Sari la conținut

Banul public şi interesul privat, de Teodor Brateş

CULTURA ECONOMICĂ

Banul public şi interesul privat

Teodor Brateş

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 10 (566), 9 martie 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/03/sumar-nr-10-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura_566.pdf

 

Nu numai în plan ideatic, ci şi în cea mai pragmatică abordare posibilă, acutele controverse, din prezent, pe tema „ajutorului de stat” reconfirmă eşecul viziunilor ultraliberale asupra locului şi rolului pieţei în economia contemporană. Cu mâna mereu întinsă spre banul public, cei care doresc să diminueze – până la dispariţie – implicarea statului în economie concurează cu succes celebrele opere ale literaturii absurde.

 

Stop-cadru

În loc de orice alte considerente, supun atenţiei cititorului începutul unei relatări de presă referitoare la o dezbatere iniţiată de câteva asociaţii patronale: „Capitalul privat autohton este sufocat, fiind discriminat faţă de cel străin, sunt de părere oamenii de afaceri din ţara noastră, care susţin, la unison, să statul nu-i susţine cu nimic pe antreprenorii români, afacerile cu capital românesc lipsind din programele şi strategiile guvernamentale”.

Pe lângă „admiraţia” faţă de calitatea scriiturii, îmi permit să exprim şi niscaiva nedumeriri. Oare cum de s-au colectat şi sintetizat opiniile oamenilor de afaceri din ţara noastră pe tema dată? A fost organizat un referendum (că tot e la modă)? S-a derulat o investigaţie sociologică de amploare? Pe ce se bazează afirmaţia că este, la mijloc, o susţinere „la unison”?

Aşa cum se întâmplă cu formulări de genul „românii vor…”, „analiştii consideră…”, „opinia publică solicită…”, şi prin expresia „oamenii de afaceri” (adică, toţi, în „bloc”) se comite un abuziv (tot un fel de „abuz în serviciu”) pentru a se da „legitimitate” unor păreri care nu exprimă nici totalitatea punctelor de vedere, nici curentul majoritar în rândurile unei anumite comunităţi.

 

Exigenţe uitate

Arogarea dreptului de a vorbi în numele „tuturor” reprezintă şi o abdicare de la elementara obligaţie de racordare permanentă a ideilor la realităţile în mişcare. Reprezentativitatea celor care se pronunţă, în spaţiul public, inclusiv reprezentativitatea structurilor patronale şi sindicale, merită să fie examinată cu un alt prilej. Acum, mă refer la adevăr, la mărturiile depuse de tot mai numeroşii antreprenori care primesc bani publici pentru deschiderea propriei afaceri, angajarea de absolvenţi, realizarea unor produse deficitare, simultan cu eliminarea şi/sau reducerea unor impozite şi alte facilităţi fiscale. Totodată, sunt în curs de adoptare şi aplicare programe (că tot s-a zis, în textul citat, că susţinerea capitalului privat autohton lipseşte din programele şi strategiile guvernamentale) prin care milioane şi milioane de euro de la bugetul public şi din fonduri europene nerambursabile sunt alocate tocmai pentru sprijinirea capitalului privat autohton.

Cu siguranţă, nu este suficient. La fel, sunt îndreptăţite, în bună măsură, criticile referitoare la existenţa unor discriminări în comportamentul factorilor decidenţi din administraţia publică în raporturile cu capitalul străin şi cel autohton. Dar, de aici până la semnalarea apropierii apocalipsei în domeniul analizat este cale lungă. Pe vremuri, când domina teoria „realismului socialist”, se vorbea despre „exagerarea conştientă”. În prezent, la ce bun exagerările de tipul promovat de amintita relatare de presă?

Pretutindeni în lume – unde există economii de piaţă funcţionale – statul intervine şi acordă sprijin întreprinzătorilor autohtoni, cu preocuparea manifestă de a evita, pe cât posibil, discriminările. În Uniunea Europeană, ajutorul de stat este reglementat chiar prin Tratatul de funcţionare a UE, respectiv art. 107, alin.(1). Se recunosc astfel explicit şi implicit limitele pieţei, faptul că eşecurile acesteia pot fi contracarate, într-o anumită măsură, prin ajutorul de stat. În fond, ce înseamnă pierderile, insolvenţele, falimentele etc. dacă nu dovezi indubitabile ale „eşecului de piaţă”?

 

Despărţirea de amăgiri

Generalizările nefondate sunt de nedorit, după cum nu este cazul să acceptăm alte derapaje, precum verdictele fără drept de apel. Din păcate, ne confruntăm prea des şi prea agresiv cu astfel de „maniere”. Bunăoară, se solicită sistarea ajutorului de stat pentru unele segmente de piaţă sau, dimpotrivă, se propune acordarea acestuia numai pentru anumite categorii de întreprinzători. Între „argumente”, identificăm dorinţa deschisă sau mascată de a obţine avantaje competitive prin încălcarea regulilor concurenţei loiale. Şi aceasta, pe… bani publici.

La consumator nu mai este nevoie să ne gândim. De ce ar fi obligat, pe baza unor criterii neeconomice (şi în calitate de contribuabil onest), să cumpere produse şi să utilizeze servicii mai scumpe şi mai puţin folositoare? Ne amăgim amarnic ori de câte ori considerăm că întreprinzători necompetitivi pot să facă faţă concurenţei doar cu bani primiţi gratis şi/sau cu alte facilităţi, în esenţă, discriminatorii.

Succesul de public rezultat din solicitări nejustificate, inclusiv de ordin etic, se explică, în mare măsură, prin miza pe ignoranţă (să spunem lucrurilor pe nume). Câţi concetăţeni ştiu, fie şi numai în linii generale, despre ce este, de fapt, ajutorul de stat? Câţi au citit „Ghidul privind ajutorul de stat”, un manual publicat sub egida Uniunii Europene şi a Guvernului României. Sunt 280 de pagini care prezintă formele de ajutor (subvenţii, reduceri de dobânzi, scutiri fiscale, garanţii pentru importuri, injecţii de capital etc.), precum şi destinaţii (dezvoltare regională, IMM-uri, cercetare-dezvoltare, inovare, formare profesională, compensarea daunelor provocate de calamităţi naturale, cultura şi conservarea patrimoniului etc.). Nu te obligă nimeni să citeşti un asemenea manual, dar nici să te pronunţi, mai ales, public, pe o temă necunoscută nu se cuvine s-o faci. Vorba lui Arghezi: „Una fumezi şi alta spui”.

Etichete:

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: