CULTURA POLITICĂ

CRONICA DIPLOMATICĂ

Ispitele guvernării

George Apostoiu

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 11 (567), 16 martie 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/03/sumar-nr-11-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura_567_web.pdf

Va trebui să recunoaştem că, deşi România a ieşit din tranziţie – înţeleg prin aceasta că pretindem că am revenit la capitalism –, am traversat deşertul obosind în a compromite perspectiva în care erau puse multe speranţe. Încât nu este neapărat greşit să considerăm că niciun guvern care a venit la conducerea treburilor statului nu a reuşit să-i convingă pe români că ceea ce le trebuia era tocmai o versiune de capitalism primar. Sălbatic, adică. Aici se află cauza primordială a întârzierii modernizării României. Vinovaţii, dacă vrem să-i căutăm, îi găsim printre cei care au ţinut cu orice preţ să guverneze. Insultător – şi pentru asta scriu aceste rânduri – este că începe să fie asociat ,,poporul” la eşecuri. Acestei ingratitudini, de altfel veche, i se lipeşte insidios tentativa de a anula valabilitatea votului democratic prin ideea că masele, ignorante şi dependente de ajutoarele sociale, votează după cum îi cere Primăria.

 

De fapt, ce vrem?

Nu masele elaborează idei politice. ,,Jos” funcţionează instinctul ancestral de dreptate care îşi găseste protecţia doar în democraţie. Noul sistem de creare a bogăţiei produce schimbări violente în politică: votul este contestat fără explicaţii, iar polarizarea socială creează confuzii. Ce preţ va mai avea votul în guvernare din moment ce este contestat în stradă? Nu cred că am involuat într-atât încât să nu facem distincţie între ,,democraţia directă” şi ,,democraţia reprezentativă” rezultată din vot. Ar fi o întoarcere regretabilă să trăim cu astfel de dileme. Câţi români ar fi dispuşi azi, chiar dintre ,,cei cu mai puţină carte”, să rămână în logica lui Platon, anticul, care identifica democraţia în puterea dominatoare a celor care captau pasiunile şi opiniile mulţimilor? Nu-ţi trebuie studii la Oxford, Harvard sau Yale ca să înţelegi că ,,poporul”, oricât de ignorant l-ai vrea, nu renunţă la protecţia votului care îi întreţine iluzia în şansa egalităţii de tratament. Urbanizată prin îndepărtarea de servitutea pământului, lumea rurală de altădată trăieşte cu speranţa că dreptatea nu poate fi asigurată decât printr-o bună guvernare. De aceea votează.

 

Idei avem. Ce facem cu ele?

Nu ne putem plânge că nu am fost la curent cu ideile novatoare în proiectarea viitorului ,,civilizaţiei globale”. Guvernanţii participă frecvent la reuniunile de la Bruxelles, ONU, o parte dintre ei la cele de la Davos, avem reprezentanţi în Clubul de la Roma. Institutele de cercetare ale Academiei pun la dispoziţie studii în domeniile sociale, politice şi economice. După 1990, Institutul de Economie Mondială a alcătuit trei modele macroeconomice de dezvoltare a României etc. Să dispui de o astfel de bază de cercetare şi de informaţii, de studii, de prognoză şi să constaţi că economia ţării, după un sfert de secol de capitalism, stă în taxe, impozite şi ce mai rămâne de pe urma afacerilor cu străinii este o tristă performanţă. Să fi rămas la ideile lui Mihail Manoilescu – „Forţele naturale productive şi comerţul exterior”, „Teoria protecţionismului şi a schimbului internaţional” (1929) şi „Productividad del trabajo y comercio exterior” [„Productivitatea muncii și comerțul exterior”, Santiago de Chile, 1947] –, şi tot ne-am fi descurcat mai bine. Am preferat să recurgem la formula guvernării tehnocrate, deşi era limpede că România nu avea o mobilitate suficientă pentru a suporta un astfel de experiment. Nu ne revenim din eşec nici acum.

 

,,Vezi, mă, prostule…”

Într-un interviu dat cu puţin timp înainte de a ne părăsi, mâhnit, istoricul Florin Constantiniu a spus: „Clasa politică postdecembristă este cea mai incompetentă, cea mai lacomă şi cea mai arogantă din istoria Romaniei”. În mare, putem accepta opinia, nu şi concluzia: ,,Cred că principalul vinovat de această situaţie este însuşi poporul român! El ilustrează perfect observaţia că «un popor de oi naşte un guvern de lupi»”. Este poporul de vină pentru o guvernare proastă? Prin ,,popor” mulţi înţeleg lumea rurală de azi şi urmaşii lor strămutaţi în urbele fără tradiţii. Ţăranii de ieri sunt săracii de azi ai oraşelor. Să nu insistăm în eroarea de a crede că, altădată, ţăranii se ţineau în afara politicii. Înainte de război, siliştenii lui Marin Preda intrau în partide politice şi erau la curent cu ce se întâmplă în ţară citind ziarele. Moromete era abonat la „Mişcarea”, Iocan la „Curentul”, Cocoşilă la „Dimineaţa”. Ştiau ce se întâmplă în Parlament, ce a spus Madgearu, ce zice Iorga (credeau că are două creiere!), cum vede regele problema agrară. Îi interesa chiar şi războiul civil din Spania. Cântăreau bine politica, aveau intuiţiile şi subtilităţile lor. Când Moromete le citeşte: ,,În mod firesc, ne întrebăm: care e rezultatul acestei guvernări – una dintre cele mai lungi după război – dacă dezechilibrul social şi naţional care a determinat instituirea stării de asediu a rămas aceeaşi?… Se pune întrebarea, nu cumva cauzele dezechilibrului trebuiesc căutate în însăşi sferele superioare ale moravurilor politice?”… şi ajunge la: ,,noi, care ne iubim în egală măsură ţara”, Cocoşilă îl întrerupe scurt: ,,Opreşte că s-a fleşcăit! Vezi mă, prostule, adăugă apoi triumfător. Credeai că altă treabă n-au ei în parlament decât să discute că ai tu fonciire multă de plătit!”.

Se împlinesc 110 ani de la Răscoala din 1907. Se spune că armata acelei guvernări, cea mai lungă, cum citea Moromete în foaia lui, a împuşcat 11.000 de ţărani. Pentru acea tragedie se gândeşte cineva să deschidă un memorial?