CULTURA SPORTULUI

Rubrica IN CORPORE SANO

Vârsta ca o crăpătură în tavan

Mădălina Firănescu

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 16 (572), 27 aprilie 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/04/sumar-nr-16-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/cultura16_572_web.pdf

 

La 90 de ani, însinguratul protagonist al „Poveştii târfelor mele triste” vrea de la viaţă un dar scandalos: o noapte pătimaşă cu o copilă virgină. Pentru că „vârsta nu e cea pe care o ai, ci aceea pe care o simţi”, explică Gabriel García Márquez. Tot la aproape 90 de ani, Doris Lessing devenea cea mai bătrână laureată a Premiului Nobel pentru Literatură (în 2007), publicând apoi ultima sa carte, „Alfred şi Emily”. Pentru autoarea tulburătorului „Carnet auriu”, marea taină a celor ajunşi la senectute este că „se schimbă trupul, dar tu nu te schimbi de fapt câtuşi de puţin”. 90 de ani avea şi brazilianul Tércio Mariano de Resende când a intrat în Guiness Book of Records drept cel mai vârstnic practicant de fotbal din lume. Evolua pe postul de fundaş dreapta într-un campionat regional, pentru Goiandira Sports Club. „Mulţi mă întreabă ce e în capul meu, îmi spun că nu are sens să joc fotbal la o vârstă atât de înaintată. Eu le răspund că, atâta timp cât pot sta în picioare, o să intru pe teren”, mărturisea brazilianul care şi-a atârnat ghetele-n cui trei ani mai târziu, cu puţin înainte de moarte. Şi tot la 90 de ani face performanţă şi Elena Pagu, proaspăt medaliată cu aur în proba de 3.000 de metri la Campionatul Mondial de Marş Sportiv din Coreea de Sud. Românca deţinătoare a 8 titluri de campioană mondială şi 5 de campioană europeană a devenit luna trecută cea mai în vârstă participantă care a reuşit să ducă la bun sfârşit o astfel de cursă. Pentru remarcabila atletă, alergarea este mai mult decât reţeta sănătăţii fizice şi psihice: „Mișcarea și iubirea mă țin vie, dinamică, cu chef de viață […] Sunt încă dreaptă, sunt în picioare și pot să fac un marș de zece kilometri și acum!”.

Te poţi simţi, aşadar, tânăr indiferent de anul naşterii trecut în buletin. „Tinereţea este mai degrabă o stare de spirit decât fizică. Din acest motiv, sunt doar o fetiţă care în ultimii 70 de ani arată mai rău”, glumea, la împlinirea a… 120 de ani, franţuzoaica Jeanne Louise Calment, care a avut cea mai lungă viaţă confirmată în istorie: s-a născut în 1875 şi a murit în 1997, la 122 de ani şi 164 de zile. Ea reprezintă însă una dintre puţinele abateri de la nivelul maxim al speranţei de viaţă umane, calculat de Sir Colin Blakemore la 12 decenii. Expertul în neurobiologie, profesor la Universitatea din Londra şi Universitatea Oxford, argumenta că trupul omenesc are o limită până la care poate îmbătrâni fără să cedeze şi că ştiinţa ar trebui să pună accent pe îmbunătăţirea sănătăţii celor ajunşi la „amurg”, nu pe longevitatea în orice condiţii.

Lupta cu timpul şi cu propriul corp se duce însă cel mai vizibil şi mai aprig în sport. Debutul timpuriu în competiţiile profesioniste – să ne amintim de Nadia Comăneci, încoronată campioană olimpică la 14 ani, sau de Julia Lipnitskaia, patinatoarea medaliată cu aur olimpic la 15 ani și un pic – uzează dramatic fizicul sportivilor, astfel că puţini mai reuşesc să performeze pe la 30-35 de ani. Există totuşi şi excepţii. Cea mai spectaculoasă este revenirea lui Roger Federer pe locul 4 mondial, la aproape 36 de ani, după o jumătate de an de pauză și o operație la genunchiul stâng. Întors în circuit cu ambiţii modeste, Fedex a explodat pur şi simplu, înlănţuind de la începutul anului 20 de victorii, 3 trofee (un Grand Slam – Australian Open şi două Mastersuri – Miami şi Indian Wells), plus 3 înfrângeri administrate principalului rival, Rafael Nadal. Un start excepţional, care l-a făcut pe comentatorul EPSN Brad Gilbert să exclame: „Îl urmăresc pe Federer din 1998, dar cred că acum joacă cel mai bun tenis din carieră!”. Două sunt explicaţiile: menţinerea motivaţiei elveţianului, venită din incontestabila plăcere de a fi în faţa fileului, şi pauzele de „reîmprospătare”, luate la momentul oportun. O recunoaşte însuşi Federer, care tocmai a anunţat că până la Roland Garros nu va mai bifa niciun turneu pe zgură.

„Mingea de tenis nu-mi ştie vârsta”, spunea legendara Martina Navratilova care, la semicentenar, încă zburda pe teren. Iar japoneza Kimiko Date, fostă câştigătoare a 8 titluri WTA, îi dă dreptate. La 46 de ani, ea e aproape de a reveni în circuitul profesionist, după două operații suferite la genunchi, în urma accidentării din 2016, la Australian Open. „Dacă e o încăpățânare? În orice caz, ador tenisul, provocările și competiția”’, a mărturisit nipona. La fel gândeşte compatriotul Kazuyoshi Miura, cel mai vârstnic fotbalist profesionist în activitate. Fostul atacant al naționalei Japoniei (89 de selecții, 55 de goluri) evoluează la echipa Yokohama FC, la 50 de ani împliniţi. Iar dacă fotbalişti de vârstă mijlocie sunt destui, mai ales în rândul portarilor (Dino Zoff chiar a câștigat Campionatul Mondial la 40 de ani), în gimnastică, aşa ceva e o raritate. Oksana Chusovitina, participantă la 7 Olimpiade, tocmai a luat aurul la Cupa Mondială de la Doha, în proba de sărituri, deşi are 41 de ani. Cât avea şi valorosul baschetbalist Steve Nash în momentul retragerii, după aproape două decenii petrecute în NBA. Sunt exemple care demonstrează că spiritul tânăr şi voinţa pot face minuni şi cu un trup peste care s-au aşternut anii, ridurile, oboseala şi accidentările. Totul e, cum spunea nonagenarul lui Márquez, să nu-ţi priveşti vârsta ca „o crăpătură în tavan prin care plouă şi care îţi arată cât ţi-a mai rămas de trăit.”