CULTURA SPORTULUI
Rubrica IN CORPORE SANO
Cum vă place?
Mădălina Firănescu
Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 5 (561), 2 februarie 2017
EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/02/sumar-nr-5-2017/
PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura_5_561_web_net.pdf
Imaginaţi-vă că Şoimii Pâncota, echipa de fotbal condamnată anul trecut la desfiinţare după o incredibilă serie de 50 (!) de goluri primite în numai 4 meciuri de ligă secundă, e dată în judecată de Asociaţia Ornitologică pentru uzurparea titulaturii unor păsări şi pentru afectarea stimei de sine a zburătoarelor prin prestaţii jalnice în campionat. Cam aşa se pune problema în SUA, unde denumirile unor echipe sportive de tradiţie au devenit, brusc, ofensatoare, fiind reclamate ca atare. Cotidianul texan „The Marshall News Messenger” scria, iritat, că n-ar trebui să treacă nimănui prin cap să reboteze „Pieile roşii din Washington” (Washington Redskins), o formaţie de fotbal american înfiinţată în 1932, câtă vreme – potrivit unui sondaj publicat de Washington Post – 9 din 10 urmaşi ai amerindienilor nu se simt lezaţi de numele respectiv. Ce să mai vorbim de „Delfinii din Miami”, „Corbii din Baltimore”, „Jaguarii din Jacksonville”, „Titanii din Tennessee” sau „Patrioţii din New England”, fiecare denumire cu conţinut potenţial exploziv?
Corectitudinea politică împinsă la absurd e la fel de periculoasă precum tolerarea huliganismului verbal. Între aceste două extreme, lupta sportivă devine un război în toată regula, implicând jucători, spectatori şi uneori chiar şi comentatori. La Australian Open, de pildă, în cursul unei transmisiuni de la meciul Venus Williams-Stefanie Voegele, colaboratorul ESPN3, Doug Adler, a provocat stupoare spunând:„Ea (Voegele) a ratat prima minge de meci şi Venus a preluat controlul. Venus se mobilizează şi foloseşte efectul de GORILĂ. Este la conducere”. Degeaba a încercat apoi Adler, el însuşi fost jucător de tenis, să pretindă că a rostit „gherilă”, nu „gorilă” (apropo de fizicul impozant al americancei). Postul ESPN l-a suspendat fără să accepte explicaţiile.
Aluzia la regnul animal şi trimiterile la rudele noastre din rândul primatelor sunt însă obişnuinţe în lumea sportului. Doi prezentatori de radio, Mihai Morar şi Daniel Buzdugan, au atras anul trecut valuri de proteste cu glumiţele jignitoare făcute la microfon după meciul de fotbal dintre România şi Congo. „Noi îl avem pe Father Chicken (referire la selecţionerul Puiu Iordănescu – n.m.), ei îl au pe Father Monkey”, „Cei din Congo au venit cu 8.000 de maimuţe, au fost susţinuţi de 8.000 de maimuţe”, „Au jucat cu gorilienii, practic. Să faci 1-1 cu gorilienii nu-i de ici, de colo. Ăia au muşchi, se ascund prin copaci…”, sunt câteva dintre afirmaţiile celor doi „glumeţi”, care au susţinut apoi că au vrut doar să evidenţieze băşcălios jocul slab al naţionalei României. „Am vorbit despre maimuţe, dar nu despre jucători, ci despre maimuţă ca animal reprezentativ pentru Congo. Aşa cum în cazul naţionalei Franţei spunem «cocoşi» sau în cazul naţionalei Camerunului, «leii neîmblânziţi»”, a declarat Mihai Morar, cerând scuze tardive. Dacă n-ar fi fost profani în domeniu, reclamaţii ar fi putut invoca pe post de sursă de inspiraţie legenda de care Stefan Dobay, temutul atacant cu 127 de goluri în 153 de meciuri, n-a putut scăpa toată viaţa, cu toate că s-a dovedit falsă: în urma unui pariu excentric făcut în anii ’30, ar fi fost pus să şuteze la poarta apărată de o gorilă. Iar şutul extrem de puternic ar fi ucis portarul de ocazie.
„Am fost făcut maimuţă, ţigan, cioară, negru infect şi aşa mai departe. Le era ciudă că sunt mai bronzat”, a încercat să glumească brazilianul Eric la despărţirea de Liga 1 cu destinaţia Al Ahli (Arabia Saudită). Fostul fotbalist al Pandurilor a preferat totuşi să păstreze amintirile frumoase din România, ţară cu destule derapaje rasiste şi xenofobe în rândul microbiştilor. Ca dovadă că UEFA, după rapoartele primite de la observatorii partidelor cu Insulele Feroe şi Grecia, ne-a considerat recidivişti şi ne-a condamnat să jucăm fără spectatori meciul cu Finlanda, din preliminariile Euro 2016. A rezolvat pedeapsa ceva? Sigur că nu. Şi cum să crezi în educare şi disciplinare câtă vreme însuşi fostul preşedinte al FIFA, Joseph Blatter, minimaliza gravitatea scandărilor şi gesturilor vătămătoare, cerându-le jucătorilor care se simt discriminaţi să-şi aducă aminte că „fotbalul este doar un joc”!?! Aşadar, camerunezul Samuel Eto’o – căruia nişte adversari ai Barcelonei i-au dedicat strigăte de maimuţă – nu trebuia să se supere, cum nici brazilianul Dani Alves – în care un suporter al lui Villarreal a aruncat în 2014 cu o banană, aluzie la junglă şi la vieţuitoarele ei – nu trebuia să le dea o lecţie extremiştilor, ridicând tacticos fructul şi apucându-se să-l mănânce.
Feţe hâde ale aceleiaşi monede a prostiei şi pornirilor primitive, discriminarea şi corectitudinea politică extremă fac victime fără încetare. Dacă fotbalistul Arthur Wharton îşi acuza în 1887, în publicaţia „Athletic Journal”, coechipierii de culoare de la Preston North End numindu-i „umbrele negre ale echipei”, astăzi Uniunea studenţilor Şcolii de Studii Orientale şi Africane (SOAS) din cadrul University of London cere „decolonizarea” programei prin eliminarea filosofilor Platon, Rene Descartes şi Immanuel Kant, pe motiv că sunt… albi. Iar studenţi ai Universităţii din Pennsylvania, maniaci ai „diversităţii”, tocmai au înlocuit portretul lui William Shakespeare din sala Fisher-Bennett cu portretul activistei Audre Lorde (1934-1992), care se definea drept „neagră, lesbiană, mamă, războinică, poetă“. Cum vă place?