CULTURA IDEILOR

Rubrica Prin oglindă

Sociopatul de lângă noi

Valentin Protopopescu

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 4 (560), 26 ianuarie 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/01/sumar-nr-4-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura_560_4_net.pdf

 

N-am de gând să propun în aceste rânduri o cronică a excelentei cărți scrise de jurnalistul britanic Jon Ronson, „Testul psihopatului. O călătorie prin industria nebuniei” (Editura Art, 2016, București, ed. a II-a, trad. de Luiza Vasiliu). Volumul este extraordinar, subtitlul e pus însă „cu toporul”, căci psihopatia nu este nebunie în sens tradițional, ci derivă psihică întemeiată moral. Nebunul nu alege să fie nebun, cel puțin nu în cazurile banale, în vreme ce psihopatul știe că este psihopat, dar nu-i pasă de asta și nici nu suferă că nu duce un trai normal (adică adaptat la norma socială, care este una morală).

Ceea ce-mi propun aici este să sugerez că sociopatia, în înțelesul testului inventat de Bob Hare, PCR-L, un test în 20 de puncte, reprezintă o mutație în plan uman. Autorul, Jon Ronson, se ferește ca dracul de tămâie să folosească un astfel de termen invalidant, nici măcar nu îndrăznește să-l evoce, ba chiar îl presează pe Bob Hare să recunoască faptul că se gândește la un astfel de tâlc, trimițându-i în mod nedrept pe sociopați la rubrica „monstruozitate omenească”. Dacă însă depășim bariera ideologică (și propagandistică) a principiului politically correct, năzuind chiar să înțelegem despre ce vorbim, atunci ar trebui să recunoaștem că sociopatul generic cade dincolo de intervalul moral și logic aproximabil al omenirii normale. Ceea ce nu înseamnă însă că lucrurile pot fi tranșate ușor sau confortabil.

De ce? Ei bine, două aspecte sunt cele care mă pun pe mine în dificultate.

Primo: sociopatul disimulează cu foarte mult talent disfuncția moral-psihică de care este apăsat (am evitat formula, profund nedreaptă, „de care suferă”, căci subiectul afectat de sociopatie nu suferă deloc din pricina acestui fapt). El este un mincinos patologic (punctul 4 al testului PCR-L Hare) și un formidabil manipulator, cu un potențial nesfârșit de viclenie și disimulare (punctul 5). De aici și greutatea obiectivă de a-l descoperi în mod real.

Secundo: comportamentul sociopatului se pierde în masa difuză a comportamentelor sociale mai mult sau mai puțin (ne-)obișnuite, putând fi evaluat eventual din perspectiva nocivității consecințelor rezultate. Pentru a exemplifica acest aspect, voi invoca punctele 6 (lipsa remușcării sau a sentimentului de vină), 8 (cruzime și lipsa empatiei) și 13 (absența unor țeluri realiste pe termen lung) din testul Hare.

Dacă e să ne gândim la un exemplu, voi cita atunci un interviu realizat de postul american CBS cu miliardarul american de origine maghiară George Soros. Soros, evreu ungur, a fost salvat în perioada prigoanei horthyste contra evreilor de către un naționalist maghiar, care avea sarcina de a selecționa și realiza exproprierile evreilor care urmau să fie trimiși în lagărele de exterminare. Miliardarul spune pe un ton rece și „alb” că îi era milă de coreligionarii lui, dar că știa că nu-i putea ajuta în nici un fel. „De acord, insistă reporterul, dar nu vă deranja că trebuia să-l însoțiți și să-l ajutați pe protectorul d-voastră?” Răspunsul e la fel de lipsit de vibrație umană, cu toate că foarte logic: „Sigur că da, dar nu aveam de ales, trebuia în primul rând să supraviețuiesc eu”. Judecata lui Soros este corectă, însă formula în care o îmbracă atestă doar grija față de propria persoană, fără nici o empatie, nici măcar retorică, față de victimele Holocaustului.

În continuarea interviului, întrebat cum apreciază observația unui fost premier malaez cum că miliardarul american ar fi tras înapoi cu câteva decenii economia din acea țară asiatică din pricina speculațiilor și loviturilor financiar-bursiere, Soros răspunde la fel de „alb”: „Dacă nu făceam eu asta, sigur o făcea altcineva. Îmi pare rău pentru malaezi, a fost doar o afacere”. Într-o traducere aproximativă, magnatul nu spune altceva decât că el nu a făcut rău, ci doar consecințele acțiunii sale pot fi interpretate ca fiind rele. Nu diferită era logica SS-istului care împușca în ceafă deținutul de la Auschwitz: „Eu vreau să purific lumea de rasele parazite și morbide, asta e bine, așa că nu contează că fac puțin rău ucigând reprezentanții acestora”.

Iată portretul sociopatului sadea.

Sigur, Soros este și un mare filantrop. Unul adevărat. Dar el face faptele bune nu din empatie (de care, cum am văzut, este lipsit), ci din dorința, tipică sociopatului, de a manipula și deturna atenția prin acțiuni de cosmetizare a imaginii sale reale. Frecvent, sociopatul preia și satisface așteptarea subiectului normal, jucând un teatru savant, astfel încât, prin volubilitatea și farmecul superficial (punctul 1 al testului Hare), să pună în umbră adevăratele sale intenții. Nu rareori sociopații mimează perfect empatia și solidaritatea umană. Din acest punct de vedere, ei pot fi foarte convingători. Singura lor dificultate este că nu pot păstra mult timp această aparență de omenie. În momente tensionate pe care nu le controlează, adevăratul lor sine iese ușor la iveală.

Marea problemă în abordarea sociopatiei stă în faptul că această tulburare de comportament nu poate fi tratată și nici vindecată. Sigur, violatorii și pedofilii pot fi castrați chimic. Agresivitatea lor sexuală rămâne, nu și libidoul energetic. Ei nu mai pun în act tendința distructivă. Dar criminalii, hoții, speculatorii, sadicii și manipulatorii nu pot fi izolați pe viață. Sunt mult prea numeroși, iar codul penal se dovedește prea slab și ineficient în raport cu personalitatea acestora.

Drama noastră, a celor „normali” (căci trăsături sociopate avem cu toții, în măsuri însă irelevante față cu modelul pur și dur), este că șefii de state, premierii, liderii militari, marii finanțiști, super-businessmenii, liderii civici, într-un cuvânt șefii în general și în marea lor majoritate se recrutează din rândul sociopaților. Firește, una e să fii șef de comisie parlamentară și alta criminal în serie. Chestie de nuanță și de realitate. Însă nucleul dur este același.

De ce credeți că de câteva veacuri încoace merg atât de rău lucrurile în lumea întreagă? Înaintea modernității, criteriile de selecție a liderilor erau cele moral-religioase, în vreme ce, în zorii epocii moderne, trăsăturile sociopate au precumpănit ca îndreptar al acțiunii de leadership.