CULTURA SPORTULUI

Rubrica In corpore sano

Metamorfoze

Mădălina Firănescu

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 4 (560), 26 ianuarie 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/01/sumar-nr-4-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura_560_4_net.pdf

 

Pornind de la un eseu semnat de Javier Marias, romancierul „Inimii atât de albe” şi unul dintre autorii pe care i-a tălmăcit cu drag, Aaliya, „Femeia de hârtie” a lui Rabih Alameddine, spune la un moment dat că suntem nu doar rezultatul alegerilor pe care le-am făcut, ci şi al deciziilor pe care nu le-am luat. Un adevăr care-şi dovedeşte temeinicia şi în sport, unde performeri străluciţi şi-au relansat ori curmat cariera printr-o opţiune inspirată sau nu. Să luăm exemplul recent al celei mai medaliate gimnaste de la „ritmică”, rusoaica Yana Kudryavtseva, deţinătoare a 13 titluri mondiale şi a unui argint olimpic la Rio, pe care fostul preşedinte al Federaţiei Internaţionale de profil, Bruno Gandi, o descria ca fiind de o frumuseţe şi o graţie „nepământene” şi care a hotărât să se retragă la numai 19 ani. Iubitorii sportului-balet au fost şocaţi, insistând ca „Îngerul cu aripi de oţel” – cum a fost supranumită multipla campioană – să-şi continue activitatea, pentru a cuceri la Tokyo aurul olimpic binemeritat. Dar Yana a spus oficial „stop”, refuzând să se supună unei a şasea operaţii la gleznă, necesară pentru a-şi putea valorifica la cote maxime impresionantul talent.

Momentul retragerii este dureros pentru orice performer, cu atât mai mult pentru unul care a cunoscut parfumul gloriei. Cei mai mulţi trăiesc o stare de confuzie vecină cu sevrajul, resimt lipsa antrenamentelor zilnice, ba unii – aşa cum povestea gimnasta Monica Roşu – se visează concurând ani buni după ieşirea din competiţii. Tatonarea altor piste profesionale, precum intrarea în antrenorat ori arbitraj, construirea unei cariere universitare sau lansarea în comentariul sportiv televizat, îi ajută să depăşească acest hotar şi să se reinventeze. Dar există şi sportivi pentru care renunţarea la ceea ce iubesc cel mai mult este inacceptabilă. Şi atunci se reorientează în acelaşi univers, schimbând doar disciplina practicată.

Dintre români, cel mai bine a reuşit această metamorfoză Ion Ţiriac. Fost hocheist de valoare, participant cu echipa naţională la Campionate Mondiale şi la Jocurile Olimpice de iarnă din 1964, braşoveanul s-a „convertit” cu succes la tenis, unde a devenit – îndeosebi alături de Ilie Năstase, în probele de dublu – o legendă. Titlul la Roland Garros, în 1970, numeroase alte turnee câştigate, plus trei finale de Cupa Davis, jucate în 1969, 1970 şi 1972, stau mărturie. Iar faptul că, ulterior, Ţiriac s-a transformat şi într-un manager sportiv de top şi într-un businessman invidiat nu dovedeşte decât capacitatea sa de a performa în domenii diferite, mai mult sau mai puţin înrudite.

La fel de inspirată a fost şi Dana Druncea, care a dat gimnastica artistică pe canotaj, după ce cucerise bronzul mondial, în echipă cu Cătălina Ponor şi Sandra Izbaşa, iar ca rezervă, urcase pe treapta a treia a podiumului olimpic la Beijing, în 2008. Ajunsă cârmaci în barca de 8+1 a României, a fost medaliată cu aur la Europenele de la Sevilla şi la Belgrad, a cucerit şi argintul la Campionatul Mondial de la Chungju, iar la Jocurile Olimpice din 2016, a terminat pe locul trei. E ceva să te poţi lăuda cu două medalii olimpice în două sporturi fără nicio tangenţă unul cu altul!

O reconversie sportivă a încercat şi Mihai Leu, fost campion mondial WBO la box, categoria semimijlocie, în 1997, care a început să concureze ca pilot de raliu, devenind  campion naţional în 2003. La rândul său, handbalista Cristina Vărzaru, abia retrasă din echipa naţională cu care a cucerit bronzul mondial în 2015, intenţionează să se reorienteze către semimaraton. Pe plan mondial, există destule „transferuri” de acest tip. Însuşi cel mai bun baschetbalist din istorie, americanul Michael Jordan, şi-a abandonat marea iubire după trei titluri NBA consecutive câştigate cu Chicago Bulls, apucându-se de… baseball. Din fericire pentru admiratorii săi, întreruperea a fost de scurtă durată. În 1995, cel poreclit „His Airness” pentru stilul spectaculos de a marca la coş s-a întors la Chicago Bulls şi şi-a condus echipa la încă trei titluri (1996, 1997 şi 1998).

Echivalentul lui Jordan pe pista de atletism, jamaicanul Usain Bolt, deţinător a 9 medalii olimpice de aur şi al recordurilor de viteză la 100 şi 200 de metri, speră şi el ca, după Mondialele din vară, când îşi va încheia cariera de sprinter, să semneze un contract ca fotbalist profesionist. „Cred că sunt destul de bun pentru că am viteză, controlez bine mingea şi înţeleg tot ce este legat de fotbal”, a spus atletul, un mare fan al sportului-rege şi mai ales al celor de la Manchester United, în tricoul cărora ar vrea să joace. Deocamdată, are însă o ofertă de la fosta campioană a Germaniei, Borussia Dortmund, care vrea să-l testeze pe poziţia de aripă, unde evoluează deja Pierre-Emerick Aubameyang. O trecere promiţătoare a izbutit şi dublul campion olimpic neozeelandez la canotaj Hamish Bond, care tocmai a urcat pe podiumul Campionatelor naţionale de ciclism, în proba de contratimp 40 km. Iar actualul lider al clasamentului ATP, scoţianul Andy Murray, a dezvăluit că după tenis se va apuca de fotbal, sport pe care l-a practicat în copilărie influenţat de bunicul său, Roy Erskine, fost fundaş al lui Hibernian din anii ʼ50. Toate aceste poveşti de succes demonstrează că poetul „Metamorfozelor”, Ovidiu, nu a avut neapărat dreptate când a scris: „Ceea ce am fost şi ce suntem, mâine nu vom mai fi”.