CULTURA LITERARĂ

A rezista în România

Marian Victor Buciu

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 16 (572), 27 aprilie 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/04/sumar-nr-16-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/cultura16_572_web.pdf

 

Aura Christi, Geniul inimii, Editura Ideea Europeană, București, 2017

România europenizată şi globalizată îi provoacă Aurei Christi sarcasmul politic şi în originalul ei „roman în versuri”, de largă polivalenţă existenţial-stilistică, „Geniul inimii” (2016), ca în eseuri ori publicistică.

În „Cartea a Doua: Copiii himerelor”, orice e himeric, dar mai puţin credinţa ideologică, de aparenţă ori virtualitate neomarxistă. E drept, „depăşită”, în practică, de istorie. Abandonată într-un trecut recent. Protagonista  confesivă ajunge „un soi de heruvim sucit”, exterminator, chiar de „uniuni europene” („O privire”). În România de azi, e umilită şi izolată, uman şi literar, „bio-grafic”, numită – la limita de jos a fiinţei – „bestie”, de o avocată a acuzatului, în procesul de furt-plagiat al jurnalului lui Tolstoi. Rămâne, ca opţiune, la o patrie de baladă mistic-idealistă („legenda albă”, derealizând-o pe cea neagră!): „ţara mea, care e gura raiului” („E tot ce mi se întâmplă”). Nu scapă de coliziunea cu „Sistemul” (termen din text) juridic şi politic, prin care „totul e organizat ca la o haită de maidanezi […] după principiile răscunoscute/ în lumea barbarilor: manipulare, dezinformare,/ calomnie, spălare pe creier./ Exact ca la Piteşti” („Când gândesc eu”). Istoria s-ar „repeta” în totalitate! Prin deplasare, dialectică filosofică şi metaforă poetică. Denunţă „infernul din închisorile ţării/ mele, care sunt nişte lagăre de exterminare” („Uriaşa Amiază”). În lupta deschisă, pe viaţă şi pe moarte, în confruntarea nu cu boala, dar cu bolile diferite, descoperă că „la mijloc e mereu Sistemul” politic („Legătura, reţeaua…”). Impur, dur, barbar: „Sângele curgea şi curgea”, citim titlul unui fragment, produs de „barbari”. Afirmă cu aplomb „nevoia de a renaşte/ a naţiunii române din apele/ legendei negre, răspândite iute / în lume de sistem” („În Nordul Ardealului”). Europa aduce doar disperare cu „politicile ei corecte şi incorecte […] E suficient să te uiţi la toată/ Europa şi să vezi putreziciunile ei…” („Karl Marx”). E un cap pierdut: „Privită dintr-un anume unghi, harta/ Europei are o formă de craniu.” („Planeta făcută din bucăţi”).

Poeta protestatară se postează în coasta unui socialism, crezut nu eşuat, doar amânat în istorie, afirmat cu o certitudine neegalată de ea însăşi pe nicio altă latură a existenţei. Nu doar în fragmentul „Karl Marx”, unde-l urmează pe un alt „şaizecist”, Ion Gheorghe. Iar pe latură ideologică, face punte „teoretică”, poate doar conjuncturală, cu mai tinerii eseişti, politologi, „neomarxişti”, probabil şi sub influenţa prietenească a lui Ion Ianoşi. „Dar eu – în inima mea/ şi în capul meu, vreau să zic – nu cred/ nici în ruptul capului faptul că/ socialismul de la noi sau/ – mă rog, dacă o fi fost aşa ceva –/ comunismul, avea vreo relaţie sau/ vreo colaborare strânsă şi cât/ se poate de directă/ cu stafiile, cu decadenţa,/ pierzania ori politica incorectă”. Unde disociază cu aplomb, faţă cu ideologia politically correctness: „Strict teoretic vorbind, comunismul e,/ totuşi, altceva.” („Karl Marx”). Adeziunea alungă argumentele, în lumina memoriei vieţii umane şi intelectuale: „Ce a fost, însă, la noi/ timp de mai bine de o jumătate/ de secol nu are nicio legătură/ cu Marx, nici cu volumele/ lui, nici cu stafia descrisă/ de prietenul lui, Engels, care,/ se zvoneşte în lume, îi plătea/ bărbosului Karl datoriile.” („Karl şi datoriile”) Nicio frustrare de clasă, simplă credinţă (a?)politică, de cetăţean trăind cu seninătate faţă de „capital”: „Deşi, teoretic şi practic vorbind,/ mă apropii de cincizeci de ani,/ n-am aflat cu o maximă precizie/ atitudinea mea faţă de bani.” („Atitudinea faţă de bani”). Mai lămurit şi întărit: „niciodată nimic nu mi-a lipsit” („Prietenii mei, sfinţii…”).

