CULTURA ECONOMICĂ

Consumul, un „motor” pentru gâlceava noastră cea de toate zilele

Teodor Brateş

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 16 (572), 27 aprilie 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/04/sumar-nr-16-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/cultura16_572_web.pdf

Aşteptate mereu ca o pâine caldă, datele statistice oficiale sunt rapid comentate în mass-media, astfel încât să se mai potolească „foamea” de teme controversate, cele care – chipurile – ridică rating-ul. De ceva vreme, un veritabil combustibil pentru asemenea demersuri îl oferă datele Institutului Naţional de Statistică (INS) referitoare la consumul populaţiei. De ce atât de mult spirit războinic într-un domeniu atât de paşnic?

Erori „bine făcute”

La mijloc se află miza reprezentată de validarea sau, dimpotrivă, invalidarea actualelor politici publice. În condiţiile în care o parte din ceea ce numim creştere economică se simte – cum se spune – în buzunarul unor anumite segmente ale populaţiei (ceea ce nu anulează însă mari disparităţi de ordin social) este riscant să se afirme că ne aşteaptă colapsul dacă nu vom relua în forţă procesul investiţional. Marea majoritate a concetăţenilor noştri nu este, desigur, interesată de cunoaşterea corelaţiilor amintite. Tocmai pe aceasta se bazează analiştii şi comentatorii „de serviciu” pentru a induce ideea potrivit căreia toate câştigurile din prezent în materie de venituri se vor eroda nu numai sub influenţa necruţătoare a inflaţiei, ci şi prin impactul devastator al desfiinţării unui mare număr de locuri de muncă. Amintiţii analişti şi comentatori au declarat ritos că rezultatele din primele două luni ale acestui an anunţate de INS atestă că pericolele n-au trecut deoarece „motorul creşterii economice continuă să fie consumul, ceea ce confirmă că ne îndreptăm categoric spre colaps”.

Adecvare la obiect

Cine a avut curiozitatea să citească textul comunicatului INS la care facem trimitere, observă că vizează doar „cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul”. Din ce este alcătuită, în general, „cifra de afaceri” şi, în particular, cea din comerţul cu amănuntul? Evident, în primul rând, din încasările obţinute în urma actelor de comerţ (vânzare-cumpărare de bunuri), dar şi din depuneri la bănci, din operaţiuni bursiere, din prestări de servicii etc. Prin urmare, când se anunţă că, pe primele două luni din 2017, „cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut, în serie brută, cu 5,4% faţă de perioada similară din 2016”, nu toată suma aferentă sporului vizează bunurile vândute populaţiei.

În acelaşi timp, este abuziv să se pună semnul egalităţii între consumul populaţiei şi încasările din vânzarea de bunuri prin comerţul cu amănuntul. În noţiunea de consum intră şi serviciile, care nu sunt efectuate de unităţile din sfera comerţului cu amănuntul (de pildă serviciile IT, salubritatea, furnizarea energiei electrice şi termice), după cum o parte a consumului populaţiei este reprezentată, mai ales în mediul rural, de resurse din producţia proprie.

Insist asupra acestor elemente, deoarece, fără cunoaşterea termenilor cu care se operează, există riscul ca realităţile să fie prezentate trunchiat, să se răstălmăcească şi astfel să sporească semnificativ cantitatea de confuzie pe cap de locuitor. Ceea ce se desprinde clar din momentul în care luăm „la bani mărunţi” diferite noţiuni, cum sunt cele în cazul nostru, constatăm că volumul cifrei de afaceri la care face trimitere comunicatul INS nu include nici pe departe întregul înţeles al cuvântului „consum”. Nu mai vorbesc despre faptul că există şi alte tipuri de consum, cum ar fi cel productiv sau cel tehnologic.

„Pilule” de raţionalitate

Şi acum, câteva cuvinte despre investiţii. La nivel macroeconomic, se operează cu valori nominale (adică dinamica este exprimată în bani, fie lei, fie valută). Nici nu s-ar putea altfel. Doar nu aduni tonele de ciment folosite în construcţii cu tonele de mobilier pentru noile clădiri, fie rezidenţiale, fie de birouri. În noţiunea foarte cuprinzătoare de investiţii sunt incluse tot felul de cheltuieli, de la achiziţionarea de utilaje şi echipamente până la cumpărarea de consumabile. Nu orice fel de investiţie are aceleaşi efecte asupra creşterii şi dezvoltării economice ca izvor de prosperitate, de ameliorare a calităţii vieţii la scară socială. Nici măcar elementele active de producţie nu au acelaşi efect multiplicator pe lanţul de creare a valorilor economice. Contează enorm randamentul, măsura în care asigură realizarea unei cantităţi cât mai mari de valoare adăugată. Prin urmare, ideea centrală în materie de investiţii constă în departajarea domeniilor în care (sau pentru care) se alocă banii. Aşa că o corectă judecată de valoare nu este posibilă fără luarea în considerare nu numai a sumelor alocate, ci şi a obiectului cheltuielilor pentru investiţii.

Totodată, în noţiunea de care ne ocupăm un loc important îl ocupă (sau trebuie să-l ocupe) investiţia în oameni, în educaţie, în sănătate, în protecţia mediului, în asigurarea ordinii şi liniştii publice etc. Mai trebuie luaţi în calcul şi alţi factori, cum sunt durata lucrărilor, perioada în care cheltuielile se recuperează, eficienţa, în general, nu numai cea economică, ci şi ecologică, socială ş.a.m.d.

Cam complicat, nu? Repet: Nimeni nu este obligat să ştie toate acestea. Dar, dacă ne rezumăm la un singur cuvânt – „consum” –, la modul în care este folosit propagandistic, atunci se impune să nu ne însuşim „nemestecat” ceea ce ne servesc diverşi părerologi, ci să manifestăm măcar un minimum de reticenţă, de rezerve. Mai ales când ni se oferă „de-a gata” concluzii fără premise, fără demonstraţii, fără dovezi. Cum s-a văzut, dacă vorbim despre „motoare” ale creşterii economice, în strânsă legătură cu efectele sociale, trebuie să ţinem seama şi de combustibilul utilizat. Că nu rareori se consumă mai mult pentru „claxon” decât chiar pentru… „motor”.