CULTURA ECONOMICĂ

Scepticii de serviciu și analizele lor efemere

Teodor Brateș

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 4 (560), 26 ianuarie 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/01/sumar-nr-4-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura_560_4_net.pdf

 

Dacă vom compara ceea ce au afirmat înainte și după 1 ianuarie 2017 unii și aceiași analiști (care monopolizează spațiul mediatic) în legătură cu bilanțul pe 2016 și perspectivele din noul an, va fi lesne să depistăm deosebiri flagrante. A fost suficient să se declanșeze o virulentă controversă pe tema resurselor bugetare reale pentru a se reconfirma că respectivii „formatori de opinie” nu mai erau de acord cu… propriile lor opinii anterioare. Nu motivația acestei „schimbări de macaz” contează cel mai mult (ne-am obișnuit cu asemenea acte de „consecvență”), ci modalitățile prin care s-ar putea diminua starea de confuzie semigeneralizată provocată de tot felul de derapaje deontologice.

 

Blana ursului din pădure

Dacă raportăm încasările bugetare la prognozele privind principalii indicatori economici (PIB, ponderea veniturilor și alocărilor tot în PIB, dinamica salariilor, procesul investițional, deficitul comercial etc.), avem obligația elementară de a opera doar cu date corecte și de a le interpreta adecvat. Or, ce constatăm? Pe de o parte, se pretind prognozelor virtuți pe care ele nu le pot avea (să anticipeze totul până la ultima zecimală), iar, pe de altă parte, se consideră că însușirea unei anumite prognoze nu obligă cu nimic guvernanții, calculele având un grad de relativism de domeniul absurdului.

Sigur, nu trebuie „să vindem blana ursului din pădure”, însă adevărații specialiști pot să depună oricând mărturie că metodologiile de elaborare a prognozelor au căpătat un asemenea nivel de finețe, încât niciun stat, nicio organizație financiară internațională, nicio bancă, niciun întreprinzător nu le ignoră. Faptul că, la finalul anului 2016, s-au încasat la bugetul public cu circa 10 miliarde lei mai puțin decât se prognozase nu reprezintă tema principală „arzătoare”, ci cauzele care au determinat o asemenea situație. Firește, lucrurile se cer analizate în amănunt, nuanțat, însă cu „ochiul liber” se constată persistența unei evaziuni fiscale considerabile, folosirea unor mecanisme discreționare de control, în condițiile unei alocări bugetare cel puțin discutabile.

 

Studiile de impact

Chiar dacă formula „studii de impact” este de dată recentă, de sute de ani (de când se întocmesc bugete ale statelor) se motivează, într-un fel sau altul, de unde se vor aduna impozitele și taxele și în ce domenii, în ce proporții și în ce secvențialitate se va cheltui banul public. Tot de secole, când dorești să demonstrezi ceva, cel mai comod este să aduci în discuție numai și numai argumentele care te avantajează. Așa se întâmplă și acum.

A afirma că unele majorări de salarii și pensii, eliminarea sau diminuarea unor impozite și taxe au un impact bugetar negativ este de-a dreptul hazardat. Majorarea veniturilor reprezintă surse suplimentare pentru îmbunătățirea consumului populației, ceea ce înseamnă încasări mai mari la buget (de pildă, un volum mai mare de TVA, chiar dacă s-a stabilit cota de 19 procente, inferioară celei practicate până la începutul acestui an). În același timp, vor fi satisfăcute mai multe nevoi ale populației, ceea ce reprezintă totdeauna premisa unui spor de valoare adăugată.

Pentru a ne da seama până unde pot să meargă abordările partizane, notez că un analist binecunoscut (nu contează persoana, ci „ideea”) a propus să se acceseze mai puține fonduri europene, întrucât, în acest mod, se diminuează și cofinanțarea de la buget, astfel încât deficitul va fi mai mic. Situația în materie, nu ezit să o caracterizez drept dezastruoasă, arată că, în exercițiul financiar 2014-2020, s-au plătit până acum doar 90 milioane euro dintr-o alocare de peste 30 miliarde de euro. Evident, a fost nevoie în această conjunctură de un volum mai mic de cofinanțare, dar pierderea pe total este enormă, deoarece au trecut trei ani din intervalul amintit când, practic, un imens avantaj, inclusiv bugetar, a fost ratat.

 

Sucul de fructe fără… fructe

Instituțiile și asociațiile menite să protejeze consumatorul au găsit pe rafturile magazinelor, inclusiv în hipermarket-uri, sucuri de fructe fără urmă de fructe. Se dovedește că „metoda” are o aplicație universală, fiind însușită cu măiestrie și de analiștii sceptici, care, seară de seară, încearcă să inducă în rândurile celor care îi (mai) ascultă stările emoționale care paralizează acțiunea – de la neîncredere până la teamă. În acest registru, se exagerează și cu amenințările cărora, chipurile, trebuie să le facem față și cu definirea unui așa-zis potențial redus de creștere și dezvoltare a economiei românești.

Astfel, ajungem și la tema experimentului în politicile publice. Dacă nu se inovează, dacă totul se osifică, se diminuează proporțional și șansele de a progresa cât de cât. Prognozele pesimiste de la începutul anului 2016, care nu estimau un spor al PIB mai mare de 3%, s-au infirmat drastic, atestând, în schimb, valabilitatea măsurilor de stimulare a economiei adoptate de precedentul guvern, măsuri care și-au produs efectele în anul precedent. Nu pledez în favoarea datului cu capul în zid, ci a unor experimente prudente, bazate pe instrumentele științei și practicii economice performante. Cum am mai avut prilejul să relev, politicile de austeritate s-au dovedit falimentare. Nu este vorba despre încurajarea aventurismului fiscal-bugetar (cum insinuează scepticii de serviciu), ci despre un comandament perfect legitim, care izvorăște din însăși legea fundamentală care definește România și ca stat social. Mai departe, vom trăi și vom vedea, însă premisele sunt predominant în defavoarea scepticilor.