CULTURA LITERARĂ

Avangardă și transnaționalism

Emanuel Modoc

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 8 (564), 23 februarie 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/02/sumar-nr-8-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/564_web.pdf

 

 

În ultimele decenii, un efect puternic exercitat asupra comparatisticii de pretutindeni l-a avut perspectiva transnațională. Din momentul în care studiile postcoloniale au început să își arate eventualele lacune legate de investigarea literaturilor naționale, așa-numita „cotitură transnațională” a reprezentat o alternativă cât se poate de viabilă pentru rediscutarea acestor literaturi.

Cu toate că fenomenul comunităților transnaționale sau al culturilor de diasporă sunt departe de a fi ocurențe sociologice noi, materializările contemporane ale studiilor transnaționale dau seama și de ceea ce Steven Vertovec numea „intensitatea și simultaneitatea actualelor activități transfrontaliere”, dublate de stimularea, prilejuită de facilitățile noilor tehnologii de comunicare, a comunităților transnaționale contemporane. În același timp, literaturile transnaționale devin cu atât mai tentante în studiile literare, cu cât depășesc limitările terminologice impuse de studiile postcoloniale. Aspecte precum relațiile transfrontaliere, bricolajul, sincretismul cultural, hibriditatea, exilul, diaspora, aculturația sau dislocarea spațială nu mai au nevoie să fie validate și de crearea unei noi identități radicale, care să se afle, în mod necesar, într-o relație de antagonism față de discursul colonial.

 

Transnaţionalism – literatură şi societate

Mai departe, perspectiva transnațională se leagă și de o serie consistentă de dimensiuni culturale (de la morfologia socială și noile iterații ale reconstrucțiilor spațiale până la abilitatea de a crea noi tipuri de conștiințe culturale care să cuprindă identificări multiple ale individului cu mai multe națiuni). Astfel, literaturile transnaționale au deschideri largi către diferite câmpuri social-politice care se dezvoltă în noi raporturi între individ și „spațiul local” (John McLeod).

Aplicarea noilor concepte teoretice din filonul World Literature al studiilor comparatiste s-a dovedit a fi, în ultimii ani, dificilă în spațiul românesc. Lipsa unui fundal teoretic pertinent, precum și afinitatea criticii autohtone față de autonomia esteticului au făcut ca studiile aplicate literaturilor marginale să ocupe, ele înseși, o poziție marginală în câmpul cercetării literare (problemele acestea au fost discutate, detaliat, în volumul „Critica de export” al lui Andrei Terian). Cu toate acestea, prezența tot mai vădită a unei etape de recuperare a acestor literaturi marginale (care include, printre altele, și câteva recontextualizări esențiale a unor autori deja clasați în canonul literar vernacular) poate fi considerată începutul unei relative normalizări în câmpul studiilor literare autohtone. O astfel de zonă de interes o reprezintă avangardele central- și est-europene. Alegerea acestui segment geo-literar (acoperind atât literatura mitteleuropeană, cât și pe cea din Europa de Est) are în vedere discuția pornită de Marcel Cornis-Pope și John Neubauer asupra literaturilor din această regiune geografică care înglobează atât țările aflate, în trecut, sub ocupație sovietică („Europa de Est” fiind un concept geo-politic care a primit o cu totul altă accepțiune după consolidarea hegemoniei sovietice), cât și cele puternic infuzate ideologic de spiritul expansivității germane (Mitteleuropa – un termen istoric încărcat, care desemnează o Europă de Est „din perspectiva” Germaniei). Inventariez scurt avangardele la care mă gândesc: poloneză, cehă, slovacă, slovenă, maghiară, română, precum și avangardele din țările baltice, avangardele fostei Iugoslavii, cele bulgare și ucrainene.

 

Dubla condiţie marginală

Aspectul care prezintă un oarecare interes în privința aplicării perspectivei transnaționale asupra acestor avangarde este cel al „dublei condiții marginale” a acestora (marginale atât în raport cu literaturile naționale în care se dezvoltă, cât și în raport cu avangarda mondială și chiar cu „literatura mondială”). Această dublă marginalitate constituie și valența de specificitate a transnaționalității avangardelor în discuție. Politicile culturale ale universalității din discursurile literare ale spațiului central- și est-european din prima jumătate a secolului XX nu pot fi discutate fără a avea în vedere și felul în care avangardele acestuia și-au configurat, la rândul lor, direcții programatice și paradigmatice în afara sistemelor literare naționale, uneori în ciuda acestora, sau în paralel cu discuțiile culturale dominante. În același timp, strategiile de legitimare a literaturilor de avangardă reprezintă un alt punct de interes în analiza relațiilor interliterare dintre Occident și spațiul literar central- și est-european. Nu în ultimul rând, ideea existenței unui adevărat ethos transnațional în rândul acestor avangarde, atât prin sinteza particularităților locale ale acestor literaturi, cât și prin strategiile interliterare care au consolidat crearea unei rețele a avangardei internaționale, este deosebit de tentantă. De aici, s-ar putea spune că o istorie transnațională a avangardei central- și est-europene poate fi, în egală măsură, și o istorie a relațiilor interliterare ale culturilor europene de la începutul secolului XX. Astfel, prin circumscrierea acestui ethos transnațional, s-ar putea proba ipoteza unei construcții transnaționale a Europei Centrale și de Est pornind de la avangardele care se desfășurau în acest spațiu.

Cu toate acestea, „cotitura transnațională” nu poate fi considerată un proces omogen de-a lungul tuturor literaturilor naționale. Aspecte ce țin de fluiditatea granițelor și de multiplele interferențe de proximitate ale diferitelor culturi naționale trebuie luate în considerare în momentul în care abordăm, din perspectivă transnațională, un anumit fenomen literar.

În mod clar, coordonatele geografice, lingvistice și cele ce țin de interferențele etnice din interiorul unei literaturi naționale vor contribui în principal la stabilirea valenței de transnaționalitate a acesteia. Însă tocmai de aceea, precum și din alte motive ce țin de domeniul evidenței, spațiul central- și est-european este, cred, absolut reprezentativ pentru această discuție, iar avangardele acestui spațiu absolut relevante pentru verificarea ipotezei.