În „Cartea a Treia: Un cuib de sfinţi”, un neopaşoptism şi totodată neoortodoxism ajung resuscitate într-o aparte cântare a României. „România e Ţara Domnului./ Aici Dumnezeu a făcut lumea.” („Doamne, Doamne…”) Utopia apare zădărnicită în realitatea ori realizarea ei, deopotrivă dinlăuntru, prin câţiva „intelectuali de curte” („România e raiul aici, pe pământ…”), şi din afara ţării: „Străinii ăştia, vezi bine,/ se îndrăgostesc de ţara noastră,/ care e raiul pe pământ. Şi uită să plece/ acasă.” („România e raiul aici, pe pământ…”) Ceea ce aude în jur este „Rezistă” („Ne vom juca de-a vampirii…”) sau că „Tot ce atingi…/ e ca şi cum iese subit din sistem.” („Tu ştii? Nici pomeneală”) Autoarea transcrie şi vocea critică a lui Porfiri (personajul lui Dostoievski, identificat în text, de la un timp, cu personajul Sandu), reproşurile la o carte anterioară (a doua, dacă vorbeşte, iată, din cea de-a treia), printr-un fel de comparatism strivitor, pare-se că din perspectiva unui  creştinism dispensabil de ideologie, politică (statalitate) şi chiar îndepărtat, în perspectivă canonică şi paradigmatică, de literatură. El alege exclusiv „Cartea Subteranei”, fără a o scoate la lumina himericului sau sfinţeniei, care include istoria politică totalitară. „…Ce căutau în volumul precedent Marx,/ Lenin, Stalin, Buharin şi Nadejda… ei, ce/ căutau?!… A, Dumnezeul istoriei… Cum/ să scrii tu despre asta?! Tu?! Tocmai tu?!/ Ce, eşti Maiakovsky?! Ce, eşti Esenin?/ Ba bine că nu. Şi-apoi, sistemul… reţeaua…/ Ce căutau, toate în carte, ei ce?! Reflecţii/ puerile… În sfârşit… Niciodată nu se ştie…/ Lenin şi bancomatele… Tâmpenii… Prefer/ Cartea Întâia. E o capodoperă. Te priveşte, Porfiri…/ E viaţa mea. Ce facem aici? Ne certăm?… Şi atunci?!…/ Cum ai putut scrie în joacă despre… Şi despre…” („Porfiri face ochii cât cepele”).

O notă bio-bibliografică precizează că Aura Christi s-a specializat în jurnalism la Universitatea de Stat din Republica Moldova, unde, pe când făcea parte din U.R.S.S., s-a născut, la Chişinău (12 ianuarie 1967). S-a stabilit la Bucureşti în 1993 şi locuieşte din 2009 la Mogoşoaia. Susţine că „Tema recurentă a cărţilor sale este exilul geografic şi încercarea de a-şi afla o patrie în poezie”. România este pentru autoarea „Geniului inimii” ţara de rezistenţă. Dar tot aici a devenit posibilă starea de revelaţie „bio-grafică”, polifonică, a scriitoarei „apatride”.