CULTURA LITERARĂ

Rubrica Medalion parizian

Catherine Cusset

Dan Burcea

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 10 (566), 9 martie 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/03/sumar-nr-10-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura_566.pdf

 

Catherine Cusset, mesaj în exclusivitate pentru cititorii revistei „Cultura”  :

„Legăturile mele cu România sunt foarte personale: sunt căsătorită cu un român. Soțul meu a crescut la București înainte de a emigra, la vârsta de doisprezece ani, împreună cu părinții, în Statele Unite. Ne-am întâlnit în toamna anului 1989, în momentul căderii Zidului, în plină revoluție! Am fost împreună în România de două ori: în 1990, imediat după căsătorie, și în 1997, când am putut vizita Bucureștiul care mi-a plăcut foarte mult. Faptul că am primit anul acesta Premiul «Lista Goncourt – Alegerea studenților români» pentru noul meu roman, «L’autre qu’on adorait» [«Celălalt pe care-l adoram»], este pentru mine o mare bucurie. Desemnarea făcută de studenții români întărește și mai mult legătura pe care o am cu România. Sunt fericită la gândul că, mulțumită lor, mă voi întoarce din nou într-o țară care cu siguranță s-a schimbat foarte mult.”

 

Inutil să o prezentăm aici pe Catherine Cusset: ne amintim de „Problema lui Jane” (Ed. Leda, 2008), dar și de fascinantul său roman „Un viitor strălucit”, publicat de același editor în 2010, care primise deja, în 2008, în Franța, mult prețuitul Prix Goncourt des lycéens [Premiul Goncourt al liceenilor]. Imediat după decernarea, în 2016, a Premiului „Lista Goncourt – Alegerea studenților români” pentru noul său roman „L’autre qu’on adorait” [„Celălalt pe care-l adoram”], autoarea și-a exprimat, într-un interviu pe care am avut onoarea să mi-l acorde(http://salon-litteraire.linternaute.com/fr/interviews/content/1943519-interview-catherine-cusset-prix-goncourt-le-choix-roumain-je-suis-tres-reconnaissante-aux-etudiants-roumains-d-avoir-choisi-mon-livre), cum o face și în mesajul său exclusiv, profunda ei recunoștință și bucuria în fața perspectivei unei apropiate călătorii în România. Autoare a douăsprezece romane publicate la editura Gallimard, primite, unele în mod elogios, altele cu frilozitate, ea nu a încetat să-și traseze un drum original în peisajul literar contemporan, devenind o figură inconturnabilă a prozei franceze. Talentul ei rezidă în forța cu care știe să ridice cotidianul la nivelul exemplarității și în arta de a extrage din dramatismul intim al eroilor săi partea secretă, inavuabilă, pe care o purtăm fiecare dintre noi, fără să știm deseori să-i dăm formă și suficientă lizibilitate.

Născută la Paris în 1963, Catherine Cusset și-a petrecut copilăria la Boulogne-Billancourt. Frecventează mai întâi liceul La Fontaine de la Paris și apoi Louis le Grand. Urmează studiile superioare la renumita École Normale Supérieure și este licențiată („agrégation”) în limbi clasice. Între 1991 și 2002, predă literatura franceză din secolul al XVIII-lea la Universitatea Yale din Statele Unite unde se stabilește, locuind de douăzeci de ani în Manhattan. După debutul discret în 1990 cu romanul „La blouse roumaine” [„Ia românească”], publică în 1995 „En toute innocence” [„Cu toată nevinovăția”], roman foarte bine primit de critică și care va figura pe lista finaliștilor pentru premiul Femina. În 1996, publică „À vous” [„Dumneavoastră”], roman inspirat de personajul lui Philippe Sollers, alias Aloïs Man, căruia eroina Marie T îi scrie romanul pe care acesta îl aștepta. Apărut un an mai târziu, romanul „Jouir” [„Orgasm”] este primit cu rezervă de critică, mai ales pentru limbajul său decomplexat. Marele succes de librărie i-l va aduce în 1999 romanul de suspans „Le Problème avec Jane” [„Problema lui Jane”], cunoscut și la noi. Succesul nu se va opri aici, romanul său „La Haine de la famille” [„Ura familiei”] este salutat unanim de critică. În 2008, „Un brillant avenir” [„Un viitor strălucit”] o va consacra definitiv în peisajul literar prin forța cu care prezintă povestea familiei socrilor ei în drumul acestora din România comunistă către lumea libertății americane în care trebuie să facă față la toate bucuriile și exigențele sale.

În 2016, Catherine Cusset publică „L’autre qu’on adorait” [„Celălalt pe care-l adoram”], care se impune foarte repede ca mare succes în rândul cititorilor, al criticii, dar și al juriilor marilor premii literare. Figurează pe lista celor patru finaliști ai premiului Academiei Goncourt și va primi, cum știm, recunoștința studenților români. Descriind destinul tragic al lui Thomas, personajul său principal, autoarea vorbește cu luciditate și extremă compasiune despre suferința acestui tânăr bolnav de bipolaritate și incapabil să depășească limitele impuse de această maladie, în ciuda energiei și a voinței inepuizabile cu care lupta împotriva ei. În interviul său, autoarea insistă asupra perspectivei pe care a dorit să o dea acestei tragice narațiuni: dincolo de povestea lui Thomas, în mare parte adevărată, dar și inventată în aceeași măsură: „Am dorit – îmi spunea ea – ca romanul meu să nu fie numai povestea unui tânăr, ci a unei vieți”. A unei vieți, am adăuga noi aici, care bulversează prin cruzimea cu care-și pretinde lotul ei de suferințe la fiecare respirație optimistă de care ne agățăm pentru a continua să credem în sensul ei profund, sens care ne scapă de cele mai multe ori.