Un an al confirmărilor

Emanuel Modoc

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 3 (559), 19 ianuarie 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/01/sumar-nr-3-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura559_3_compressed.pdf

 

Anul literar 2016 a fost deosebit de fertil pentru proză și nefericit de sărac în debuturi poetice. Cu toate acestea, poezia continuă să stea, valoric, bine, cu atât mai mult, cu cât o serie generoasă de poeți tineri, debutați la începutul deceniului, au confirmat anul acesta cu volume foarte bune, în timp ce titlurile de proză rămân reconfortante doar la nivel cantitativ. Așadar, avem un an al paradoxurilor editoriale, de care ne putem, totuși, bucura. Fără să am pretenția de a face un bilanț exhaustiv, voi încerca, totuși, o scurtă trecere în revistă a aparițiilor despre care am scris sau urmează să scriu. Invit cititorii să ia darea mea de seamă cu, vorba englezului, un dram de sare.

 

Poezia

Debuturile în poezie mi-au reținut prea puțin atenția în 2016. O dată pentru că, am impresia, se instaurează, datorită unor apariții editoriale post-debut absolut intimidante, o nouă anxietate a performanței (horribile dictu!), fapt care prilejuiește prezența, în debuturile recente, a unui real eclectism discursiv și tematic, și, în al doilea rând, pentru că, acolo unde nu întâlnim mixaj cu influențele la vedere, avem de-a face mult prea puțin cu o ranversare de coduri discursive sau noi spargeri în imaginar. În aceste privințe, debutul unei Sînziana Șipoș („Somnul din conducte”, apărut la Charmides) reiterează, pe urmele Anei Donțu și Alexandrei Turcu, același discurs obositor al unei acute sensibilități față de micile anxietăți post-adolescentine, debutul lui Ciprian Popescu („Mile End”, apărut la Casa de Editură Max Blecher), deși promițător la nivel discursiv, pierde în coerența tematică acolo unde ar fi putut câștiga cel mai mult, iar volumul lui Vasile Mihalache („mort după om”, Tracus Arte), cel mai programatic-angajat din ultimii ani, nu se impune ca text de referință nici măcar la nivel inaugural. Așadar, senescență, incoerență, insuficiență (a execuției) sunt cele trei mari „patimi” ale debuturilor anului 2016. Mențiune specială, mai mult pentru bizareria apariției decât pentru orice altceva: George State, cu volumul „Crux” (Cartea Românească).

Ceea ce nu m-a împiedicat, însă, să mă bucur de trei autori care au ieșit cu volume foarte bune. „Dialectica urșilor” a lui Radu Nițescu e o încercare de acalmie, în spatele căreia dialogul discursiv cu predecesorii imediați (Sociu, în speță) nu eclipsează tranziția subtilă de la manieră la stil, în „Spiro”, Andrei Doboș revine cu un proiect reconciliant pentru cele două tendințe poetice probate în volumele de până acum (confesivul și observaționalul), iar „Instalația”, alături de „Oana Văsieș”, demonstrează dubla apetență a lui Alex Văsieș pentru experiment și proiect de timpurie maturitate. Alte volume, deloc neglijabile, „Casa fleacurilor (Rita Chirian), „Non Stress Test” (Elena Vlădăreanu), „Lolita32” (Livia Ștefan), „Tișița” (Matei Hutopila), „Disco 2000” (Vlad A Gheorghiu), merită și ele menționate. O mențiune cu totul specială rămâne volumul „Trei”, al lui Sorin Gherguț, o lungă și inteligentă ghidușie poetică întinsă pe parcursul a 140 de pagini, care demonstrează că poezia poate fi și entertaining fără a cădea în gratuitatea formulei facil-ludice.

 

Proza

Cel mai interesant aspect al aparițiilor editoriale de proză de anul trecut l-au oferit debuturile romanești ale unor autori care nu se califică în grupa de vârstă „tineri” a premiilor literare de la noi. Îi menționez strict pe cei care mi-au atras cel mai mult atenția. Primul ar fi Nicolae Avram, care, odată cu „Mamé” (Polirom), iese din câmpul poeziei (deși nelipsit de efuziuni) și confirmă, într-o neagră litanie despre cruzimea instituțională, cât de puțin receptiv e publicul românesc la ororile trecutului nu foarte îndepărtat (și care continuă, în forme tot mai „sterile”, până în ziua de azi). Horia Corcheș, cu al său „Partaj”, abordează, episodic, strategiile cinice prezente în învățământul mediu, iar Vlad Roman probează, într-un micro-roman de o eleganță stilistică deloc de neglijat, parcursurile „transnaționale” ale unor personaje middle-class din Europa de Est („Cât mai aproape de tine”). Însă debutul cel mai bine cotat este, fără îndoială, „Cazemata” lui Tudor Ganea, un roman scris, parcă, la foc automat și care promite un prozator (deja) supradotat. „Interior zero” al Laviniei Braniște a avut parte de cea mai mixtă receptare critică în rândul debuturilor romanești. Merită menționat, însă, pentru calitatea sa de a radiografia, la modul cel mai pertinent, noul middle-class autohton, într-un discurs în care cinismul nu poate fi citit decât în subtilitățile formulei și în stupefiantul evenimențialului. Aș mai califica „Pascal desenează corăbii”, al lui Radu Niciporuc, drept cel mai bun debut în proză scurtă de anul trecut.

 

Critica

În critică, anul 2016 a început cu apariția amplului volum al Grațielei Benga, „Rețeaua. Poezia românească a anilor 2000”, care a atras imediat atenția publicului specializat și a fost uitat la fel de repede, atât din cauza distribuției deficitare a cărții, cât și… a conținutului. „Elegie pentru uman”, a lui Radu Vancu, și-a adunat, rapid, tot atâția susținători, câți detractori (de revizitat intervențiile excelente ale lui Vasile Mihalache). Cele două volume ale Teodorei Dumitru, „Modernitatea politică și literară în gândirea lui E. Lovinescu”, respectiv „Rețeaua modernităților”, pot fi considerate apariții de prim-plan. Mențiuni notabile: Ovidiu Morar („Literatura în slujba revoluției”), Andreea Răsuceanu („Bucureștiul literar. Șase lecturi posibile ale orașului”), Adrian Tudurachi („Fabrica de geniu”) și Dragoș Silviu Păduraru („H. Bonciu și literatura de scandal”).

Nu pot să închei fără să menționez apariția revistei de proză scurtă „iocan”, care, alături de „Poesis Internațional”, păstorită de Claudiu Komartin, sunt cele mai profesionist gestionate publicații la ora actuală. Numerele de anul trecut din „Zona nouă” merită și ele menționate. De asemenea, fiindcă nu puteam să o așez în nicio altă categorie, țin să menționez antologia „liniște, pace, perversiuni, heppiend – tineri poeți maghiari din Transilvania”, apărută la Max Blecher, reunind o serie consistentă de tineri poeți maghiari în traducerea lui Andrei Dósa.