 lucrări vândute și o cifră de afaceri de 280.000 de euro.

Poziția a doua, în 2016, a fost deținută de Nicolae Tonitza, cu 311.000 de euro obținuți din vânzarea a 20 de lucrări. Pe trei s-a aflat Ion Țuculescu, cu 8 lucrări vândute și o sumă totală de 272.000 de euro. Este cea mai bună poziție pentru Țuculescu în topurile anuale, dar nu și cele mai mari vânzări agregate: în 2013, cel mai bun an din istoria licitațiilor bucureștene, cifra de afaceri pentru pânzele cu semnătura sa a fost de 503.000 de euro, dar în topul anual artistul se situase doar pe poziția a cincea (după Tonitza, Grigorescu, Luchian și Petrașcu).

Topul 10 este completat în 2016 de Theodor Pallady, Adrian Ghenie, Gheorghe Petrașcu, Sabin Bălașa, Corneliu Baba, Constantin Piliuță și Nicolae Dărăscu, fiecare dintre ei cu sume agregate sub 200.000 de euro.

Surprizele anului

Ion Andreescu lipsește din top 100 pe 2016. Opera sa, apreciată de critici și colecționari, este foarte redusă cantitativ, iar în 2016 nu a fost vândut niciun tablou. Theodor Aman, care, cu un an înainte, fusese pe primul loc, a căzut acum pe poziția a 11-a. Nu este însă o scădere de cotă, ci doar de volum de vânzări: în 2016 s-au vândut doar 24 de picturi ale sale, față de 77 în anul anterior. Printre surprizele anului s-a numărat și recuperarea austriacului Mihail Töpler, autor de portrete în Țările Române la sfârșitul perioadei fanariote, absent în licitațiile din anii precedenți. Patru picturi ale sale, recent retrocedate din muzee, au fost vândute cu un total de 44.000 de euro. Principalul eveniment care va avea ecou în anii ce vin este o altă recuperare, cea a lui Adrian Ghenie, tânăr artist aflat în topurile mondiale, dar ale cărui picturi nu mai fuseseră vândute la București. În ultima parte a lui 2016 au fost propuse primele două lucrări ale sale. Ambele au fost adjudecate la prețuri extraordinare: „Christ” pornise cu o estimare de 12-18.000 de euro și a fost vândută la 125.000, iar „Pod” avea o estimare de 7-12.000 de euro și a ajuns, la adjudecare, la suma de 60.000 de euro.

Dacă n-ar fi fost cele două vânzări Ghenie, performanța anului ar fi fost trecută în contul altor artiști din perioada contemporană, care au reușit poziții sensibil mai bune decât în anii precedenți, indicând o schimbare de gusturi în piața de artă românească. Dominanta, până acum, era întocmirea de colecții clasice, cu nume „muzeale”; însă cumpărătorii au pus în 2016 un preț mult mai mare pe semnături precum Horia Bernea, Sabin Bălașa, Ștefan Câlția, Georgeta Năpăruș, Paul Neagu sau Margareta Sterian, arătând o tendință de întinerire colecțiilor și de ieșire din zona rigidă a securității financiare pe care arta veche o garantează.