CULTURĂ ŞI SOCIETATE

Educație, circulație

Vasile Cărăbiși

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 17 (573), 4 mai 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/05/sumar-nr-17-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/Cultura_573_17_2017.compressed.pdf

 

Există o legătură între aceste două noțiuni? În aparență nu, dar, în urma unei analize, constatăm că există o relație de dependență, ambele influențându-se reciproc. Dacă educația rutieră este o componentă a procesului general de educare a copiilor, ce se desfășoară sau ar trebui să se desfășoare în unitățile de învățământ, nu trebuie ignorați, în această privință, nici tinerii și nici persoanele mai în vârstă. Orice manifestare având ca obiect circulația rutieră (conferințe, simpozioane, concursuri tematice etc.) trebuie să scoată în evidență necesitatea unei educații în acest sens. De asemenea, prezentarea în mass-media a evenimentelor rutiere produse pe drumurile publice trebuie să pună accentul pe cauzele ce au generat asemenea evenimente și pe comportamentul celor implicați și mai puțin pe efecte care, este adevărat, creează stări emoționale puternice, dar nu contribuie la evitarea, în viitor, a unor asemenea evenimente. Evidențierea cauzelor şi, mai ales, a comportamentului participanților la trafic implicați în evenimente rutiere ar putea să-i determine și pe alții, cu un comportament similar, să-și reconsidere atitudinea în sensul conștientizării riscurilor la care se expun în cazul unui comportament inadecvat.

Toți participanții la traficul rutier, dar în special conducătorii auto, trebuie să înţeleagă sensul şi utilitatea practică a tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, aplicându-le în mod creator şi în concordanţă cu situaţia apărută. Din păcate, nu totdeauna circulaţia rutieră se desfăşoară în conformitate cu reglementările legale, iar comportamentul unor conducători auto este agresiv, deranjant şi, nu în ultimă instanţă, periculos pentru ceilalţi participanţi la trafic. De aceea, consider că nu este lipsit de importanţă să abordăm câteva aspecte de politeţe şi, mai ales, de nonpoliteţe rutieră.

Politeţea rutieră înseamnă abordarea unor situaţii din trafic într-o manieră atentă şi respectuoasă faţă de partenerii de drum; o asemenea atitudine trebuie să caracterizeze pe toţi conducătorii auto deoarece, pe lângă faptul că este o dovadă de civilizaţie, contribuie la creşterea siguranţei circulaţiei şi, implicit, la diminuarea riscurilor de producere a accidentelor rutiere. A atrage atenţia unui conducător auto asupra unei deficienţe la autovehicul (o uşă întredeschisă, capota portbagajului deschisă, un pneu dezumflat, un semnal luminos care nu funcţionează, o pierdere vizibilă de ulei) trebuie să fie o atitudine firească prin care se elimină riscul apariţiei unei situaţii periculoase. Depinde însă cum facem acest lucru. Atenţionarea prin gesturi sau semne în timpul mersului nu este înţeleasă de partenerul de trafic şi, în plus, diminuarea atenţiei asupra circulaţiei poate duce la pierderea controlului asupra direcţiei, favorizând producerea unui accident de circulaţie. De aceea, în astfel de situaţii se recomandă să-i cerem să oprească pentru a-i comunica despre ce deficienţă este vorba şi, dacă este cazul, să-l ajutăm să o remedieze.

În condiţiile unui trafic aglomerat, facilitarea pătrunderii unui autovehicul de pe un drum lateral, fără prioritate, în drumul principal reprezintă un act de politeţe rutieră. Se evită astfel producerea unei coliziuni deoarece conducătorul auto care aşteaptă de mult este tentat să forţeze pătrunderea în drumul principal.

La semnalul unui conducător auto aflat într-o parcare sau al cărui autovehicul este în pană, tot ca un gest de politeţe rutieră este recomandabil să oprim, pornind de la ideea că oricând putem fi într-o situaţie similară. Un sfat pentru rezolvarea unei probleme tehnice, un număr de telefon de la un atelier de reparaţii auto ori de la o firmă de tractări auto reprezintă un ajutor binevenit, care va fi apreciat ca atare.

Dacă unii conducători auto se deplasează cu viteză redusă, în neconcordanţă cu traficul, fie dintr-un exces de prudenţă sau frică, fie din motive obiective (o defecţiune la autovehicul, o persoană bolnavă pe care o transportă la spital, o situaţie periculoasă pe care a observat-o şi care îl îndeamnă la prudenţă) nu este o soluţie să circulăm foarte aproape în spatele lor, claxonând şi gesticulând pentru a le arăta că suntem deranjaţi. Dimpotrivă, trebuie să procedăm cu tact şi politeţe, depăşindu-i cu prudenţă şi luând toate măsurile pentru a nu crea, prin depăşire, o situaţie periculoasă.

La trecerile pentru pietoni semnalizate cu indicator şi/sau marcaj se recomandă oprirea şi invitarea, printr-un semn cu mâna, a pietonului care doreşte să traverseze drumul, dar ezită să o facă nefiind convins că i se va acorda prioritate. Este un gest de politeţe rutieră, prin care se poate evita producerea unui accident rutier.

Din păcate, nu prea întâlnim în trafic conducători auto care să dea dovadă de politeţe rutieră, ci mai degrabă de nonpoliteţe, conducerea agresivă a autovehiculului fiind expresia lipsei de civilizaţie, a iresponsabilităţii, a îngâmfării, a lipsei de respect faţă de partenerii de trafic. Adepţii acestui stil folosesc diverse metode de intimidare. Printre ele, cea mai importantă este însuși autovehiculul pe care îl conduc. La volanul unui autoturism performant, cu motor foarte puternic, se simt un fel de stăpâni ai şoselelor și ignoră nu numai regulile de bun-simţ, dar şi pe cele rutiere, considerând că totul le este permis. Pentru ei indicatoarele de reglementare a priorităţii de trecere, culorile semafoarelor electrice, indicatoarele şi marcajele de la trecerile pentru pietoni nu au nicio semnificaţie. Ei comit greşeli în serie în trafic, execută manevre neaşteptate în cele mai periculoase locuri, dar sunt necruţători atunci când alţi participanţi la trafic greşesc.

O altă metodă de intimidare o reprezintă viteza, utilizată pentru a-i determina pe ceilalţi participanţi la trafic să se replieze spre dreapta, intrând chiar pe acostament pentru a le face loc să treacă. Ei sunt întotdeauna grăbiţi, neezitând să circule pe mijlocul drumului sau chiar pe contrasens.

Conducătorul auto agresiv nu ezită să abuzeze de mijloacele de avertizare luminoase şi sonore, adresează injurii şi cuvinte jignitoare celor din jur şi, de multe ori, face uz de bâtă, cuţit sau chiar armă de foc pentru a-şi dovedi „superioritatea” în trafic.

Este recomandabil să nu dăm lecţii celorlalţi conducători auto care greşesc, deoarece eroarea fiind comisă şi devenind, astfel, ireversibilă, atitudinea devine inutilă şi chiar periculoasă. Putem însă atrage atenţia, într-un mod politicos şi civilizat, conducătorilor auto care apasă prea tare pedala de acceleraţie că viteza cu care se deplasează este nepotrivită cu condiţiile de circulaţie.

Vasile Cărăbiși este profesor de legislație rutieră