CULTURA ECONOMICĂ
Pragul de alertă. Gâștele Capitoliului în variantă actualizată
Teodor Brateș
Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 13 (569), 30 martie 2017
EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/03/sumar-nr-13-2017/
PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura_569.compressed.pdf
Legenda antică se cere evocată, măcar în esența ei, deoarece – și în prezent, în anul de grație 2017 – vin semnale de mai peste tot (asemenea salvatoarelor gâște din Roma) că economia românească este pândită de mari primejdii, mai ales din pricina actualei politici fiscal-bugetare. Evident, ar fi o greșeală de neiertat să ne „astupăm urechile” la astfel de alerte.
De la „prea târziu” și „prea puțin” la „prea devreme” și „prea mult”
În cazul în care ne limităm la percepția publică influențată de tot felul de semnale contradictorii, ar fi de dorit să se joace exclusiv „cu cărțile pe față și pe masă”. Ținta principală a criticilor (s-o spunem pe cea dreaptă, fără ocolișuri) este capitolul de cheltuieli bugetare de natură socială (salariile din sectorul public, pensiile, ajutoarele de toate felurile). Fără îndoială, se impun discuții serioase pe aceste teme, mai cu seamă că, tot în percepția publică, au apărut și se amplifică nedumeriri și chiar îngrijorări față de unele măsuri considerate drept populiste, cum ar fi discriminări privind unele categorii socio-profesionale, gratuități pe calea ferată pentru toți studenții, un număr exagerat de tichete de vacanță și alte „privilegii”. Discuțiile însă nu se centrează pe aceste aspecte concrete, iar explicația e simplă: politicienii nu vor „să se pună rău” cu potențialii votanți din segmentele vizate; din acest motiv, comentariile se mențin la generalități privind ansamblul politicilor publice.
Este contextul în care se evocă, în cei mai dramatici termeni posibili, execuția bugetară pe primele două luni din 2017, recurgându-se doar la comparații cu perioade similare din 2016. Or, dacă în ianuarie a.c., nivelul încasărilor era cu peste 5 procente mai mic decât în ianuarie 2016, în februarie a.c. s-a recuperat o parte, astfel încât, pe două luni, minusul cumulat este sub un procent. Se constată diferențe consistente în plus sau în minus pe anumite tipuri de taxe și impozite, ceea ce, de asemenea, impune analize detaliate. Dar, deocamdată, pe total, „dracul nu este atât de negru pe cât pare”.
Rosturi și resorturi
Când lucrurile se discută exclusiv „pe bucăți”, operându-se o selecție deloc nevinovată, se pierde esențialul, iar anumita percepție publică este grav deformată. Bunăoară, se semnalează pericolul dezechilibrării puternice a balanței de plăți, ceea ce ar urma să afecteze cheltuielile populației, fie și numai la bunurile de bază aduse din import, mai scumpe și ca efect al deteriorării cursului de schimb. În condițiile în care unii se pronunță numai pe baza rezultatelor de la începutul anului, de ce această „metodă” să nu fie aplicată în toate cazurile? Or, în ianuarie 2017, producția industrială a crescut cu 5,8%, s-a înregistrat un reviriment în domeniul construcțiilor (s-a dublat volumul lucrărilor la noile clădiri rezidențiale), iar la contul curent al balanței de plăți avem de-a face cu un excedent de 416 milioane euro. E adevărat, în domeniul bunurilor, deficitul este de aproape 600 milioane euro, în schimb, la transporturi și alte servicii excedentul depășește un miliard de euro. Firește, nu este bine că la exportul și importul de bunuri deficitul tinde să se cronicizeze, dar nu este normal – când ne dăm cu părerea – să ignorăm capitolele unde stăm relativ bine.
Aceleași remarci se impun și în privința datoriei externe, inclusiv la cea pe termen lung, concretizată la datoria publică. S-au consemnat la toate aceste capitole scăderi față de finalul anului 2016, iar gradul de acoperire a importurilor a fost, la 31 ianuarie 2017, de 6,7 luni comparativ cu 6,4 luni la 31 decembrie 2016. Nu sunt diferențe pozitive mari, dar ele există și, oricum, trebuie să repet: avem de-a face doar cu bilanțul la scara unei singure luni.
Rata de necunoaștere şi de credulitate
Cel mai mare rău îl fac părerologii care, din varii motive, omit să prezinte date esențiale și/sau profită de necunoașterea unor domenii de către publicul larg. Așa, de exemplu, o lege recent promulgată referitoare la macroprudențialitate a fost comentată în cei mai alarmanți termeni. Chiar așa: ce vrea să însemne „macroprudențialitatea”? Nu este greu de intuit că se pornește de la noțiunea bine cunoscută de toată lumea: prudența. Ei bine, fără „subtilități” de ordin științific, se poate spune că macroprudențialitatea privește activitatea complexă de influențare în sens dezirabil a vulnerabilităților, a riscurilor la adresa stabilității financiare a întregii economii românești. Cum este mai bine? Să fim prudenți, aplicând mecanisme legale (consonante cu regulile din UE) sau să lăsăm lucrurile „în plata Domnului”?
Recent, Comitetul Național pentru Stabilitatea Financiară s-a reunit, a examinat situația și a conchis că evoluțiile macroeconomice se mențin „sub pragul de alertă”. Poți să nesocotești o asemenea concluzie, dar îți asumi și imensul risc de a închide ochii în fața realităților.
Mai amintesc, rapid, că pentru atingerea obiectivelor propuse se acționează asupra a cinci categorii de „amortizoare”. Exemplific cu doar două dintre ele, de fapt, cele mai importante: „amortizorul anticiclic de capital” (adică, de prevenire a crizelor), care este menținut la 0%, și „amortizorul de risc sistemic”, care s-a dezactivat de la 1 martie 2017.
Şi, pentru a încheia într-o notă ceva mai destinsă (cred că datele prezentate îndreptățesc un asemenea respiro), să ne amintim de poezia „Indignare reciprocă” în care autorii, Dimitrie Anghel și Şt. O. Iosif solicitau unei gâște așa-numita pană a poeților:
„– Măcar o pană dă-mi, te rog, confrate!
Salvează-mă! Acesta-ți este rolul!
– Las’ c-am salvat odată Capitoliul
Noi, gâștele, – și tot am fost mâncate!…”.