Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 2 (558), 12 ianuarie 2017
Jale în parametri normali
Alex Cistelecan
EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/01/sumar-nr-2-2017/
PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura_2_558ePaper.pdf
Pe segmentul de filosofie, științe sociale și istorie, anul editorial 2016 a fost unul dezastruos, dar în linia așteptărilor. Continuă trendul de abandonare a teoriei și de orientare masivă către „self-help” și spiritualitate. În ordinea alfabetică a editurilor, am selectat ceea ce cred că ar merita totuși notat.
Adenium: în nișa deja trasată a tezelor de doctorat, suporturilor de curs și volumelor de conferințe naționale, asezonată cu cele mai recente reflecții geopolitice ale dreptei autohtone (Preda, Stanomir, Vancu), de remarcat selecția – pare-se anuală și după criterii în continuare impenetrabile pentru mine – din Gramsci („Caietul 10. 1932-35”).
ALL: vreo doi clasici (John Stuart Mill, Chesterton) înecați într-un ocean de „self-help”.
Art: Desmond Morris, „Zoomenirea”. În rest, „demonul teoriei” pare să fi fost pe deplin exorcizat.
Cartea Românească: reeditarea lui Zigu Ornea, „Anii treizeci”.
Cartier: volumașele de reflecții de actualitate din Žižek („Refugiați, teroare și alte probleme cu vecinii”) și Hobsbawm („Globalizare, democrație și terorism”), la niște prețuri totuși inexplicabile. De neratat volumul colectiv coordonat de Petru Negură, Vitalie Sprânceană și Vasile Ernu, „Republica Moldova la 25 de ani”.
Comunicare.ro: pornise destul de promițător, în 2016 supraviețuirea pare să fi fost cea mai mare realizare.
Corint: multă istorie, mai nimic de citit: anticomunism de rutină (Sheilla Fitzpatrick, Orlando Figes) și mult „breakingnews” de consum (ISIS! Jihadul! Guantanamo! China!! Rusia!!!).
Curtea Veche: alte reflecții geopolitice ale dreptei locale (Armand Goșu și Adrian Cioroianu), nostalgii monarhiste (Adrian Cioroianu și Diana Mandache) și raftul tradițional de anticomunism, dar parcă în variante tot mai „de consum” („Dosarul Lenin”), scufundate într-un alt ocean de „self-help” și spiritualitate pentru corporatiști.
Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”: pare în continuare cea mai serioasă dintre editurile universitare. Absolut de neratat: „Noul spirit al capitalismului” de Luc Boltanski și Eve Chiapello; de remarcat, de asemenea, un braț întreg din Hayek, plus multe volume colective interesante, dintre care se desprind cel despre estetica fenomenologică (coord. Mădălina Diaconu și Christian Ferencz-Flatz) și cel despre traducerile românești din perioada premodernă (coord. Andrei Corbea-Hoișie și Eugenia Dima). Distribuția rămâne însă, din păcate, o adevărată aventură.
Hecate: „Postumanul” de Rosi Braidotti.
Herald: Un Patočka („Eseuri eretice despre istoria filosofiei”), autobiografiile lui Freud și Darwin, de cules dintr-un alt morman de spiritualitate „self-help”.
Humanitas: Giorgio Agamben, „Deschisul. Omul și animalul”, una dintre cărțile cele mai bune ale venețianului. În rest, mai nimic: reeditări din clasicii și apropiații editurii, istorii și memorii de consum, highbrow chit-chat, Bildung de salon.
Idea: absolut de neratat – Ovidiu Țichindeleanu, „Contracultură. Rudimente de filosofie critică”. În rest, foarte puține titluri, printre care predomină – hélas!, și aici – filonul spiritualist: Boaventura de Sousa Santos, „Dacă Dumnezeu ar fi un activist…”, reflecțiile „afrodiasporice” ale lui Lewis Gordon și ontologia relațională a lui Arturo Escobar. Pare că stânga heideggeriană a ajuns la destinație.
Paideia: de pus în raft – Massimo Cacciari, „Geofilosofia Europei”. Nimic de notat în rest.
