CULTURA ECONOMICĂ

Bani ieftini şi idei scumpe

Teodor Brateş

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 6 (562), 9 februarie 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/02/sumar-nr-6-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/cultura_562_web.pdf

 

A devenit o „axiomă” consemnarea faptului că nimic nu este mai ieftin decât banii adunaţi prin încălcarea legilor (inclusiv a celor morale) şi nimic nu se dovedeşte mai scump (bani grei plătiţi de contribuabili) decât ideile păguboase puse la baza actelor decizionale, începând cu micile entităţi economice şi terminând cu economia naţională. Dacă aceste adevăruri sunt contestate (e, în definitiv, dreptul fiecăruia dintre noi să avem propriile „adevăruri”), atunci n-ar fi rău, cred, să medităm asupra câtorva fapte şi date.

 

În căutarea dezacordurilor oneste

Dezbaterile pe teme bugetare sunt, de regulă, bine-venite deoarece, direct şi indirect, oferă lecţii de „cultură economică”. Un asemenea „rol” nu poate fi, însă, îndeplinit decât în condiţiile unei minime onestităţi. Adică, pe scurt, dacă se manifestă bună-credinţă şi bună-cuviinţă. Aşa, de exemplu, la prima vedere, când se afirmă că „investiţiile publice vor fi cele mai mici de la aderarea României la UE” se respectă adevărul prin avansarea sumei de 12 miliarde de lei. Numai că, aici, s-a operat o „mică” şmecherie. Din suma totală de investiţii publice de 34,4 miliarde de lei prevăzută în buget s-au scăzut 22 de miliarde care ar reprezenta fonduri europene nerambursabile. Astfel, ar rezulta cele 12 miliarde de lei. Or, cum bine se ştie, fondurile de la UE sunt tot bani publici care trebuie incluşi în bugetul naţional. Să dea Domnul să beneficiem cât mai mult din ceea ce ni s-a alocat de la UE! În acest caz, o parte mai mare din veniturile totale va fi posibil să se direcţioneze spre educaţie, sănătate, cultură, spre alte domenii grav subfinanţate. Apoi, nu putem să facem abstracţie de obiectivele concrete, palpabile, pentru care se cheltuiesc banii publici, de modul în care sunt gestionaţi. Din sumele amintite se va asigura (atenţie!) cea mai mare finanţare de până acum pentru infrastructura de transport.

 

Şi răsucelile au „moda” lor

Când se „extrage” dintr-un „tot” numai ceea ce ar susţine o idee păguboasă mai avem, oare, de-a face cu onestitatea analistului? Tot într-o manieră discutabilă (ca să nu spun partizană) s-au abordat numeroase alte teme, unele legate direct de viaţa cotidiană, de traiul fiecăruia dintre noi. Astfel, un titlu uriaş dintr-un cotidian bucureştean atrage atenţia: „CASS se măreşte de la 1 februarie”. Cum să nu te sperie o asemenea „perspectivă”? Dacă nu te limitezi la respectivul titlu, constaţi că este vorba doar despre instituirea obligaţiei celor care nu sunt integraţi în sistemul public de sănătate de a achita măcar o parte din cheltuielile aferente serviciilor medicale de care beneficiază. În schimb, în articol, nu se pomeneşte nimic despre eliminarea CASS la toate categoriile de pensionari.

Din „dezbaterile” de care am avut şi avem parte nu putea să lipsească „legătura” dintre local şi global. De pildă, unii analişti „de serviciu” s-au referit la consecinţele posibile ale politicii lui Donald Trump privind investiţiile americane în străinătate, inclusiv în România. Au afirmat, pe cel mai alarmist ton, că nu este exclus să ne părăsească „Ford” şi/ sau „ExxonMobil”. O asemenea îngrijorare este legitimă. Numai că peroraţiile de tip Casandră aparţin taman celor care, de foarte multă vreme, tună şi fulgeră împotriva capitalului străin, considerându-l, în bloc, o pacoste pentru România. Sigur, sunt multe fapte şi date care impun regândirea politicilor de stimulare a ceea ce numim „investiţii străine directe”, mai ales efectele care au determinat până şi Comisia Europeană să „recomande” plata impozitelor şi taxelor în ţara unde multinaţionalele obţin profitul. Lucrurile se cer, prin urmare, evaluate nuanţat, nu numai în alb/ negru. În astfel de termeni se impune a se „judeca” şi răsucelile aceloraşi analişti, acum, când se mizează pe o anumită creştere a veniturilor bugetare prin menţinerea taxei de monopol în sectorul energetic. Adică, se aplică exact ceea ce solicitau vehement domniile lor, nu cu multă vreme înainte.

 

Elementar nu înseamnă rudimentar

M-am străduit să evit, pe cât a fost cu putinţă, termenii şi desfăşurările de strictă specialitate. Oricât ar părea de ciudat (pentru unii), întocmirea unui buget naţional şi procesul de îndeplinire a prevederilor acestuia reprezintă o „meserie” grea, complicată. Dar, în nicio împrejurare nu se poate accepta ca sub „umbrela specificităţii” să se inducă în rândurile receptorilor de media (mai ales audio-vizuale) idei care zăpăcesc oamenii, care tind să determine reacţii negative mai cu seamă acolo unde nu este cazul.

Cititorul s-ar putea întreba: oare avem de-a face cu un buget perfect pentru anul 2017, astfel încât să nu fie valabile măcar câteva observaţii critice? Bineînţeles, merită să se discute, între multe altele, despre îndreptăţirea decidenţilor de a majora deficitul bugetar (ceea ce înseamnă şi sporirea datoriei publice) pentru alocări suplimentare în domenii care, nici pe departe, nu reprezintă priorităţi, în condiţiile în care există atât de multe inegalităţi sociale şi cheltuieli discriminatorii, inclusiv în materie de salarii plătite din banul public.

Cum, însă, nu mi-am propus o analiză exhaustivă a bugetului actual, mă opresc aici cu exemplificările. S-ar cuveni, totuşi, să mai întreb: cum stau cu plata obligaţiilor fiscale (că doar fără venituri bugetare orice discuţie pe tema dată devine de-a dreptul un exerciţiu din sfera absurdului) cei care, deliberat sau nu, seamănă confuzii cu scopuri nu tocmai nevinovate? Poate că utilitatea unei asemenea confruntări de idei ar fi determinată de un strict necesar răspuns neechivoc la această întrebare.