CULTURA VIZUALĂ

Troli și mașinării în perpetuă mișcare…

(Atelier virtual de artist)

Mihaela Proca

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 9 (565), 2 martie 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/03/sumar-nr-9-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura565web.pdf

 

 

Grafician, sculptor în metal provenit din dezasamblarea „artefactelor industriale”, designer și creator de evenimente – Daniel Rădulescu are deja, la cei 26 de ani ai săi, profilul conturat, în linii mari, sub semnul dinamismului, al compozițiilor cinetice și al experimentelor artistice proprii post-modernismului.

Artistul acoperă mai multe genuri, atât tradiționale, cât și computerizate (grafica 3D și proiectele ambientale), având deja finalizate lucrări de mare anvergură, prezentate în detaliu pe site-ul propriu www.danielradulescu.ro.

Rădulescu s-a născut în Brașov, părinții săi venind din ținuturile Buzăului (Sita și Colți).  Educația i-a fost modelată de profesorii de profil vocațional, de la școala de arte „Hans Mattis Teutsch”, ulterior de cei de la Universitatea Națională de Arte din București, departamentul sculptură.

În atelierul-locuință, unde l-am găsit cu creionul în mână, Daniel a mărturisit că – pentru conceptele noi care îl preocupă – ideile îi vin din mers, doar desenând. În atelier descoperim, pe rând, următoarele:

În grafică, desenul are contururi pregnante, iar bidimensionalitatea este valorificată la extreme, creând volumetrie; expresivitatea liniei cu ductul gros, pe traseu angular și închis, contribuie la definirea formelor anatomice recompuse; în 3D, se remarcă portretele compozite, după modelul lui Arcimboldo, adică alcătuite din elemente mecanice, juxtapuse;

În sculptură, oțelul îi permite cel mai bine să alcătuiască forme spațiale, prin deconstrucția unor mașinării industriale și mecanisme ale produselor în serie din veacul trecut, care au devenit, prin raritatea lor, adevărate artefacte, pentru generația lui.

Ideea de a descompune mașini a pornit de la un cadou: „Am primit o mașină de scris acum doi ani, eram curios și am desfăcut-o, să văd ce are înăuntru. Apoi am primit un sertar plin cu mecanisme de la mașini de cusut, mai cărnoase în metal, mai rezistente, le prefer pe cele din oțel. Mașinile de scris sunt mai ușoare, au ace, se lasă reconstruite altfel… în fața materialului brut, tot plimb piesele dintr-un loc în altul, aștept să-mi vină ideea, nici nu știu bine ce aștept… Imediat ce m-am mutat în acest atelier, am lucrat într-una, practic am făcut cinci lucrări în cinci luni, cu ceea ce aveam în atelier… Mă folosesc de grafica 3D ca să proiectez o lucrare, este un domeniu pe care îl stăpânesc foarte bine. Am lucrat mult cu programe digitale, dar sunt reci, prestabilite, te pot fura prin ușurința cu care faci orice formă sau culoare. Prefer să o utilizez doar ca pe un instrument, spre a ajunge mai ușor la ceea ce vreau să construiesc”.

Și discuția continuă în ritm molcom. Lui Daniel, metalul îi permite să alcătuiască forme spațiale nu în modul tradițional, prin turnare în tipare, ci prin recrearea, din sute de piese, a unor siluete în mișcare, elansate, prin care circulă aerul și străbate lumina. Sunt portrete expresive, mai sunt și membre filiforme, sudate pe postament, sau postúri care sfidează gravitatea.

Lucrările lui Daniel sunt dovada faptului că imaginația nu are limite: arhitectura urbană clasică este invadată de organic (reptile, melci, cochilii, dinozauri acvatici, tentacule de vietăți marine ori pești, sau arborescențe vegetale repetate și modificate ușor la fiecare reprezentare). Astfel, este recreat un întreg cosmos, rearticulat după impulsul energetic al artistului și reconfigurat de ideea care îi stă la bază.

Atelierul este un laborator viu și transparent, în care artistul se expune total, cu respect pentru formă și dinamism deopotrivă; în fața lucrărilor etalate neglijent, vizitatorul are tentația tactilității pentru volumele sparte, cu suprafețe care vibrează, netezite fiind prin atac acid, astfel încât să prezinte rugozități controlate, cu efect de lumini și umbre, în ansamblul polifonic și armonios.

În atelier, ucenicul vrăjitor transformă și prelucrează tot ce vede, iar formele sale, recreate plastic, impun un alt univers emoțional, transfigurat estetic. Desigur, există ecouri plastice din grafica și statuara europeană și nord-americană de secol XX, dintre care, amintim: siluetele descărnate, filiforme, cu capete punctiforme, ale lui Giacometti; echilibrul și proporțiile lui Henry Moore; corpurile îngenuncheate ale Camillei Claudel; anatomia din ace a lui Antony Gormley; grafica reconstruct a lui David Smith; gravurile amintind tricotaje ale Louisei Bourgeois; litografiile cu cârlige ale lui Tony Cragg.

Toate aceste afinități demonstrează, în fapt, continuitatea ideii în arte, care transgresează timpul istoric și manierele stilistice.