CULTURA LITERARĂ

Rubrica „Medalion parizian”

Christine Adamo

Dan Burcea

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 3 (559), 19 ianuarie 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/01/sumar-nr-3-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura559_3_compressed.pdf

 

 

Mesaj în exclusivitate pentru cititorii revistei „Cultura”:

„Mama mea era italiancă, venită în Franța la vârsta de unsprezece ani printre bagajele părinților. Când eram copil, mă încredința deseori bunicii. Amintirile legate de acea vreme nu au în mintea mea o structură foarte bine definită. Doar frânturi de conversații. Mai mult imagini, sunete, mirosuri. Căldura bucătăriei în care Emma, bunica mea, pregătea mămăliga. Răzuitul cuțitului pe fundul de lemn atunci când tăia burduful de brânză de Montasio pe care îl aducea din Friulul ei natal. Râsul Anei Maria, vecina ei, pentru care nimic nu era mai bun decât cașcavalul și mămăliga ei. Îmi amintesc de fascinația cu care le observam comparând între ele consistența și prospețimea mămăligii și a brânzei. Într-un amestec de friulan și de franceză, bunica îmi traducea uneori rețete și amintiri pe care le schimbau între ele. Despre calul alb pe care Emma l-a avut până la vârsta adolescenței. Despre câinele Anei Maria care nu lătra niciodată când era vorba de partizani. Multă vreme am crezut că Ana Maria era originară, ca și ai mei, din regiunea Udine. Până în ziua în care, întorcându-se de la uzină, bunicul mi-a explicat că nu era așa, dar că asta nu schimba cu nimic lucrurile. Ana Maria era originară din Banat, având și ea strămoși proveniți din numeroase alte locuri. Limba pe care o vorbea nu era nici italiana, nici friulana, dar numeroasele similitudini erau suficiente ca să ne putem înțelege. În plus, în Franța era și ea tot o imigrantă.

Printre limbile pe care le vorbesc astăzi, nu figurează nici friulana, nici italiana, nici româna. Cu toate acestea, deseori, pe stradă, în metrou, în avion, sonoritățile unei conversații mă trimit înapoi la o epocă în care granițele îmi erau necunoscute, unde mâncarea, râsul, căldura nu aveau naționalitate. Înțeleg acum cât de mult clipele petrecute în trecut își păstrează și azi ecoul lor atât de proaspăt în sufletul meu. Și în ceea ce scriu.”

 

O sensibilitate plină de nostalgie, un incontestabil talent literar, o curiozitate fără limite pusă în slujba unui spirit științific riguros, toate sub semnul unei inepuizabile pasiuni creatoare, sunt câteva din trăsăturile care ne ajută să creionăm aici portretul scriitoarei Christine Adamo. El ilustrează ideea că aparenta dizarmonie dintre reverie și rigoare își poate găsi o deplină manifestare într-o ființă care reușește să le cultive în aceeași măsură pe amândouă. Este suficient ca forma lor de exprimare să fie destul de puternică pentru a le purta spre desăvârșire. În cazul de față, ea își găsește expresia deplină în creația literară, mai precis în genul romanului polițist cu fundal de intrigă științifică. Reușind să depășească rigiditatea formală a acestui gen literar și să contribuie la diversificarea lui tematică, Christine Adamo își vede în același timp împlinită pasiunea sa pentru domeniile de predilecție legate de cercetarea științifică.

Născută în 1965 în regiunea munților Ardeni, ea obține o diplomă de bacalaureat în matematică și științe ale naturii și se înscrie la Universitatea din Champagne-Ardenne unde urmează un master în științe economice. Urmează titlul de doctor în științe/ informație & comunicare în cadrul Universităților de la Aix-Marseille și din Canberra la Cooperative Researche Center. Începând din 1992, ține cursuri și conferințe în calitate de profesor asociat la școli eminente, ca École des Mines, Institut National d’Agronomie. Oferă servicii de consultanță în gestiunea informației și a cunoștințelor de mediu la diferite parcuri private europene, dar și în cadrul Uniunii Europene. Între 1997 și 2000, participă la înființarea unui parc natural pentru protecția celacantului, în Insulele Comore. Recent, a susținut mai multe conferințe despre utilizarea romanului în transmiterea informației științifice.

Din 2005, se dedică scrisului, publicând mai multe romane.

Debutează cu „Requiem pour un poisson” [Recviem pentru un pește] (Ed. Liana Lévi), roman construit în jurul expediției de pescuit în largul Comorelor a unui celacant și a cărui captură va avea o influență malefică asupra destinului celor care au asistat la acest eveniment și care vor dispărea misterios unul după altul. Marie, eroina romanului, va trebui să rezolve această enigmă fără să știe ce preț va cere elucidarea morții tatălui ei.

În 2006, publică „Noir austral” [Negru austral], un thriller pe fundalul unei anchete pe care Liz, eroina romanului, o întreprinde în căutarea originilor sale, care o conduce din Australia în Franța, țară în care s-a născut mama ei. Pe acest fundal, intervine o intrigă despre schimbarea climatică și legăturile cu aborigenii australieni.

„Web mortem” (Ed. Albin Michel) este considerat romanul polițist al anului 2009. Acțiunea se petrece în Scoția, pe fundalul unei serii de crime care își au originea în ritualuri încifrate în limbile antice dispărute, cum ar fi scrierea cuneiformă mesopotamiană.

În 2015, apare „Équation du chat” [Ecuația pisicii] a cărui acțiune se desfășoară la Cambridge, la 1 ianuarie, o zi calmă, tulburată brusc de un conflict între două grupuri de cercetători în computere si inteligență artificială bazat pe o invenție în domeniul biologiei moleculare. Autoarea îl readuce în prim plan pe profesorul Hammond Mac Leod, decanul unei universității scoțiene. Într-un interviu pe cale mi l-a acordat în ianuarie 2016 (http://salon-litteraire.linternaute.com/fr/interviews/content/1939701-interview-christine-adamo-il-est-vrai-que-les-gens-sans-histoire-aux-vies-sans-remous-ne-m-interesse), Christine Adamo îmi dezvăluia dificultățile, dar și marea bucurie de a concilia două domenii atât de diferite în aparență între știință și ficțiune. Pentru ea, nu există nicio diferență între creație și documentare, este de ajuns ca ideea inițială să fie suficient de puternică pentru a putea grefa pe ea structura și evoluția personajelor.

Anul 2017 se deschide cu publicarea pe Internet a unui nou roman intitulat „Le jour où je serais orphelin” [Ziua în care voi deveni orfan] sub forma unui serial postat în fiecare sâmbătă pe site-ul http://quatresansquatre.com/article/fiction-le-jour-o-je-serai-orphelin-2-1484234591.

O nouă etapă se deschide în cariera acestei talentate scriitoare, o pagină mai intimă, mai personală. Motiv cât se poate de pertinent pentru a urmări cu atenție evoluția ei în peisajul literaturii franceze contemporane.