Polirom: peste 300 de titluri pe 2016, dar extrem de puține care să merite o mențiune: volumul 3 din „Summatheologica”, poate Eco, „Scrieri despre gândirea medievală” și, cu siguranță, cartea lui William Totok și Elena-Irina Macovei despre mitul rezistenței armate anticomuniste. Nici măcar colecția de istorie care mai găzduia câte un clasic sau o teză interesantă de doctorat autohton n-a mai produs nimic altceva decât obișnuita literatură anticomunistă de Război Rece (Figes despre revoluția rusă) și istorii senzaționale (spionaj, samurai, stat islamic și iar servicii secrete).
Publica: de notat James K. Galbraith, „Despre inegalitate”. În rest, ghiduri de reușită în afaceri și pace interioară.
Rao: pe segmentul de „nonfiction”, autobiografiile lui Trump, Hillary Clinton ori Berlusconi și, obsesiv, istorii populare și senzaționale ale celui de-al Treilea Reich.
Tact: în deplină cunoștință și stânjeneală pentru conflictul de interese din care vorbesc, mi se pare – ca în ultimii ani de altfel – performerul incontestabil pe acest segment editorial de filosofie, științe sociale și istorie. Nici nu-i așa de greu, ținând cont că toți competitorii par să fi abandonat acest domeniu, devenit, mai peste tot, simplă nișă și prelungire ocazională a vrafurilor de ezoterism, marketing, counseling și anti-comunising. Dintre aparițiile pe 2016, chiar și cel mai exigent portofel ar trebui să se deschidă la Franco Moretti, „Hărți, grafice, arbori”; François Cusset, „French Theory”; Kracauer, „Ornamentul maselor”, Domenico Losurdo, „Contraistoria liberalismului”, Catherine Malabou, „Ce să facem cu creierul nostru?” și, la fel de obligatoriu, mai ales că intrăm în an centenar, dezbaterea dintre Perry Anderson și Wang Chaohua despre revoluția rusă și cea chineză. Și-aș mai putea continua…
Trei: de neratat – Darian Leader, „Ce este nebunia”. În rest, editura care părea inițial casa respectabilă a psihanalizei a abandonat și ea cu totul teoria în favoarea „self-help”-ului ezoteric. Mai sunt totuși două noi volume din Erich Fromm, dar mi-e că și cu el rămânem în aceeași zonă. Iar cu Jung – sigur.
Vellant: Ultimul hit despre climate change al lui Naomi Klein („Asta schimbă totul”), reeditarea lui Susan Sontag, „Împotriva interpretării”, de salvat din obișnuita baltă de „self-help” mai mult sau mai puțin ezoteric, în varianta middlebrow de astă dată, cu Alain de Botton, „arta de a cere” și „cum să supraviețuiești vieții de familie”.
Vremea: personaje și sărbători creștine cu Bădiliță, moartea în Gulag, ghiduri de educație Montessori, „Am zburat pentru România Mare”, povestea Europei Libere, seria de autor Vintilă Horia, evanghelii. Printre ele, dar în linia plutonului: Daniel Barbu, „Au cetățenii suflet? O teologie politică a societăților post-seculare”.
Una peste alta, foarte puțină rațiune publică, teorie și știință în spațiul ai zice vital de manifestare a rațiunii publice, și anume piața editorială de teorie și științe sociale. Așa încât, dacă, pe de o parte și după cum se vede din selecția de mai sus, în ce privește numărul de titluri relevante, producția de carte pe 2016 nu depășește poate nici cei mai negri ani de cenzură comunistă, la nivel calitativ, măcar și pe de altă parte, putem distinge o clară evoluție: după retragerea ideologiei extrem-raționaliste impuse de sus și după sfârșitul proclamat și sărbătorit al tuturor ideologiilor, utopiilor și delirurilor colective, e liber și e chiar invitat fiecare la cultivarea propriului mic bricolaj „suflețesc”, la decuparea și amenajarea spirituală a propriei bule de interioritate în opacitatea și alienarea generale. Piața liberă a teoriei n-a putut așadar supraviețui oportunităților capitaliste decât eliberându-se de teorie și devenind ceea ce poate că era scris să devină –„suspinul ființei oprimate” și „sufletul lumii fără de suflet” a noului proletariat corporatist și, implicit, expresia fidelă a replierii sale tot mai profund antipolitică și asocială.
Titlul meu preferat, adevărat banner de pus pe noua casă a ființei: „Afaceri, muncă și credință”, de la Casa Cărții.