CULTURA POLITICĂ

CRONICA DIPLOMATICĂ

Un referendum-sancţiune

George Apostoiu

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 14 (570), 6 aprilie 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/04/sumar-nr-14-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/cultura_14_570_web_final.pdf

 

 

Aşadar, negocierile pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană pot să înceapă. Premierul Theresa May a prezentat Bruxelles-ului, la 29 martie, ,,scrisoarea de ruptură”. Dacă insularii nu s-au simţit prea confortabil în cei 44 de ani de trai în familia continentalilor, acum sunt neliniştiţi în faţa consecinţelor divorţului. Michel Barnier, fost preşedinte al Comisiei Europene, desemnat de Bruxelles să negocieze despărţirea Londrei de Europa, îi avertizează pe britanici şi pe amatorii tentaţi să le urmeze exemplul: ,,Decizia majorităţii cetăţenilor britanici de a părăsi Uniunea Europeană conduce la o situaţie excepţională: Brexit-ul va avea importante consecinţe umanitare, economice, financiare, juridice, sociale şi politice”. Nu este un avertisment gratuit, antieuropenismul, alimentat copios de populism, seduce tot mai mult pe nemulţumiţi. Criza şi erorile de construcţie produse de adaptarea proiectului european la legile neoliberalismului au făcut să crească numărul acestora.

 

Situaţia văzută mai de aproape

Din înaltul piedestal pe care se află cocoţat zeul banului, patronul Bruxelles-ului, experţii avansează ideea că, în final, nota de plată a Londrei se va ridica la 60 de miliarde de euro. Politicienii consideră că acesteia i se vor adăuga, eventual, consecinţele unei posibile desprinderi a Irlandei de Nord de Regatul Unit şi, de ce nu, chiar şi a Scoţiei, atât nord-irlandezii, cât şi scoţienii fiind, majoritar, reticenţi faţă de părăsirea Uniunii Europene. O astfel de evoluţie ar echivala cu o sancţiune istorică pentru Regatul Unit.

Negocierile se anunţă dure, nimeni nu vrea să piardă. Premierul Theresa May se arată intransigentă: nu va fi nici un acord fără acordul tuturor! Adică, nu accept să mi se impună ceva. În ,,scrisoarea de ruptură”, din 27 martie, doamna May propune negocierea, concomitent cu divorţul, a unui ,,parteneriat special privind cooperarea economică şi securitatea”. Nici preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, nu acceptă să i se impună ceva. La 31 martie, a fixat o ,,foaie de parcurs” a negocierilor şi a informat cele 27 de state membre. Intransigenţă totală. Angela Merkel cere: ,,Mai întâi să vedem cum dezlegăm firele atât de încâlcite”. Se referă la cele 19.000 de legi şi norme europene sub care Marea Britanie şi-a consolidat economia de la aderare până azi. Franţa, Spania, Italia, Portugalia, Grecia, Cipru şi Malta, ţări riverane la Mediterana, se întâlnesc la 10 aprilie, pentru a analiza consecinţele Brexit-ului. Michel Barnier pare sumbru: peste patru milioane de europeni insulari şi continentali vor fi confruntaţi cu incertitudini totale asupra drepturilor şi viitorului lor. Revenirea la practicile controlului vamal, perturbarea traficului aerian vor crea balamuc la frontiere; suspendarea circulaţiei produselor nucleare va scoate Marea Britanie din EURATOM. Economia britanică va fi grav afectată în absenţa unui acord; două treimi din schimburile actuale sunt încadrate şi protejate de regulile pieţei unice şi de numeroasele acorduri de liber schimb încheiate de Uniunea Europeană – cu Marea Britanie parte – cu peste 60 de state partenere. Dar, la rândul ei, şi Uniunea Europeană poate să piardă în urma Brexit-ului. De aceea, e necesară unitatea celor 27 de state; tratativele bilaterale separate, secrete, nu sunt agreate. ,,Cei care vor «să părăsească UE»… trebuie să explice, pentru ei şi pentru statele membre, raţiunea deciziei lor; cetăţenilor noştri trebuie să le spunem adevărul”.

 

Şi dacă un Brexit (real) nu va fi posibil?

Pare o glumă această întrebare din moment ce Londra a declanşat mecanismul de ieşire din UE, iar preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a comunicat o ,,foaie de parcurs a negocierilor”. Şi, totuşi, destule riscuri se arată la orizont. Este vorba despre cele privind apărarea şi securitatea continentală. Barnier: ,,Securitatea cetăţenilor nu poate fi negociată; nu poate fi pusă în balanţă cu negustoria şi interesele economice”. În această privinţă, cine este dispus să rişte? ,,Preţul grandorii, spunea Churchill, este responsabilitatea”. Într-adevăr, mari complicaţii pot să se ivească în negocierea dosarului de apărare. Marea Britanie este putere nucleară europeană, are cea mai modernă armată de pe continent, iar pe plan decizional, ca membră a Consiliului de Securitate, are un cuvânt esenţial în problemele păcii şi războiului. În afară umbrelei NATO, în Europa, forţa de descurajare şi apărarea se bazează pe cooperarea dintre Londra şi Paris. Industriile de armament ale Marii Britanii şi Franţei au un grad de integrare major şi sunt aşezate pe acorduri de lungă durată. Din punct de vedere militar – să admitem –, dacă nu se va ajunge la un acord cu Bruxelles-ul, Londra are mai puţin de pierdut. În primele zile după instalarea preşedintelui Donald Trump la Casa Albă, premierul Theresa May i-a reconfirmat hotărârea Londrei de a menţine relaţii speciale cu Statele Unite şi după Brexit. Să mai spunem că, la ultima reuniune a miniştrilor Apărării ai statelor UE, ministrul britanic Michael Fallon a fost ferm: ,,NATO trebuie să rămână piatra unghiulară a apărării noastre în Europa, orice altă idee ar săpa autoritatea Alianţei”. Pornind de la aceste direcţii, vechi şi actuale ale Londrei, să ne imaginăm cât de departe se poate merge cu intransigenţa în negocierea Brexit-ului.