EDITORIAL

2016, un an cultural între două guverne

Virgil Ştefan Niţulescu

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 3 (559), 19 ianuarie 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/01/sumar-nr-3-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura559_3_compressed.pdf

 

Pentru administraţia culturală, anul 2016 a început ceva mai devreme, odată cu instalarea Guvernului Cioloş, şi s-a încheiat în primele zile ale lui 2017, când a fost numit Guvernul Grindeanu. Cei doi miniştri care au coordonat spaţiul au trezit multe aşteptări în mediul artistic şi cultural al ţării, unul fiind cadru universitar respectat şi fost ambasador, celălalt, un foarte cunoscut expert în politici culturale europene. Deşi au existat diferenţe de abordări între cei doi, am să le tratez mandatele ca şi cum ar fi fost unul singur, fie doar şi pentru că, în primele zile de după numire, doamna Șuteu a spus, adeseori, că va continua ceea ce a început domnul Alexandrescu. Aşadar, care este bilanţul mandatului Alexandrescu-Șuteu, pentru administraţia culturală românească?

Trebuie spus că au fost începute mai multe şantiere decât era, omeneşte, posibil să fie încheiate. Partea bună este că s-au lansat nişte dezbateri publice, partea proastă este că s-a pierdut mult timp cu discuţii care nu aveau cum să ducă la un deznodământ. În ordinea importanţei, aş numi, în primul rând, dezbaterea despre noua strategie culturală a României. Cea veche, aprobată de ministrul Barbu, în 2013, s-a numit „Strategia sectorială în domeniul culturii şi patrimoniului naţional pentru perioada 2014-2020”. Numele era inadecvat (pentru că doar copia numele ministerului, dar perioada era corect aleasă). Din ignoranţă, documentul nu a fost transmis pe circuitul de avizare guvernamental, nici atunci, nici mai târziu, aşa încât, nici la începutul lui 2016 nu aveam o strategie asumată de Guvern. Echipa Alexandrescu-Șuteu a reluat munca şi a rezultat o „Strategie pentru cultură şi patrimoniu naţional 2016-2022”. Prima eroare este că s-a păstrat denumirea veche a ministerului, iar a doua este că noul cadru financiar depăşeşte graniţele cadrului financiar european, care se încheie în 2020. „Strategia” nu a mai apucat să intre pe circuitul de avizare interministerial. Nu vreau să anticipez ce va face actualul guvern, dar presupun ca va încerca să o ia de la capăt, cu o altă echipă, cu un alt obiectiv şi pentru un alt cadru financiar. Este ridicol să facem ceva pentru anul în curs, aşa încât ne-am putea ocupa doar de ce a mai rămas (2018-2020) şi, deja, din 2019, să ne apucăm de o nouă strategie, doar „a culturii“ (fără alte accesorii), pe care să o avem gata aprobată de Guvern, în cursul anului 2020, pentru a şti ce vom face în anii 2021-2027, care este următorul cadru financiar al Uniunii Europene.

În domeniul legislativ, mandatul din 2016 a avut de trecut mai multe examene ambiţioase. Cel mai important dintre ele este cel al elaborării Tezelor Codului Patrimoniului Cultural – document despre care se vorbeşte din 2008, la care s-a lucrat, sporadic, în anii din urmă şi care, iată, a ajuns să fie, în sfârşit, aprobat de Guvern. Va fi, de acum înainte, sarcina Consiliului Legislativ să lucreze, în următorii câţiva ani pentru a definitiva documentul şi a-l pune pe masa Guvernului, pentru aprobare, înainte de a fi trimis în Parlament. Ar putea fi o realizare frumoasă, la sfârşitul mandatului actualului Legislativ!

În ceea ce priveşte celelalte legi, pe care cei doi miniştri au încercat să le elaboreze ori să le modifice, lucrurile nu au mai fost la fel de simple. Fiecare dintre ei a avut o lege-fanion. Domnul Alexandrescu şi-a propus modificarea Ordonanţei de urgenţă nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, iar doamna Șuteu a mizat pe modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia. Primul obiectiv s-a încheiat cu un rateu major, în faţa unei opoziţii acerbe din partea managerilor culturali, în pofida sprijinului venit din partea artiştilor independenţi (sau şomeri, cum ar spune domnul Caramitru). S-a dovedit că domnul Alexandrescu s-a imaginat în rolul croitoraşului cel viteaz, chiar dacă el nu apucase să conducă, în viaţa lui, nicio instituţie publică de cultură. Eşecul său usturător a dovedit două lucruri: că este, într-adevăr, nevoie de o modificare a acestui act normativ şi că acest lucru trebuie realizat de cineva care nu crede că schimbarea din funcţie a managerilor actuali este totuna cu reforma în cultură. Rămâne ca noul ministru să se apuce de treabă, foarte serios, în această privinţă, şi să măsoare de şapte ori, înainte de a tăia o dată. În schimb, doamna Șuteu a fost mult mai pragmatică. A reuşit să modifice vechea ordonanţă privind cinematografia, după ce a lăsat multe pierderi în luptă. Documentul rezultat este departe de ce şi-a dorit domnia sa, dar este, totuşi, un progres faţă de legislaţia recentă. Rămâne de văzut dacă şi comisiile parlamentare pentru cultură vor fi de acord cu această viziune, ţinând cont de interesele financiare majore din acest domeniu, pare-se, oarecum rentabil, şi dacă vor accepta să treacă ordonanţa în forma prezentată.

Au mai existat, desigur, nişte modificări în domeniul legislaţiei de patrimoniu (mai ales, în ceea ce priveşte Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice) şi a funcţionării instituţiilor şi companiilor de spectacole şi concerte, dar nimic nu mi s-a părut, realmente, spectaculos.

În rest, Ministerul Culturii a mai lansat nişte programe de finanţare (foarte bine), nu toate în bună regulă (foarte rău), a schimbat câteva comisii de specialitate, a neglijat complet altele (cu deosebire, Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial) şi a mizat foarte mult pe o aşa-zisă carte a „transparenţei“ (în sensul că noi decidem, voi comentaţi).

Mi s-a părut foarte important că am aflat care va fi Capitala Culturală Europeană a anului 2021 şi cred că toţi românii se bucură alături de timişoreni, pentru victoria lor (chiar şi cei care au pierdut) şi mi se pare meritoriu faptul că s-au lansat programe pentru oraşele care nu au obţinut titlul de Capitală.

Nu mi-am propus aici să vorbesc despre tristul eşec legat de „Cuminţenia Pământului”, dar să nu uităm că nu a fost acesta cel din urmă guvern.