CULTURA SPORTULUI

Rubrica IN CORPORE SANO

Fuga în oglindă

Mădălina Firănescu

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 18 (574), 11 mai 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/05/sumar-nr-18-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/cultura_18_574.compressed.pdf

 

Eliminată în semifinală la Stuttgart, după un joc neconvingător în faţa Laurei Siegemund, Simona Halep n-a reuşit să le dea replica jurnaliştilor de la „Tennisworldusa”, care îi acordaseră nota… 3 pentru acest sezon, la fel ca polonezei Agnieszka Radwanska, scriind că ambele au ajuns la performanţe de tot râsul. Ceea ce a izbutit totuşi Simona să arate în Germania a fost o uşoară schimbare de atitudine faţă de precedentul turneu american. Fiindcă irascibila Regină de Cupă (Fed) recunoaşte cu jumătate de gură că e „puţin nervoasă pe teren”. Cât de „puţin” s-a văzut la meciul pierdut în faţa Johannei Konta la Miami, când doar ordinul răstit „Tăiaţi-i capul!” i-a lipsit pentru deplina identificare cu suverana cărţilor de joc din povestea lui Lewis Carroll. „Nu mai da din cap când greşesc! Nu îmi face bine”, i-a reproşat iritată antrenorului Darren Cahill, biruit în încercarea de a o calma. „Ceri prea mult. Ăsta e caracterul meu. Sunt atât de moartă! Am un joc ridicol […] Mă complic tot timpul”, s-a plâns ţâfnoasa Regină. Zadarnic i-a cerut australianul să-şi alerge adversara pe teren, fiindcă aşa o poate învinge. „Mișc-o de pe loc, fă un pas înainte! Nu lovi mingea pe mijlocul terenului și asigură-te că nu alergi doar tu. Fii atletă! La naiba, o să mă duc eu acolo și o să alerg, dacă tu nu o faci!”, a izbucnit placidul antrenor. Însă Simona s-a ferecat în mânia ei pasivă şi asta a costat-o victoria.

Nu era prima oară când Darren Cahill pune accent pe deplasare. În mai multe rânduri, el a precizat că atuul Simonei sunt picioarele, viteza, şi nu degeaba i l-a adus preparator fizic pe Gil Reyes, cel care s-a ocupat de Andre Agassi din 1989 până la retragerea acestuia în 2006. Unul din faimoasele programe concepute de Reyes cuprinde două ore de antrenament pe teren, urmate de exerciţii de forţă şi de o serie de sprinturi pe un deal de 292 m, supranumit „Magic Mountain”. Pentru Agassi, a fost suficient ca să câştige 8 titluri de Grand Slam şi o medalie olimpică de aur. Dar în cazul unei sportive nervoase, pe care negativismul o copleşeşte şi o blochează, reţeta nu funcţionează.

Paradoxal însă, deşi mobilitatea pare secretul reuşitei, statisticile demonstrează că lucrurile nu stau chiar aşa. Site-ul turneului Australian Open 2017 a analizat distanţele medii parcurse pentru fiecare punct de jucători, în meciurile din sferturile de finală şi din prima semifinală masculină. Iar concluzia surprinzătoare a fost că învinsul s-a deplasat mereu mai mult decât învingătorul! O altă constatare, la fel de neaşteptată, e că, dintre toţi jucătorii ajunşi în acele faze ale turneului, marele câştigător al trofeului, Roger Federer, a alergat cel mai puţin: în medie 8,3 m/punct, faţă de 9,3 Stan Wawrinka ori 11,3 Rafael Nadal. Prin urmare, elveţianul a compensat resursele fizice mai scăzute la vârsta sa cu eficienţa în deplasare şi plasamentul pe teren. Asta înseamnă joc inteligent!

A stăpâni „arta fugii” – şi nu în accepţiunea lui Bach – este totuşi o măiestrie greu de dobândit. La ediţia din 2015 a Openului Australian, David Ferrer, unul din cei mai atletici tenismeni, a alergat în primele trei meciuri aproximativ 10 km, dublu faţă de Novak Djokovic. Urmarea? Spaniolul s-a oprit în runda a patra, iar sârbul a cucerit trofeul. În fotbal, situaţia e asemănătoare. Apriga rivalitate dintre vedetele campionatului spaniol, Cristiano Ronaldo şi Leo Messi, e reflectată inclusiv de numărul de kilometri parcurşi. La ultimul derby El Clasico (câştigat de Barcelona cu 3-2), argentinianul a străbătut 8,19 km, pe când portughezul – 9,67 km. Potrivit portalului german de ştiri tz.de, olandezul Arjen Robben, care pune jocul pentru echipă deasupra reuşitelor personale, îi depăşeşte net: 11,35 km/meci! „Leneşul” Messi, despre care fostul său antrenor, Pep Guardiola, povestea în cartea „Metamorphosis” de Marti Perarnau că este jucătorul care aleargă cel mai puțin din La Liga, are însă un talent ce anulează aparenta lipsă de implicare: „Când e pe teren, pare că doar se plimbă. El își dă seama când e singur, iar când vede că este marcat, se îndepărtează și se duce într-o zonă liberă. Când ajunge mingea la el, are radiografia completă a spațiului. Știe unde este fiecare jucător. Și bang!”, explica Guardiola felul în care Messi pasează sau se mişcă pentru a înscrie.

Atacantul Barcelonei, ajuns la golul 500 pentru clubul său, pare că moşteneşte inapetenţa altui star blaugrana pentru fugă. Pe când evolua la gruparea catalană, Ronaldinho avea parte de un antrenament special, fiindcă nu-i plăcea să alerge, după cum mărturisea preparatorul fizic Roberto Bassagaisteguy. Asta nu l-a împiedicat pe „Dinţos” să fie un jucător genial, chiar şi la 37 de ani, când a pasat spectaculos la toate cele trei goluri din meciul legendelor Barcelonei şi Realului (încheiat 3-2). Până la urmă, ca să ajungi unde vrei, nu goana, ci mintea te ajută. În sport, regula Ţării din Oglindă funcţionează… fix în oglindă, invers. „În țara noastră – a spus Alice, încă gâfâind – dacă alergi foarte repede şi atâta timp cum am alergat noi, ajungi în altă parte”. „O ţară în care domneşte încetineala!”, zise Regina. „Aici, vezi tu, trebuie să alergi cât poţi de tare ca să rămâi pe loc. Dacă vrei să mergi altundeva, trebuie să fugi măcar de două ori mai iute de atât”.