Sari la conținut

Cât de uniţi vom mai fi?, de George Apostoiu

CULTURA POLITICĂ

Rubrica CRONICA DIPLOMATICĂ

Cât de uniţi vom mai fi?

George Apostoiu

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 9 (565), 2 martie 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/03/sumar-nr-9-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura565web.pdf

 

În sfârşit, la Bruxelles a apărut un prim proiect de reformă a Uniunii Europene care va stârni interes şi controverse în măsură egală. El aparţine fostului premier belgian Guy Verhofstadt, în prezent şeful grupului liberal din Parlamentul European. Lansat marţi 14 februarie – de la o vreme, tot ce ne bulversează se întâmplă marţea! –, proiectul de reformă era aşteptat de mult, dar schimbările produse de Brexit şi din lume îi conferă un plus de urgenţă. Guy Verhofstadt însuşi o recunoaşte: ,,Brexitul, Trump, Putin, sunt destule motive pentru a reforma Uniunea”. La acest imperativ, belgianul adaugă îngrijorarea provocată de creşterea mişcărilor naţionaliste şi populiste în statele membre. Deşi argumentele sunt serioase, nu sunt suficiente dacă nu le alăturăm erorile politicii Comisiei Europene, nu puţine, nu minore, perpetuate de o funcţionărime rămasă departe de evoluţiile din statele membre.

 

Spre mai multă unitate sau mai multă Europă?

Oricât de necesară ar fi o reformă, în final va conta rezultatul. Ce trebuie să fie Uniunea Europeană pentru a da satisfacţie popoarelor care au acceptat să deroge unui Centru atribute importante ale suveranităţii statelor lor? Responsabilitatea pentru eşecuri revine numai guvernelor naţionale sau şi instanţelor comunitare? Faptul că nu putem susţine agricultura ni se impută numai nouă sau şi birocraţiei prin care sunt alocate fondurile europene? Ca să punem doar o întrebare. Depinde ce ne propunem să facem din Uniunea Europeană. Deocamdată, aceasta este o asociere cu caracter cvasi-statal ale cărei ambiţii de extindere au obosit-o deja. Vrem mai multă unitate sau revine obsedantul ,,mai multă Europă”? Anticipez: finalizată într-o formă apropiată proiectului lui Verhofstadt, reforma ar putea să întoarcă Uniunea Europeană la structuri de dinainte de extinderea la Est prin aşezarea statelor în cel puţin două grupuri. Poate ceva mai mult, să facă un pas serios în direcţia federalizării pentru care se duce de mult o bătălie subtilă.

 

Un plan revoluţionar de reformă

Înainte de a prezenta punctele esenţiale din planul propus la 14 februarie de Guy Verhofstadt, să amintim că acesta este pregătit încă din vara anului trecut. Amendat indirect prin rezervele emise de specialişti, proiectul va intra în dezbaterea Parlamentului European. În ce ne priveşte, trebuie să ne grăbim să pregătim o viziune românească despre viitorul Uniunii Europene pe care să o susţinem în dezbaterile şi negocierile ce se anunţă.

Guy Verhofstadt are în vedere: restrângerea Comisiei Europene şi constituirea unui fel de guvern UE format din 12 miniştri, alegerea unui prim-ministru, a unui ministru de finanţe şi a altuia de externe, creşterea competenţelor Parlamentului European în materie de buget şi de decizii, consolidarea pieţei libere şi a zonei euro pentru susţinerea gradului de competitivitate, limitarea dreptului de veto, crearea armatei europene ca alternativă credibilă în confruntarea cu Rusia în cazul în care Administraţia Trump îşi diminuează sprijinul pentru NATO. Aceste măsuri pot să declanşeze în interiorul Uniunii Europene dezbateri aspre înainte chiar ca apele să se fi liniştit după Brexit. Să mai spunem că proiectul lui Verhofstadt este departe de crezul originar al Uniunii Europene ,,Uniţi în diversitate”. Văzut în toată amploarea lui, acesta readuce Uniunea Europeană la componenţa constituită pe structura economică a ţărilor occidentale dezvoltate, cu zeul atotputernic al banului ca icoană a unităţii. Limitarea dreptului de veto, focalizarea pe zona euro şi prefigurarea unui grup separat al statelor care acceptă numai unanimitatea de voturi vor conduce la o rupere şi la crearea Europei cu două viteze. Va creşte, firesc, sentimentul stânjenitor şi nedemocratic de ,,toleraţi”.

Dacă se vrea depăşirea blocajului actual în care au intrat instituţiile birocratice de la Bruxelles, o parte din propunerile lui Verhofstadt au o justificare. Dacă se urmăreşte o Europă cu două viteze, unele din soluţiile avansate vor avea adversari. Dacă intenţia este să fie degajat terenul pentru constituirea unei Europe federale, atunci Franţa, sub socialişti, liberali sau extremişti, şi alte state vor deveni un adversar redutabil al proiectului. La o federaţie suprastatală, după model american, europenii nu au visat niciodată.

 

Scepticism la vârf

Guy Verhofstadt a mai spus că reforma nu este un lux căci, ,,Uniunea Europeană nu mai are mulţi prieteni nici în interior, nici în afară”. Nu ştiu dacă era o referire la declaraţia lui Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, care a anunţat că nu va mai candida, în 2019, pentru un al doilea mandat. Dar intenţia lui Juncker este de luat în seamă pentru că preşedintele Comisiei Europene a vorbit din nou de dificultăţile de rezolvare a crizei din Grecia, de slăbirea frontului unit al europenilor şi de faptul că Uniunea Europeană intră într-o perioadă de instabilitate. Ca să nu rămânem cu vreo datorie, să mai amintim că Juncker s-a întâlnit deja cu vice-preşedintele Statelor Unite, Mike Pence. Să-i fi repetat acesta opinia preşedintelui Trump potrivit căreia Brexitul constituie o evoluţie pozitivă ce merită să fie urmată şi de alte state?

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: