România din diaspora
Când n-am client plâng, fiindcă mi-e dor de mama
Monica Săvulescu Voudouri
Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 1 (557), 5 ianuarie 2017:
EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/01/sumar-nr-1-2017
PDF: http://revistacultura.ro/pdf/cultura_1_557_web.pdf
O mașină aleargă prin zonele deochiate ale orașului. Din când în când oprește pentru câteva minute. Din mașină coboară o femeie între două vârste. Se apropie de o siluetă firavă de pe marginea drumului. Îi întinde un pachet. În pachet e o cutie. În cutie sunt prezervative. Vorbesc ceva. Femeia dă explicații. Fetița îi mulțumește. Femeia se urcă în mașină și pleacă mai departe. Pentru a opri din nou peste câteva minute. Pentru a coborî. Și pentru a-i da un pachet cu prezervative unei alte copile care face trotuarul.
Femeia care împarte cutii cu prezervative e africană. Locuiește de decenii în Europa. Bărbatul care conduce mașina e european. Este soțul negresei. Probabil că, pe parcursul anilor, a înțeles câte ceva din destinul femeii africane care trăiește pe alt continent. Parcurg noaptea drumurile cu mașina singuri. Nu sunt însoțiți de poliție, nu sunt însoțiți de nici o persoană oficială. Lucrează ca voluntari. Deci nu pot face mai mult decât fac.
Copilele care se prostituează sunt venite din Africa. Fac parte din acel incredibil număr de 10.000 de copii veniți în ultimii câțiva ani neînsoțiți de părinți și pierduți din grupurile de refugiați. Pierduți? Uite că perechea care aleargă noaptea în mașină de bunăvoie și împarte prezervative i-a găsit pe mulți dintre ei.
Prostituatele africane au între 12 și 14 ani. Prin intervenția voluntarilor, multe dintre ele au fost internate în campusuri. Multe. Nu toate, fiindcă numărul lor este necunoscut. Există, slavă Domnului, pe lume și oameni care iubesc oamenii. Femeia africană și bărbatul ei european stau de vorbă cu fetițele golașe, înghețate de frig și de spaimă. Da, au clienți mulți, spun ele, nimeni nu le întreabă de vârstă. Câteodată aceștia plătesc, atât cât să-și poată și ele cumpăra de mâncare. Altădată, după ce le batjocoresc, uneori chiar le lovesc, le spun să se întoarcă de unde-au venit. Da, spun ele, clienți nu se poate spune că nu se găsesc.
Cererea, deci, e mare la prospături. Mai acum câțiva ani doritorii trebuiau să se înscrie la birourile de turism sexual și să plătească o sumă frumușică, cu care aceste birouri au făcut averi. Să scoată deci banul din buzunar. Și să se aventureze prin Filipine sau prin Malaezia. Acolo, mai cu un euro, mai cu un drog, se putea satisface orice și oricâte pofte. Doar că, uite, s-au trezit unii dintre conducătorii acelor țări să pună piciorul în prag. Și turismul sexual european are de suferit de pe urma unor atari „dictatori”. Care impun pedepse drastice, încălcând astfel drepturilor omului. Or, ce are civilizația euroatlantică mai sfânt decât aceste drepturi?
Cum, necum, deocamdată s-a găsit o soluție. Și, pentru moment, piața europeană a prostituției s-a umplut de fetițe africane, refugiate.
„Când nu am client, plâng”, îi spune una dintre copile femeii care împarte prezervative. „Fiindcă mi-e dor de mama. Ea m-a trimis pe mine întâi, pentru o viață mai bună. N-a avut bani să-și achite și pentru ea călătoria. Mi-a promis însă la plecare că strânge bani și că mă urmează în Europa”.
Adevărul însă este că nemernicia nu are rasă și nu are culoare. Din centrul de refugiați, spune fetița, ea a fost ademenită de o mătușă de-ale ei, de care nu auzise până atunci. Așa-zisa mătușă i-a promis că o trimite la școală. Și fetița voia să învețe, fiindcă nu știa carte. În loc de școală, mătușa a dus-o la un vrăjitor. El i-a făcut fel de fel de farmece, i-a turnat sângele unei păsări moarte pe cap; fetița s-a speriat de sânge. Și s-a speriat mai ales de interpretările vrăjitorului, care i-a spus că dacă nu o va asculta pe mătușă, va fi la un pas de moarte.
Și iată cum se dovedește, și prin acest exemplu, că educația este înainte de toate cel mai important lucru pentru a ține piept răului de pe lumea asta, orice culoare și orice credință ar avea el.
În loc de școală, copilul a ajuns pe marginea drumului. El și câți alții, mii, zeci de mii. Pierduții, pentru care Europa nu are soluții. Ei bântuie peste tot, trec, nu se știe cum, peste granițe, scapă din grilele legilor europene pentru apărarea copilului, în ce fel? cu ajutorul cui? cine închide ochii? De ce nimeni nu vorbește nimic despre această crimă împotriva umanității?
Mai abrupți în gesturi, grecii, neștiind cum să rezolve problema copiilor care fug din aziluri (și strâmtorați ei și de toate nevoile celor șase ani de criză economică fără putință de rezolvare), grecii, deci, au luat o măsură care a stârnit comentarii furibunde: ei, pur și simplu, până să găsească o altă soluție, țin acești minori în condiții de detenție. Închiși și păziți adică, să nu fugă de capul lor, să nu poată fi ademeniți, amăgiți, păcăliți, folosiți, vânduți, de mafia care se pare că s-a constituit și s-a dezvoltat în jurul nenorocirii lor.
Cum adică să ții copii în detenție, se întreabă Europa stupefiată. Ia să-i pedepsim noi pe greci, ia să nu le mai dăm niciun ban, să-i lăsăm adică să se descurce cu jumătatea de milion de refugiați de pe teritoriul țării, după cum îi duce capul lor prost!
Și astfel reportajele curg, refugiații din lagăre sunt pozați, vizitați, întrebați, ascultați. Soarta lor schimbându-se doar de la o stare de provizorat la alta, fiindcă soluția eficientă nu s-a găsit și nu se găsește.
Prostituatele minore de pe marginea drumurilor europene își satisfac clienții, iar când nu au clienți plâng, fiindcă …suferă de dorul mamelor lor.
Din când în când, pe câte un canal de televiziune aflăm despre soarta acestor fetițe. Sunt filmate, întrebate, ascultate. Ele. Doar ele. Niciodată vreunul dintre acei clienți, care abuzează pentru un preț de nimic un copil înfometat, nu apare pe vreun ecran. Nimeni, niciodată, n-a reușit să-i filmeze pe dânșii. Să le vedem fața. Fiindcă trebuie să li se vadă fața, oricât de „civilizați” se cheamă că suntem, oricât de mult respectăm dreptul la viață privată, ucigând suflete nenorocite doar pentru că putem să ne zornăim câteva monede prin buzunare.