Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 2 (558), 12 ianuarie 2017
CULTURA IDEILOR
PRIN OGLINDĂ
Jung şi constelaţiile arhetipale
Valentin Protopopescu
EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/01/sumar-nr-2-2017/
PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura_2_558ePaper.pdf
În limbajul psihologiei analitice fondate de psihiatrul elveţian Carl Gustav Jung (1875-1961), conceptul de „anima” face pereche cu cel de „animus”. „Anima” este un termen latin care înseamnă suflare, respiraţie, viaţă şi mai ales suflet. El are şi o varianta masculină, sub forma numelui „animus”. Ambele concepte nu pot fi înţelese fără a defini termenul de arhetip.
Arhetipul jungian, derivat din elinul „archetypon” (principiu, gen sau tip străvechi, primordial, iniţial, originar), ridică însă mari dificultăţi înţelegerii. Jung a oferit succesiv mai multe definiţii acestuia, ca „pattern of behaviour” (model de comportament), trăsătură instinctuală suprapersonală, formă înnăscută, cadru ce in-formează experienţa umană, pentru a sfârşi prin a recunoaşte că el nu poate fi explicat şi definit satisfăcător, în calitate lui de dat primar şi totodată ultim al experienţei. Arhetipul jungian provine din noţiunea de „imago” (lat., imagine) şi desemnează, în cele din urmă, o formă inconştientă preexistentă ce oferă conţinut psihicului omenesc şi determină reprezentări de tip simbolic decelabile în vise, religie, artă şi în celelalte activităţi culturale umane. Există mai multe arhetipuri, cum ar fi: „persona” (masca, faţada inconştientă individuală şi identitară); umbra (secvenţa negativă a personalităţii omului); „infans” (motivul copilului din registrul preconştient al sufletului colectiv); arhetipul spiritului (aspectul comunitar al sufletului individual, echivalent cu inconştientul colectiv, suprapersonal); arhetipul mamei (întrupat în figuri mitologice ca Mama-natură, Zeiţa-fertilităţii, Matca-vieţii şi Cea-care-hrăneşte, toate având drept caracteristică fundamentală principiul Erosului); arhetipul Tatălui (reprezentabil în personaje legendare ca Omul-în-vârstă, Regele, Legiuitorul, Conducătorul, Războinicul, toate fiind guvernate de principiul Logosului) etc.
Totuşi, principalele arhetipuri sunt sinele (arhetip integrator, ce depăşeşte sfera conştiinţei şi realizează sinteza între suflet şi spirit, ajutând la depăşirea sciziunii între conştient şi inconştient), „anima” şi „animus”. Sursele arhetipurilor sunt multiple, ca de pildă: întipărirea mnezică şi subiectivă a unor fenomene cosmice, geofizice şi naturale, încifrarea afectivă în memoria inconştientă a resurselor instinctual-biologice ale organismului uman, conservarea mnezică a experienţelor fundamentale şi liminale, ca şi a fantasmelor legate de acestea, în fine, reţinerea în psihic a persoanelor şi relaţiilor umane semnificative şi repetitive.
Jung era convins că viaţa sufletească a insului este dominată de activitatea sistemelor arhetipale. Adaptarea la împrejurările existenţiale curente este mediată în principal de relaţiile cu sexul opus, deci cuplul „anima-animus” joacă un rol esenţial în menţinerea echilibrului psihic uman, concepţie similară sapienţei antice chineze, de tipul Yin şi Yang. Cele două arhetipuri acţionează ca o pereche de contrarii („syzygia”) în sfera vieţii sufleteşti inconştiente, fiind practic constitutive oricărei relaţii între sexe. Fiecare bărbat posedă „anima”, după cum fiecare femeie deţine „animus”, ambele sexe operând cu o imagine contrasexuală în funcţie de care fiecare subiect îşi alege, stabileşte şi construieşte raportul de cuplu. Dacă un arhetip sau altul predomină, atunci personalitatea sexuală a individului va fi heterosexuală sau homosexuală, la fel şi atitudinea faţă de viaţă. Există bărbaţi efeminaţi, după cum nu puţine sunt femeile bărbătoase, autoritare şi castratoare.
În genere, la artişti şi creatori predomină „anima”, iar la femeile de afaceri sau lidere în sfere ca politica, administraţia publică etc. predomină „animus”. Domenii privilegiate de manifestare ale „imago”-urilor „anima-animus” sunt visul şi imaginaţia, în acest caz amândouă arhetipurile îndeplinind o funcţie de mediere între inconştient şi conştient, între lăuntru şi lumea exterioară. La rigoare, „anima-animus” sunt imagini ale sufletului de factură inconştientă, motiv pentru care se înfăţişează în faţa conştiinţei şi a „ego”-ului ca o prezenţă terifiantă şi misterioasă, de tip numinos. Cu cât ele sunt mai adânc ancorate în registrul inconştientului, cu atât capacitatea lor de a se constitui în proiecţii este mai mare, proiecţia fiind asimilată de Jung procesului psihologic al îndrăgostirii. Complexul arhetipal contrasexual provine indiscutabil din stratul filogenetic al speciei şi se transmite ereditar, aspect ce îl pune în contradicţie cu trăsăturile arhetipului „persona”, mai apăsat sociale, şi care asigură comunicarea, inserţia în comunitate şi funcţionarea eficientă în grup a individului. Complexul „anima-animus” prezintă caracteristici categoric universale, recognoscibile în orice sistem cultural, în vreme ce arhetipul „persona” se individualizează în funcţie de constantele ireductibile ale fiecărei culturi în parte.
Arhetipul „anima” s-a bucurat în analiza jungiană de o tratare specială. Reprezentând dimensiunea inconştientă a sufletului masculin, acesta include mai multe substraturi de provenienţă. „Anima” este atât imaginea colectivă a femeii din inconştientul fiecărui bărbat, datorită căreia acesta are acces la esenţa feminităţii în genere, cât şi latura feminină a psihicului bărbătesc, constituită din refularea elementelor feminine prohibite de societatea falocentrică. Alegerea partenerei în cadrul cuplului heterosexual este realizată de bărbat în funcţie de maniera în care această parteneră corespunde „animei” sale, favorizând proiecţia îndrăgostirii. La fel stau lucrurile şi în cazul arhetipului „animus” prezent în sufletul inconştient feminin. Viziunea lui Carl Gustav Jung confirmă teoria freudiană a bisexualităţii psihice umane, ca bază a selecţiei în alegerea partenerului. Trebuie spus însă că temeiul biologic şi ereditar nu epuizează originile „animei”.