Sari la conținut

Robert Calvet, „Istoria samurailor”, Review de Rodica Grigore

CULTURA LITERARĂ

Istorie și samurai, în Japonia

Rodica Grigore

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 3 (559), 19 ianuarie 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/01/sumar-nr-3-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura559_3_compressed.pdf

 

 

Ceremonia ceaiului, explozia uluitoare a tehnicii înregistrată în ultimele decenii, sau sintagme precum „Ţara Soarelui Răsare” ori „Tărâmul Florii de Cireş” par multora a caracteriza perfect Japonia. Şi, trebuie să recunoaştem, o şi caracterizează; însă doar la un nivel mai degrabă exterior şi oarecum artificial-decorativ.

 

Un întreg univers cultural

Sigur, nu se poate discuta despre Japonia fără a aminti ceremonia ceaiului, numai că sensurile acesteia şi semnificaţiile profunde pe care ea le are sau le poate primi depăşesc cu mult ceea ce se spune în general. La fel se întâmplă şi cu samuraii. Care, departe de a fi doar imaginea forţei, preciziei şi eficienţei în luptă, înseamnă, pentru spaţiul cultural nipon, mult mai mult. Şi spun, despre societatea japoneză, mult mai multe decât s-ar putea bănui la o privire grăbită. Recent apărutul studiu al lui Robert Calvet, „Istoria samurailor”, publicat la Editura Herald, din Bucureşti, în excelenta traducere a lui Valentin Protopopescu (cel care a realizat şi foarte informatele, exactele şi, dat fiind specificul unei asemenea cărţi, absolut indispensabilele note!), are meritul – deloc de neglijat – de a oferi cititorului (mai ales celui occidental) un veritabil manual, foarte necesar pentru înţelegerea nu doar a regulilor care au dominat lumea vechilor războinici din Arhipelag, ci şi a unui univers cultural extrem de complex şi, adesea, extrem de complicat, care scapă oricărei încercări de generalizare simplificatoare.

Convins că în contextul spaţiului japonez samuraiul reprezintă un adevărat personaj emblematic ce subsumează setul de valori aristocratice ale epocii feudale, autorul reuşeşte să demonstreze, în studiul său, că aceşti luptători, care respectau întotdeauna regulile şi puneau mai presus de orice un strict cod al onoarei, erau şi semnul prin excelenţă al preţului pus pe voinţa personală, pe curaj şi pe supunere, ca exponenţi ai unei lumi în care „renunţarea şi sacrificiul erau privite ca virtuţi esenţiale”.

 

O logică aparte

Fără să-şi propună să atingă idealul exhaustivităţii, „Istoria samurailor” a lui Robert Calvet este, totuşi, o cuprinzătoare frescă a vechii Japonii, cu normele sale de viaţă, adesea aparent rigide, şi cu regulile care dau senzaţia, cel puţin la primul contact pe care-l are cititorul occidental cu ele, că sunt extreme şi, într-un fel, lipsite de logică. Însă aceasta este întotdeauna prezentă, subliniind un mod complet diferit de a privi şi de a înţelege viaţa şi, deopotrivă, de a înfrunta moartea. Căci, de la ritualurile de iniţiere în grupul samurailor, urmând şi parcurgând toate treptele evoluţiei şi desăvârşirii unui luptător, cartea de faţă nu ocoleşte nimic, ajungând, desigur, şi la dura încheiere a existenţei prin sinuciderea rituală („seppuku” sau „harakiri”).

În paralel sunt prezentate etapele esenţiale ale istoriei japoneze, interesul autorului vizând, cu precădere, după cum afirmă el însuşi, „perioada cuprinsă între anii 1185 şi 1603, adică exact acel interval cronologic în care războinicii ajung să constituie coloana vertebrală a societăţii nipone”. Căci, se ştie, după 1603, când se instaurează „pacea naţională”, prin acţiunea primilor shōguni din familia Tokugawa, samuraii (numiţi mai întâi, în Japonia, „bushi”, „samurai” fiind termenul preferat de occidentali şi impus ulterior şi în Arhipelag), pierd treptat rolul de luptători şi se transformă în agenţi ai puterii centrale, un soi de dregători meniţi a se ocupa de ordinea publică. Calvet analizează în detaliu contextul în care casta războinicilor este creată, în anul 1185, odată cu instituirea unui guvern de tip militar, numit shōgunat. Treptat, sistemul de castă devine extrem de rigid, iar accentuata instabilitate politică ce începe să se manifeste în secolul al XV-lea sfârşeşte prin a-l submina, momentul menţionat marcând, astfel, începutul sfârşitului militarismului nipon.

 

Reguli, norme, coduri

„Istoria samurailor” este trinitară din punctul de vedere al construcţiei. Cea dintâi secţiune, subliniind chiar prin titlu dominanta cronologică, analizează „Samuraii în istorie”, aici cititorul descoperind numeroase aspecte ce descriu sau favorizează evoluţia castei războinicilor. Nu sunt omise amănunte referitoare la conflictele între clanuri, lupta pentru putere şi nici figurile marcante ale perioadei de început, precum şi – nu doar ca un cadru al desfăşurării tuturor acestora! – nici raporturile sau noile relaţii stabilite între samurai şi celelalte categorii marcante ale societăţii nipone, de la ţărani la mica burghezie sau la reprezentanţii clerului. A doua parte a cărţii, predominant tematică, este centrată pe existenţa cotidiană a samurailor în lumea japoneză medievală sau (pre)modernă şi poartă titlul „Viaţa şi moartea samuraiului”. Ultima secţiune a studiului de faţă, „Samuraii ideali”, priveşte mai cu seamă reflectările eticii samurailor în arte în general, în special în literatură (a se vedea mai cu seamă cazul celor patruzeci şi şapte de rōnini din Akō), Robert Calvet neocolind subiecte delicate, precum relaţia dintre regulile stricte ale castei samurailor şi ierarhia din „yakuza”, mafia japoneză; sau „ninja”, considerat „samuraiul din umbră” – unde sunt prezentate armele utilizate de ninja, dar şi activităţile şi organizarea acestor clanuri. Cartea se încheie cu un necesar glosar, dar şi cu o cronologie care acoperă perioada dintre 710 (întemeierea oraşului Nara, capitala permanentă construită în stil chinez) și 1945 (bombardamentele atomice care au distrus oraşele Hiroshima şi Nagasaki).

Menită, în primul rând, a oferi cititorului o introducere în ceea ce priveşte sistemul extrem de formalizat al lumii samurailor, cartea lui Robert Calvet nu exagerează cu amănuntele ori controversele istorice, însă autorul ştie perfect cum să selecteze, de fiecare dată, exact acele date fără de care înţelegerea regulilor lumii luptătorilor ar fi şi mai dificilă. Iar prin excelenta documentare, ca şi prin capacitatea de a prezenta totul într-un mod convingător şi, nu o dată, care prinde cititorul şi-l face să nu poată lăsa cartea din mână, autorul îşi atinge cu brio, trebuie să recunoaştem, toate ţelurile pe care şi le-a propus.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: