CULTURA ECONOMICĂ
Un clişeu la modă: „semnalul de alarmă”
Teodor Brateş
Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 11 (567), 16 martie 2017
EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/03/sumar-nr-11-2017/
PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura_567_web.pdf
În materie de economie, trei informaţii au dominat presa autohtonă la cumpăna lunilor februarie şi martie a.c.: un „ultimatum” al Comisiei Europene adresat autorităţilor de la Bucureşti pe tema deficitului bugetar, „dezastrul” execuţiei bugetare la început de an şi „prăbuşirea” încrederii analiştilor financiari în economia românească. De piatră să fi şi tot te cuprinde o „uşoară” panică la aflarea unor asemenea veşti. Or, înainte de orice comentariu, se cuvine să reamintesc ceea ce se ştie de când lumea: „panica n-a salvat pe nimeni”.
Unde dai şi unde crapă
S-o luăm gospodăreşte (băbeşte). Există, de mulţi ani, proceduri comunitare, între care întocmirea unui document intitulat „Semestrul European” referitor la dezechilibrele economice din statele membre. Cel mai recent document de acest tip (publicat la finalul lunii februarie 2017) semnalează existenţa unor asemenea dezechilibre în 12 state membre. România (atenţie!) nu se află între ele. În schimb, un vicepreşedinte al CE şi un comisar european au considerat util să trimită o scrisoare ministrului român de finanţe în care să semnaleze deosebiri de vederi între experţii de la Bruxelles şi Guvernul României în legătură cu ţinta de deficit bugetar. Întrucât (tot conform procedurilor), în fiecare an, pe la mijlocul lunii aprilie, se actualizează Programul Naţional de Convergenţă, autorii scrisorii solicită ca în respectivul document „să se anunţe măsuri clare” pentru a se evita depăşirea limitei de 3% din PIB pentru deficitul bugetar al României. Acesta-i „ultimatumul”!
Sigur, există o anumită îngrijorare, nu numai la Bruxelles, ci, în primul rând, aici, la noi acasă, în legătură cu valabilitatea unor soluţii în materie fiscal-bugetară. În răspunsul Ministerului Finanţelor Publice (MFP) la scrisoarea celor doi oficiali ai UE se dau explicaţii, mai mult de ordin tehnic, evocându-se deosebirile dintre metodologiile utilizate de specialiştii noştri şi cei de la UE. Dar, pentru publicul larg din România este nevoie de alt tip de explicaţii, mai pe înţelesul tuturor, tema întăririi capacităţii de comunicare publică a factorilor decidenţi la nivel naţional rămânând (deocamdată) în zona dezideratelor pioase.
Pădurea şi copacii
Publicarea datelor oficiale privind execuţia bugetară pe prima lună a anului curent a declanşat un val de aprecieri sub semnul emblematic al noţiunilor care anunţă „catastrofa”, „dezastrul”, „falimentul politicilor guvernamentale” ş.a.m.d.
Textul comunicatului de presă al MFP este relativ lung, încărcat cu termeni tehnici (încă o „problemă” de comunicare), aşa că nu pot să consum tot spaţiul rezervat însemnărilor de faţă pentru comentarii la fiecare remarcă. În esenţă, este vorba despre un volum de încasări bugetare mai mic cu 5,7% în ianuarie 2017 faţă de luna similară din 2016. Evident, nu e bine. Analiza încasărilor arată că o contracţie mai mare a intervenit în cazul TVA. MFP pune diminuarea pe seama scăderii cotei de TVA, iar unii analişti apreciază că efectul respectivei reduceri s-a consumat în 2016. Mă rog. Lucrurile se cer neapărat clarificate în condiţiile în care, pentru 2017, se mizează pe un spor de venituri bazat tocmai pe TVA.
Ce este, însă, interesant de remarcat? În ianuarie 2017 au crescut încasările bugetare pentru impozitele pe salarii şi venituri cu nu mai puţin de 24,9%, dar şi la veniturile din impozitul pe capital, unde majorarea a fost de 63,9%. Una peste alta, în ianuarie 2017 nu s-a înregistrat niciun leu deficit bugetar, ci un excedent de 3 miliarde de lei! Aşa că, dacă nu sunt luate în seamă conexiunile care oferă imaginea de ansamblu, poţi să ajungi – dacă extragi doar partea care îţi convine (cu vinovăţie sau fără) – la cele mai năstruşnice concluzii.
„Ziua bună…”
Dacă tot am apelat la proverbe, să fim consecvenţi. Contează foarte mult demarajul în orice tip de activitate, mai ales în materie de buget public naţional. Orice restanţă va cântări greu în evoluţiile viitoare. Dar, rezultatele dintr-o singură lună, fie şi numai cea de la începutul anului, nu sunt suficient de concludente, dacă ţinem cont şi de împrejurările de care actualul Guvern a avut parte la demararea mandatului. Nu este o „judecată de valoare”, ci o simplă constatare.
Din această perspectivă, aprecierea analiştilor financiari membri ai CFA România (certificaţi ca atare de structura internaţională de profil) impune a se reţine că există un indicator (care porneşte de la zero şi ajunge la 100) al percepţiei gradului de încredere în economia României. Pentru ianuarie 2017, s-au înregistrat la acest indicator (calculat pe baza a numeroase criterii) 54,9 puncte faţă de 61,3 în decembrie 2016. De aici, „semnalele de alarmă” (alarmiste în adevăratul sens al cuvântului) privind „prăbuşirea” încrederii în economia românească.
Sigur, nu e bine să se diminueze încrederea, dar dacă examinăm o diagramă din ultimul an constatăm că, în iulie 2016, coborâse la 50,8 puncte; de la o lună la alta, oscilaţiile sunt destul de mari. Vârful – 65,8 puncte – s-a atins în luna mai 2016. Pe ansamblul anului precedent, gradul de încredere a fost în jur de 60 puncte.
Parafrazând un şlagăr din perioada interbelică (mereu idealizată) putem spune că „încrederea e un lucru mare…”. În dicţionare i se atribuie acestui cuvânt nu mai puţin de 27 de sensuri. La care să te opreşti atunci când discuţi despre „semnale de alarmă”? Poate, la nivel de comunitate naţională, ar fi mai potrivit să facem vorbire despre „încrederea în forţele proprii”. Nu de alta, dar până la urmă, tot noi trebuie să rezolvăm problemele… noastre.