CULTURA ECONOMICĂ
Costurile acumulării capitalului de imagine
Teodor Brateş
Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 8 (564), 23 februarie 2017
EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/02/sumar-nr-8-2017/
PDF: http://revistacultura.ro/pdf/564_web.pdf
Nu degeaba se spune că „obrazul subţire cu cheltuială se ţine”. În acest sens, se impune a observa că, în era digitală, au apărut nuanţări şi completări astfel încât aşa-numitele reţele de socializare au devenit şi o afacere profitabilă în sfera capitalului de imagine, potrivit unei legi sui-generis care sună astfel: „Realitatea nu-i nimic, percepţia este totul”.
Profit şi pagubă din crize
O istorie a transformării dezbaterilor pe teme economice în spectacole audiovizuale ar fi de-a dreptul fascinantă. Însuşi Donald Trump este un produs al acestei transformări. Dar, ne interesează, evident, mai mult „cestiunile arzătoare la ordinea zilei”, aici, la noi în „ogradă”. Mă refer la prozaicul subiect numit buget public, adoptat în Parlament exact în momente de mare tensiune politică şi socială.
Numeroase comentarii din mediul audio-vizual au utilizat din belşug formule de genul: „s-a dat cale liberă la risipă”, „populism pur şi dur” „atentate la banul public”, ceea ce a făcut joncţiunea cu sloganurile unei anumite tabere de protestatari, sintetizate într-un singur cuvânt: „Hoţii!”. Ce poate să fie mai percutant, mai profitabil pentru capitalul de imagine decât blazonul de luptător neînfricat împotriva corupţiei, împotriva cleptocraţiei?
Când ţi se oferă un text prin care eşti avertizat că „se amanetează bugetul ţării pe 100 de ani”, n-ai cum să nu te revolţi. Chiar dacă tema impune foarte multe precizări de ordin tehnico-bugetar, trebuie lămurit că premisa unei asemenea aserţiuni o constituie creditele de angajament care – chipurile – pe baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 9/2017 ar permite angajarea nelimitată a unor cheltuieli ale autorităţilor publice. Or, tocmai Legea bugetului de stat pe anul 2017 indică expres plafonul de cheltuieli care lasă fără obiect vehementa critică. A recunoscut-o tranşant, spre onoarea sa, unul dintre cei mai exigenţi observatori şi sancţionatori ai derapajelor guvernamentale, reale sau imaginare, nimeni altul decât preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru.
Dacă asta v-a plăcut, iar o luăm de la-nceput
În partea de venituri a bugetului general consolidat pe anul 2017, se preconizează încasări care se apropie de o treime din produsul intern brut, ceea ce depăşeşte cu mult nivelul din anii precedenţi. Unde mai pui că se estimează şi un spor de PIB de 5,2%!. De aici, un val necruţător de critici care include caracterizări precum „cacealma”, „fantezii ucigătoare”, „supraestimări iresponsabile”, „prestidigitaţie”.
Când a vorbit despre veniturile bugetare pe 2017, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a recurs la formula „buget ambiţios”. Parcă sună altfel decât caracterizările redate în paragraful anterior. Fără îndoială, nu va fi uşor să se atingă ţintele de încasări, dar în loc de invective ar fi fost, poate, mai potrivit să se ia „la bani mărunţi” fiecare sursă de venit, aşa cum se precizează în buget, pentru a se identifica măcar câteva „supradimensionări”. Aici, este nevoie, totuşi, de niscaiva argumente, dar prezentarea lor ar plictisi mulţi cititori de site-uri, iar, în absenţa evaluărilor calificate, capitalul de imagine dospeşte neîncetat.
Din păcate pentru autorii şi beneficiarii procedeelor amintite, o structură patronală de prestigiul Camerei Americane de Comerţ (AmCham) nu neagă posibilitatea unei creşteri de 5,2% a PIB în acest an. Atrage doar atenţia că trebuie stimulate investiţiile, deficitul bugetar să nu depăşească 3 procente din PIB, să se asigure creşterea capacităţii de colectare a veniturilor.
Presiunea oportunităţilor şi a provocărilor
În privinţa cheltuielilor, tot guvernatorul BNR observa că bugetul „este mai degrabă optimist”. La polul opus, în goana după capital de imagine, se lansează sloganuri care se subsumează ideii că avem de-a face cu „obsesia cheltuirii banului public fără teamă de pedeapsă”. Argumente? Zero, inclusiv în unele discursuri în Parlament, mai ales atunci când dezbaterile se televizează în direct.
O analiză serioasă confirmă slaba susţinere cu proiecte (de pildă, în materie de infrastructură, în mai toate domeniile) a unor cheltuieli şi insuficienta fundamentare a anumitor alocări mai ales în sfera socială prin care în loc să se elimine o serie de inechităţi se adâncesc altele (cum ar fi extinderea unor gratuităţi „în bloc” fără să se ţină seama de priorităţi, de necesitatea atenuării unor disparităţi, de la cele teritoriale până la cele între sectorul public şi cel privat). Numeroşi economişti autentici au semnalat aplicat şi alte prevederi discutabile. Trebuie, însă, subliniat, în funcţie şi de experienţa din anii precedenţi, că atât în procesul execuţiei bugetare, cât şi prin cele două rectificări legale pe an, pot fi operate modificări, adaptări, în funcţie de evoluţiile economiei naţionale în context regional, european şi mondial. Nimic nu este „bătut în cuie”, însă ceea ce apare şi se afirmă cu adevărat important este să existe o viziune coerentă de politică bugetară care să ţină seama nu numai de urgenţe, de imperativele momentului, ci de o perspectivă mai largă, cel puţin până la orizontul anului 2020.
Deocamdată, ceea ce constatăm în spaţiul public confirmă şi reconfirmă tendinţa tot mai accentuată a unor pseudoanalişti de a lansa mesaje care să cultive nu numai neîncredere, ci şi temeri care induc în societate o stare de spirit contraproductivă. Costurile însuşirii necritice a unor puncte de vedere bazate exclusiv pe sloganuri cu impact, ca sursă de acumulare primitivă a capitalului de imagine, vor eroda, însă, substanţa economico-financiară a tuturor demersurilor îndreptate spre asigurarea unui bine public real. Dacă asta vom dori, asta vom avea.