EDITORIAL
Sectoare culturale și creative în România
Virgil Ștefan Nițulescu
Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 18 (574), 11 mai 2017
EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/05/sumar-nr-18-2017/
PDF: http://revistacultura.ro/pdf/cultura_18_574.compressed.pdf
De ceva vreme, Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală a devenit o instituție vizibilă în România. Construită din alte trei entități, pe parcursul a câțiva ani, INCFC a reușit să își găsească o identitate clară, axându-se pe cele două activități fundamentale: formarea personalului din domeniul culturii (provenind atât din operatori publici, cât și privați) și cercetare fundamentală în cultură.
Desigur, publicul interesat cunoaște deja barometrele care, de câțiva ani, pun în fața societății o oglindă clară asupra consumului cultural din România. O oglindă care, adeseori, reflectă o imagine diferită de cea pe care ne-o imaginăm cei mai mulți dintre noi. Dar cercetările statistice de acest gen nu sunt singurele pe care le coordonează și le efectuează sociologii, culturologii și ceilalți specialiști în studii culturale din cadrul INCFC. Recent, au fost lansate anuarele „Caietele Culturadata” (pentru anii 2016 și 2017), cuprinzând studii foarte interesante despre nevoile de formare culturală în instituțiile publice de cultură, piața de carte din România, vitalitatea culturală a orașelor din România și specializările și meseriile din domeniul culturii. Publicate în română și engleză, volumele (coordonate de Carmen Croitoru și Anda Becuț) constituie, de acum încolo, o lectură obligatorie pentru creatorii de politici publice în domeniu.
Tot foarte recent, INCFC a publicat și „Cartea Albă pentru Activarea Potențialului Economic al Sectoarelor Culturale și Creative din România”, un document realizat în urma unei participări entuziaste la task-force-uri și focus-grupuri din partea a numeroși specialiști, munca de redactare finală fiind coordonată de Carmen Croitoru, Valentin Cojanu, Delia Mucică și Anda Becuț. Totul a pornit de la o inițiativă guvernamentală menită să identifice modalitățile prin care Statul poate sprijini aceste sectoare (definite, ca atare, de Comisia Europeană, prin Programul Europa Creativă). Nu este cazul, aici, să reiau o lungă discuție privind definirea domeniului (există, încă, diferențe între abordarea UNESCO și cea europeană). În orice caz, numitele sectoare reunesc nu mai puțin de 11 subdomenii: biblioteci și arhive, patrimoniu cultural, meșteșuguri și artizanat, artele spectacolului, arhitectură, carte și presă, arte vizuale, audiovizual și media, publicitate, IT, software și jocuri electronice și cercetare-dezvoltare. După cum se poate vedea, este un spectru foarte larg, așezat, în fapt, sub umbrela creativității protejate prin sistemul proprietății intelectuale. Vorbim, așadar, despre un domeniu care nu se limitează doar la cultură și arte sau la sectoarele care au ca rezultat expresia culturală, ci care pot fi și lucrative (sectoarele creative și cele transversale, care se bazează foarte mult pe inovația tehnică). Se pare că, în România, există peste 61.000 de firme care activează în sectoarele culturale și creative. Aportul acestora la crearea produsului intern brut este, deja, de cca. 8%, ceea ce reprezintă o realitate pe care guvernanții, de mulți ani de zile, o neglijează. „Cartea Albă” are tocmai rolul de a-i face pe aceștia să reflecteze asupra posibilităților de creștere economică pe care stimularea domeniului, prin mijloace legislative și administrative, le poate crea. Cu alte cuvinte, actanții (grupați tipologic în artiști independenți, societăți comerciale, organizații neguvernamentale și instituții publice de cultură), deopotrivă, au nevoie de un mediu prietenos pentru dezvoltare, dacă vrem ca, prin utilizarea efortului unui număr mic de persoane, dar care înmagazinează un volum mare de creativitate, să creștem mult mai rapid și ușor economia României și, în ultimă instanță, calitatea vieții.
După ce fac o analiză succintă, dar densă, a celor 11 subdomenii, autorii propun câteva direcții de acțiune, care ar trebui urmate de autoritățile publice – atât centrale, cât și locale –, pentru împlinirea dezideratului amintit. Pentru că sectoarele culturale și creative se află la intersecția sferelor de interes ale multor ministere, ar fi necesar un grup de lucru interministerial permanent, care să propună decizii administrative și legislative coerente la nivel politic. Nu voi enumera toate direcțiile de acțiune sugerate pentru viitorul imediat. Sper, doar, că acest volum (publicat separat și în franceză, și engleză) nu va rămâne încă un document programatic uitat în bibliotecile care decorează birourile ministeriale. „Cartea Albă” are valoarea unei sinteze excelente care oferă soluții concrete pentru ca tot ceea ce însemnă creativitate în domeniul culturii să fie nu doar apreciat – superficial și formal –, ci și stimulat pentru a se dezvolta, dovedindu-se că este una dintre puținele activități care poate genera, exponențial, creștere economică.
Aș adăuga, totuși, un lucru care nu este spus explicit în volum, și anume acela că toate cele 11 subdomenii identificate, care se exprimă prin tipuri de operatori culturali diferiți organizațional și social, se sprijină unul pe altul. Tot așa, cele patru tipuri – de la artiști până la instituții – nu au cum evolua, decât dacă o fac în spiritul unei susțineri reciproce. Pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie însă, în primul rând, de un dialog social deschis, liber și permanent, între administrație, creatori și operatori culturali publici sau privați. Orice devieri (cum au fost cele înregistrate anul trecut, de exemplu, de neinspirată „reformă în cultură”) pot aduce, mai degrabă, prejudicii decât bunăstare.