CULTURĂ ŞI SOCIETATE

Rubrica ROMÂNIA DIN DIASPORA

Când dispare frica de moarte

Monica Săvulescu Voudouri

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 8 (564), 23 februarie 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/02/sumar-nr-8-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/564_web.pdf

 

Omul care a luat prima piatră în mână ca să se apere a conştientizat natura sa perisabilă. A înţeles că există pentru fiinţa lui un sfârşit şi a încercat să prelungească momentul declanşării lui. Orice formă de apărare se bazează pe acest instinct primar de care dă dovadă tot ce e viu. Fapt pe care, uite, puţini sunt cei care şi-l pot explica (dacă într-adevăr o fi fiind cineva în stare). Reacţia de apărare are o istorie paralelă cu istoria omenirii. De la piatră la bâtă, de la bâtă la praful de puşcă, de la puşcoci la tanc, de la tanc la submarin, de la submarin la bombardier, de la bombardier la arma chimică, de la cea chimică la cea nucleară şi… probabil, ciclul nu se va opri nici aici. Etapele, bineînţeles, au formele lor intermediare, iar de formele intermediare au beneficiat în mare măsură cei lipsiţi de putere. Mintea omului simplu a inventat praştia. Mintea puternic susţinută financiar a omului evoluat şi, şcolit la Los Alamos, a inventat bomba de la Hiroşima.

Iată, deci, cum – paralel cu evoluţia omului – s-au dezvoltat şi metodele de a-i pune capăt. Succesul acestor metode s-a bazat pur şi simplu pe frica înnăscută de moarte. Cel care era mai puternic putea să-ţi facă sfârşitul. Dacă erai tu mai puternic, îl omorai tu pe el. Acest proces se numeşte Istorie. Instinctul a lucrat asupra omului ca individ. El însă a devenit acceptat, a devenit lege pentru comunitate. Cei care puteau să se apere se salvau. Ne place sau nu ne place, războiul pare să intre în formele de supravieţuire a speciei. Lucru care a dus pe parcurs de la arme la depozitele de armament, apoi la industria armamentului. La această nenorocită industrie, deci, ca parte a economiei unei naţiuni, a unui grup de naţiuni, ca parte esenţială a economiei pentru acele naţiuni care conduc astăzi lumea. Frica de moarte a individului stă la baza inventării armamentului, a acceptării, promovării, dezvoltării, finanţării, consolidării, transformării lui în industrie principală a economiei. De la frica de praştie, la frica de bomba nucleară e, de fapt, doar un pas. Ceea ce le leagă este frica de moarte. Pe fondul acestei frici de moarte se desfăşoară viaţa noastră de zi cu zi. Pe această frică de moartea pe care ţi-o poate provoca unul mai puternic decât tine s-au constituit primele alianţe comunitare, apoi popoarele, apoi naţiunile, apoi blocurile militare şi… probabil, aşa cum s-a întâmplat totdeauna în istorie, lucrurile nu se vor opri nici aici. Ideologiile vor diversifica frica instinctivă de moarte, banii o vor exploata la maximum, cei bogaţi se vor amăgi că pe ei nu-i atinge sfârşitul dacă posedă arme sofisticate şi bani, doar că… până şi Rotshild, până şi Krupp, sunt nimicuri pe lumea cealaltă.

Ce se poate, însă, întâmpla dacă într-o zi apar printre noi persoane cărora nu le mai este frică de moarte? Efectul bombei atomice devine nul în faţa unei fetişcane musulmane care se detonează. Bomba atomică a fost inventată ca să bage frica în noi pe distanţe de mii de kilometri şi pe parcursul a generaţii. Cum va reuşi ea însă să înfricoşeze o fetişcană musulmană care nu ştie ce înseamnă frica de dispariţie?

Toate studiile de sociologie spun că femeile, datorită faptului că sunt destinate să poarte fătul, au instincte vitale mai accentuate. Cine s-ar fi gândit vreodată că o femeie e în stare să se detoneze cu bună ştiinţă pentru a răspândi moartea în jur? Pe parcursul istoriei, eroii au fost întotdeauna slăviţi. Să omori cât mai mulţi duşmani era considerat titlu de glorie, deşi, de fapt, era oficializarea şi acceptarea statutului de criminal. Dar se ştie că Agamemnon a intrat în cetate în carul triumfal. Iar Ahile a devenit prototip. Societatea şi-a răsplătit eroii-criminali, i-a umplut de lauri, i-a respectat, i-a recompensat cu bunuri şi glorie. Ce primeşte însă de la societate o fetişcană musulmană care se detonează scurtându-şi astfel viaţa cu bună ştiinţă?

Cred că pentru a înţelege acest mister trebuie să depăşim instinctele vitale, biologice şi să intrăm în patologia psihiatriei. Suntem pe terenul bolilor psihice induse. Atunci când dispare frica de moarte, intrăm în monstruos. Monstruosul este o deformare în evoluţia speciei. Sau… efectul unui drog. Nu ştiu cum de nu i-a trecut nimănui prin cap să cerceteze trupurilor detonatorilor. Sau, dacă s-a făcut, nu ştiu de ce nu i se aduce la cunoştinţă omenirii cărui drog i se datorează anularea fricii de moarte. Pentru ca lumea să ştie şi să se păzească. Sunt convinsă că şi pentru această abatere de la ordinea specie s-ar găsi un remediu.