CULTURA IDEILOR

Gânditorul filosof

David Ilina

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 14 (570), 6 aprilie 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/04/sumar-nr-14-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/cultura_14_570_web_final.pdf

 

În terminologia gazetei citită de Ilie Moromete la fierăria lui Iocan, am putea încropi următoarea definiţie a gânditorului: „acela care face din gândire principala lui ocupaţiune mintală”. Trecând cu vederea viciul logic al tautologiei, definiţia are meritul de „a lovi la ţintă”, de a surprinde esenţialul. Desprins de preocupările ori silniciile curente ale vieţii, gânditorul e insul năpădit de gânduri şi asaltat de întrebări. Pe scurt, e cel ce încearcă să prindă adevărul în laţul unui gând. De altfel, cred că, în mentalul colectiv, aceasta e reprezentarea cea mai răspândită despre omul-gânditor.

Statutul acestei „ocupaţiuni”, atribuită prin tradiție filosofilor, s-a modificat în timp, uneori în mod dramatic. Cred că putem distinge aici cel puţin două variante.

Încă din Antichitate a circulat varianta ironică a reprezentării gânditorului, pentru care păţania lui Thales a servit drept model. Preocupat de problemele cerului, cu privirea fixată pe aştrii îndepărtaţi, neavând ochi pentru terenul accidentat pe care călca, s-a întâmplat ca Thales să cadă într-un puţ, atrăgându-şi dojenile şi ironiile servitoarei sale. Auzindu-l cum geme şi strigă după ajutor, femeia i-ar fi spus: „Cum vrei să ştii ce-i în cer, Thales, când nu eşti în stare să vezi ce-i la picioarele tale?” Cei dintâi iubitori de înţelepciune erau percepuţi de cetăţenii obişnuiţi ca personaje stranii, ca „oameni cu capul în nori”, naivi şi nepricepuţi la treburile domestice, dar năzuind să fie „asemănători divinităţii”.

Cel căzut pe gânduri desparte gândirea de acţiunea practică transformând-o într-o activitate de sine stătătoare. Aceasta era marea noutate pe care publicul nu o pricepea ori nu o privea cu ochi buni. Şi mai era un fapt, de-a dreptul năucitor: la capătul acestui efort lăuntric, puteai ajunge la concluzia (formulată explicit de Socrate) că nu ştii sau că ştiinţa îţi e extrem de limitată şi precară, că a cunoaşte înseamnă mai mult căutare decât posesie a adevărului. E unul dintre motivele pentru care, în comedia „Norii”, Aristofan îl prezintă pe Socrate într-o manieră caricaturală, ca maestru al retoricii sofistice, acuzându-l de şarlatanie, numindu-l „coate-goale”.

În variantă romantic-eroică, gânditorul e conceput ca explorator temerar al tenebrelor, iscoditor solitar prin cotloanele necunoscutului, desferecător de taine, capabil să lumineze – pentru el şi pentru alţii – măcar o parte din cele neînţelese. Cam ca impetuosul Faust, al lui Goethe, retras într-o firidă îmbâcsită, dedat studiului, cercetării şi reflecţiei: „Împresurat de tomuri, de teancuri învechite// Roase de molii și de praf acoperite”. Sarcina gânditorului, se credea, e să arunce făclii în abisuri, să răpună „balaurul” ignoranţei, să destrame vălul celor ascunse, să ofere „reţeta” vieţii înţelepte. Din această perspectivă, el se conturează ca un personaj misterios, înzestrat cu puteri excepționale, ce inspiră deopotrivă admiraţie şi teamă.

În oricare variantă, gânditorul e conectat la lumea ideilor, e unul care receptează, dar şi creează idei pe cont propriu. Dar nu orice „producţie” ideatică te legitimează ca gânditor. Filosofii metafizicieni sunt înclinaţi să confere gândirii un înţeles superior, supraprofan, investind-o cu puteri oculte. În același timp, ei pretind că dețin monopolul acestei „gândiri pure”. Martin Heidegger era de părere că „ştiinţa nu gândeşte”; ea s-ar ocupa de ceea ce e măsurabil și verificabil, nu de desluşirea „sensului fiinţării”. Obsedată de „frenezia facerii” şi de exactitate, ştiinţa lucrează în termenii „gândirii de laborator”, ai „gândirii calculatoare”. Or, dacă nu te interesează problema lui „dincolo”, dacă nu vizitezi transcendentul, nu ai căzut serios pe gânduri.

Pentru o mare parte a publicului instruit „adevăraţii” filosofi (respectiv „adevăraţii” gânditori) sunt filosofii speculativi, metafizicienii sau gânditorii „vizionari”. Gândirea lor, singura aptă să surprindă esenţa lucrurilor, să ajungă la temeiul ultim al acestora, „ia la ochi” (L. Blaga) întregul existenţei, se încheagă în forma înalt elaborată a sistemului. În concepţia lui Blaga, metafizica de sistem este „încoronarea gândirii filosofice”. În „Despre conştiinţa filosofică” el scria: „Metafizicianul este autorul unei lumi. Un filosof care nu ţine să devină autorul unei lumi îşi suspendă vocaţia; el poate fi orice, chiar un genial gânditor câteodată, dar rămâne un adept al neîmplinirii”. Pentru o altă parte a publicului, gânditori de marcă sunt acei filosofi care, împărtăşind și ei idealul filosofiei ca viziune subiectivă, practică totuși filosofia ca reflecţie liberă, nesistematică, aforistică, mai accentuat personală, mai apropiată de pulsiunile vieţii.

Mult mai rar sunt validați ca gânditori veritabili, cei care practică filosofia ca cercetare. În lucrarea sa „Cum recunoaştem Pasărea Minervei?”, Mircea Flonta arată că tradiţia dominantă la noi, care e una literar-umanistă, a inculcat publicului ideea că filosofia „ştiinţifică” sau filosofia ca cercetare nu prilejuieşte desfăşurarea unei gândiri „înalte” ori „profunde”, de anvergură. Filosofi „critici” ca Descartes, Hume, Kant, Mill sau Wittgenstein n-ar fi de acelaşi calibru ca Platon, Aristotel, Toma d’Aquino, Hegel, Sartre sau Heidegger. În realitate, susține M. Flonta, asemenea aprecieri relevă o „ruptură de comunicaţie între două culturi filosofice”.

În faţa gândirii omenești stau însă nu doar „marile întrebări existenţiale”. De multe ori tocmai cercetarea evidenţelor reaprinde mirarea ca act fondator al reflecției filosofice. Întrebările amânate, eludate, nepuse se dovedesc în cel mai înalt grad incitante, apte de a facilita noi perspective de înţelegere. Clarificările conceptuale, analiza modului cum funcţionează limbajul comun, cel ştiinţific şi cel al moralei, cercetarea limitelor propriilor noastre facultăţi de cunoaştere nu sunt mai puţin relevante pentru condiţia umană decât speculaţiile despre cine suntem ori despre sensul vieţii.