Despre „Efemeridele” lui Yalom și alte povești de psihoterapie…

Adrian Roșan

Irvin D. Yalom, „Efemeride și alte povești de psihoterapie”, traducere de Alex Moldovan și Mariana Buruiană, Editura Vellant, București, 2015

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 1 (557), 5 ianuarie 2017:

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/01/sumar-nr-1-2017

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/cultura_1_557_web.pdf

 

Psihoterapia este înțeleasă în diverse moduri, în funcție de angajamentul paradigmatic și de sensul pe care îl capătă în viața fiecărei ființe. Celebru psihiatru și romancier cu angajament existențialist, Irvin D. Yalom, autor a nenumărate lucrări fundamentale de psihoterapie și a unor romane precum „Plânsul lui Nietzsche”, „Minciuni pe canapea”, „Problema Spinoza” sau „Soluția Schopenhauer”, are curajul – în scrierile sale, precum și în practica psihoterapeutică îndelungată – să abordeze într-o manieră optimistă, dincolo de categoriile nosologice, temele esențiale ale vieții cum sunt: moartea, libertatea, înstrăinarea, sensul, dragostea, familia, boala, valorile.

Vă propun azi „Efemeridele și alte povești de psihoterapie”, o carte care pornește de la premisa de netăgăduit că orice om se va confrunta în existența sa mai lungă sau mai scurtă cu două mari probleme: cum să îți trăiești viața cu cât mai mult sens și cum să te împaci cu finalul ei implacabil. Oamenii ajung să se înstrăineze de ei înșiși, preferând plăceri temporare și manifestând comportamente cu scop de validare socială, dictate de diverse autorități, bazate pe angajamente mai mult sau mai puțin morale, mai mult sau mai puțin axiologice sau pur și simplu ca urmare a unor îndatorări mai mult sau mai puțin evidente, tocmai pentru a evita sistematic sfârșitul unei existențe ori, altfel spus, pentru a ține moartea la distanță. Veți descoperi în „Efemeridele” lui Yalom studii de caz și teme pe care oamenii dintr-o gândire iluzorie cu rol de mecanism de apărare le consideră, în diverse perioade, exterioare propriei vieți. Și nu fac, aici, referire la categorii psihopatologice cum sunt depresia, tulburările de alimentație, atacurile de panică, tulburarea bipolară, adicțiile sau fobiile specifice, ci la anxietatea legată de moarte, teama de pierdere a celor dragi și de pierdere a propriului sine, teama că propria viață nu are sens, teama de a îmbătrâni și de a face față acestei provocări, teama de a face alegeri și teama de izolare. Toate aceste temeri sunt susținute de scheme cognitive care stau în spatele unor comportamente dezadaptative pe care știința are grijă cu acribie evidentă să le clasifice și să le eticheteze, uneori fără drept de apel, prin ceea ce simțul comun numește „boli”.

În schimb, Yalom consideră că psihoterapia este un proces de descoperire a sinelui, proces în care psihoterapeutul îl însoțește pe om în descoperirea acestui mister, optând pentru abordări unice care nu se găsesc în niciun manual de psihoterapie. Din cele 10 povești de psihoterapie, vă invit să reflectați cu toată ființa asupra tuturor, însă, în mod special, asupra celor intitulate „Efemeride”, „Trebuie să renunți la speranța unui trecut mai bun”, „De dragul copiilor, dă dovadă de puțină clasă!”, „Despre cum să fii autentic”, încercând să le confruntați cu sinele propriei vieți și cu siguranță veți adăuga un dram de Sens, sensului propriei existențe. În această problemă a Sensului vieții, Yalom nu se sfiește să spună lucrurilor pe nume, adică faptul că nu folosește deloc, chiar și în sens psihoterapeutic, ca omul să renunțe la un comportament, convingere sau stil de viață, dacă nu are în momentul respectiv puterea de a pune ceva în schimb. Cheia în care citim acest principiu este să nu sufocăm oamenii cu valorile și virtuțile ideale, până când ei nu și-au descoperit propriile valori și până când ei nu dau Sens acestor valori în propria viață. Iar, în acest sens, Yalom, ca personalitate aflată la o venerabilă vârstă, cu toate temerile pe care le presupune marea trecere, dă exemplul personal, spunând: „M-am întrebat ce-mi rezervă acest ocean mie, care mă apropiam de 80 de ani plin de viață, pasiune și curiozitate, dar întristat de pierderea atâtor oameni pe care i-am cunoscut și iubit, uneori jelindu-mi tinerețea pierdură și supărat pe scheletul meu deteriorat, pe articulațiile mele încăpățânate care scârțâie, pe auzul și pe vederea mea tot mai proaste și fiind tot mai conștient de crepusculul tot mai accentuat și de apropierea neînduplecată a întunericului ultim”. Efemeridele, vieți cu existență măsurată în clipe, ne amintesc un lucru – că omul va înțelege cu greu Sensul Vieții câtă vreme trăiește doar trecutul sau proiectează doar viitorul, refuzând cu obstinație să-și trăiască prezentul. Mai mult decât atât, orice are un Început și un Sfârșit, iar Yalom încheie povestea „Efemeridelor” cu un mesaj pentru sine, decupat din celebrele scrieri ale lui Marc Aureliu – „Către sine însuși”, mesaj valabil pentru fiecare dintre noi, dincolo de tinerețea sau senectutea noastră și anume: „Așadar, petrece-ți această clipă a timpului în conformitate cu natura și încheie-ți viața împăcat, așa cum măslina cade în clipa când e coaptă, binecuvântând pământul care a purtat-o și mulțumind pomului care i-a dat naștere”.

„Efemeridele” lui Yalom nu sunt doar povești de psihoterapie, ci de-a dreptul îndemnuri autentice spre o viață trăită cu împăcare, cu mulțumire, cu teama chibzuită a sfârșitului vieții, dar și cu bucuria clipelor de a fi viu, toate acestea fiind oferite cu generozitate de libertatea existențială hrănită constant, din momentul nașterii și până în clipa morții, din înțelegerea Sensului propriei vieți.