CULTURA ANTROPOLOGICĂ
Rubrica ARHIPELAGUL MUZEELOR
De la muzeele Neamțului la muzeele țării
Virgil Ştefan Niţulescu
Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 13 (569), 30 martie 2017
EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/03/sumar-nr-13-2017/
PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura_569.compressed.pdf
În urmă cu vreo doi ani, atrăgeam atenția, în paginile acestei reviste, asupra unei mocnite nemulțumiri în rândul specialiștilor din muzeele României. Timpul trecut de atunci încoace nu a adus nicio schimbare de fond: haosul legislativ este la fel de pregnant, subfinanțarea este cronică, muzeele se cantonează într-o zonă a indolenței și a rutinei. Toate aceste lucruri au fost discutate recent la Piatra Neamț, într-o conferință care, inițial, nu anunța nimic neobișnuit, fiind una dintre multele reuniuni colegiale anuale, organizate de muzeele județene.
Complexul Muzeal Județean Neamț are în componența sa 16 unități muzeale. Unele dintre ele, celebre, cum ar fi Muzeul Memorial „Ion Creangă” sau Muzeul Cetatea Neamț, sunt printre cele mai vizitate din țară și asigură, prin numărul lor mare de vizitatori, supraviețuirea altora, precum muzeul de Istorie și cel de Artă din Roman, sau chiar a superbului – dar prea puțin cunoscutului – Muzeu de Artă Eneolitică Cucuteni.
Eforturile administrației locale, în ultimul deceniu, au fost, adeseori, lăudabile. După ce a scăpat de amenințarea pierderii sediului central din capitala județului, în favoarea unei iluzorii universități, muzeul nemțean s-a putut concentra asupra restaurării cetății din Târgu Neamț. Cele trei milioane de euro alocate au fost cheltuite, însă, nesăbuit, pentru că autoritatea locală nu a ținut cont de expertiza muzeografilor, astfel încât, la doar șase ani după terminarea lucrărilor, cetatea ar avea nevoie de o nouă restaurare, pentru înlăturarea ciupercilor și a umezelii.
N-aș spune că tabloul general al complexului muzeal nemțean este cu mult diferit față de ce se întâmplă în restul țării. Întâmplarea a făcut ca o conferință la care noua conducere a Complexului a invitat mai toate muzeele importante din România să capete o turnură deosebită. Majoritatea celor prezenți la conferință a fost formată din manageri cu experiență – oameni trecuți prin diverse guvernări și peste multiple obstacole administrative. Ceea ce se dorea a fi, la început, un simplu schimb de experiență între specialiști a devenit, foarte repede, momentul declanșării unei atitudini decise de protest a specialiștilor din muzee față de situația actuală.
Să ne înțelegem foarte bine: această atitudine nu constituie un atac politic la adresa guvernului actual. Pentru cei care lucrează în muzee, situația acestora nu s-a schimbat în bine în ultimii 10 ani, indiferent cine a fost la guvernare. După valul de entuziasm început încă de prin anii 1999-2000 și după consolidarea unei atitudini de încredere și speranță, în următorii opt ani, muzeele au început să simtă efectele stagnării și ale lipsei de soluții politice. Legislația a pierdut pasul cu realitățile, sistemul salarial a rămas unul învechit și generator de frustrări între colegi, iar nivelul investițiilor în muzee a scăzut drastic, cu fiecare an. Muzeografii sunt, în cele mai multe dintre cazuri, oameni care își cunosc meseria și care știu că instituțiile în care lucrează trebuie să se afle în serviciul publicului. Dar ei nu pot trece peste impedimentele administrative pentru a-și îndeplini sarcinile morale și profesionale.
Conferința s-a încheiat cu redactarea unei scrisori deschise, adresate Prim-Ministrului Sorin Grindeanu și ministrului Culturii și Identității Naționale Ionuț Vulpescu, prin care semnatarii (inițial, au fost 29 de instituții, la ora la care scriu sunt 32) solicită Guvernului deslușirea atât a cadrului legislativ în care muzeele funcționează, ca proteguitoare ale patrimoniului cultural național, cât și a sistemului de salarizare, aruncat în haos, în anul 2016. Probabil, însă, că partea cea mai emoționantă a scrisorii o constituie solicitarea muzeelor de a se scoate din adormire departamentul guvernamental care ar trebui să se ocupe de celebrarea Centenarului Marii Uniri în anul 2018. De la Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Național Brukenthal, până la Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov și Muzeul „Tarisnyás Márton” din Gheorgheni, toate aceste muzee și-au manifestat îngrijorarea față de lipsa de acțiune a Guvernului în raport cu ceea ce ne dorim să facem. Anul 1918 a fost unul fondator al națiunii române, într-un șir început în secolul al XIX-lea. Ne dorim să celebrăm evenimentul nu doar prin evenimente de paradă, tăieri de panglici și concursuri școlare de poezii, ci prin manifestări de substanță, care să aibă semnificație pentru cultura română.
Scrisoarea deschisă adresată celor doi demnitari ar trebui să aibă urmări favorabile muzeelor. Ar trebui. Încă nu știm ce se va întâmpla. Dar este nevoie de o reluare a discuțiilor la nivel public, în societatea românească, despre ce vrem să facem în cultura noastră. Există, de exemplu, două documente strategice adoptate de miniștrii Daniel Barbu și, respectiv, Corina Șuteu, care ar trebui să jaloneze dezvoltarea culturii naționale în următorii ani. Nici unul dintre ele nu a fost adoptat de Guvern. S-au pierdut mii de ore de muncă, ale unor sute de cercetători în domeniu, pentru a umple mii de pagini cu vorbe. Și constatăm, acum, că nu știm încotro ne îndreptăm.
Nu peste multă vreme, muzeele românești vor marca evenimentul Nopții Europene a Muzeelor. S-ar putea să atingem un nou record de vizitare. Este suficient acest lucru? Dincolo de recorduri care ne aduc, pentru o zi, în lumina reflectoarelor presei, nu credeți că este nevoie de o muncă așezată, asiduă și organizată pentru ca muzeele României să fie acele instituții culturale de care România are nevoie? Aștept răspunsurile dumneavoastră.