CULTURĂ ȘI SOCIETATE

Conducerea auto perfectă – iluzie sau realitate?

Vasile Cărăbiși

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 19 (575), 18 mai 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/05/sumar-nr-19-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/cultura_19_575_web.pdf

 

Automobilul devine, pentru din ce în ce mai mulţi români, mai mult decât o necesitate. Nevoia permanentă de mişcare face ca orice activitate să fie direct sau indirect legată de automobil. Noţiunea de „maşină a familiei” pierde teren în faţa noţiunii de „maşină personală”, uneori chiar „personalizată”, cel puţin prin numărul de înmatriculare, majoritatea posesorilor de automobile preferând o combinație de cifre și litere care să sugereze ceva de natură personală. Cele patru componente ale circulației rutiere, respectiv omul – factorul determinant, vehiculul – factorul de substanță, drumul – suportul circulației și norma juridică – factorul ordonator al circulației rutiere au evoluat, în ultimii douăzeci de ani, într-o manieră complet atipică.

Omul, ca participant la traficul rutier, a evoluat foarte puțin din punct de vedere al capacității de identificare și de evaluare corectă a riscurilor pe care le presupune circulația pe drumurile publice, iar infrastructura rutieră a rămas, practic, aceeaşi cu cea din anii ’90. Norma juridică, respectiv ansamblul de acte normative care reglementează circulația rutieră, a încercat să țină pasul cu realitatea dar, după aprecierea mea, a reușit acest lucru într-o foarte mică măsură. În schimb, automobilul a înregistrat o evoluție spectaculoasă  începând din anul 1990, atât cantitativ, cât și calitativ. Aceasta face ca tabloul circulației rutiere să fie deformat și, din acest motiv, să ne confruntăm permanent cu două probleme majore : traficul rutier supraaglomerat pe mai toate drumurile și numărul insuficient de locuri de parcare pentru automobilele care, dintr-un motiv sau altul, nu se află în circulație. La acestea se adaugă, de câțiva ani, poluarea excesivă a aerului, în special în aglomerările urbane, din cauza densității mari de automobile, dar și a reducerii semnificative a suprafeței spațiilor verzi. La sfârşit de săptămână ori în sezonul estival, circulaţia pe drumurile care duc către staţiunile montane sau către litoral este de-a dreptul un calvar. Mereu constatăm că nu avem drumuri suficiente, că administratorii acestor drumuri nu-și fac datoria de a le întreține, că poliția rutieră nu este suficient de prezentă pe traseele aglomerate. Mereu privim spre alții care ar trebui să ne facă viața mai bună.

Dar spre noi, cei care participăm la traficul rutier ca pietoni, bicicliști sau conducători auto, privim oare suficient de critic așa cum o facem spre alții? Facem tot ce depinde de noi pentru ca traficul rutier să fie suportabil? Eu cred că nu. Ce-i de făcut? Iată câteva soluții simple, cu efecte benefice asupra siguranței circulației. Pietonii și bicicliștii trebuie să înțeleagă faptul că este în beneficiul lor să circule numai prin locurile destinate lor (trotuare, zone pietonale, piste pentru bicicliști etc.) și să traverseze drumul numai la culoarea verde a semaforului și prin locurile special amenajate și semnalizate ca atare. Conducătorii auto, prin comportament și maniera de conducere, trebuie să rezolve dilema : conducerea auto perfectă – iluzie sau realitate?

În acest moment, dacă ar fi să luăm în considerare modul în care se desfășoară circulația, precum și numărul mare de accidente care se produc pe drumurile publice, am putea aprecia conducerea auto perfectă ca fiind mai degrabă o iluzie. Atitudinea fatalistă a multor conducători auto, considerând că nu se mai poate face nimic pentru îmbunătăţirea circulaţiei, este păguboasă. Dimpotrivă, un conducător auto responsabil, adică un conducător auto care nu încalcă în mod deliberat regulile de circulaţie, trebuie să adopte o atitudine pozitivă, convins fiind că întotdeauna se mai poate face ceva în acest sens.

Prin urmare, conducerea auto perfectă trebuie să fie obiectivul prioritar al oricărui conducător auto, aceasta putând deveni, la un moment dat, o realitate. Nu cred că este exagerat dacă vorbim chiar de o „cultură rutieră” a conducătorilor auto și nu numai a lor.

În opinia mea, aceasta presupune, în primul rând, respectarea reglementărilor rutiere, având în vedere că situațiile periculoase apărute în trafic, generatoare de accidente de circulaţie, nu sunt altceva decât expresia încălcării unor asemenea reglementări. Sigur că nu toate greşelile conducătorilor auto se concretizează în accidente rutiere; depinde de conjunctura în care se comit aceste greşeli şi de reacţiile celorlalţi participanţi la trafic. Situaţiile din trafic trebuie apreciate prin prisma riscului cel mai mare pe care îl prezintă, iar conducătorul auto trebuie să adopte o manieră de conducere în raport cu acest risc. Nu teama de posibilele sancţiuni aplicate de poliţistul rutier trebuie să-l determine pe conducătorul auto să respecte reglementările rutiere, ci conştientizarea riscurilor de producere a accidentelor de circulaţie ca urmare a încălcării acestor reglementări. Întrucât relaţia încălcarea reglementărilor rutiere-accident este o relaţie de tip cauză-efect, eliminarea riscului de producere a accidentului trebuie să fie totală, adică reglementările rutiere trebuie respectate în totalitate fără a le diferenţia în funcţie de consecinţele posibile.

În circulaţia rutieră, expresia justificativă „a greşi este omeneşte” nu se poate aplica deoarece sunt multe situaţii în care este posibil să greşeşti o singură dată, nemaiavând posibilitatea să greşeşti a doua oară. Pornind de la ideea că, în general, oamenii nu sunt foarte exigenţi atunci când este vorba de norme sau reglementări, se poate pune întrebarea: este posibilă şi, mai ales, întemeiată cerinţa respectării tuturor reglementărilor rutiere? Răspunsul este, fără ezitare, afirmativ, adică reglementările rutiere trebuie respectate integral şi permanent, întrucât nu există altă soluţie pentru a circula în deplină siguranţă.

În al doilea rând, abordarea fiecărei deplasări, indiferent de lungimea traseului şi condiţiile de circulaţie, trebuie făcută cu aceeaşi responsabilitate. Există tendinţa, la unii conducători auto, de a considera că o deplasare scurtă nu implică prea multe riscuri, tratând-o cu superficialitate. Este o eroare gravă deoarece, în deplasările scurte, desfăşurate, în general, în interiorul oraşelor, în condiţii mai grele de trafic, apar probleme diverse şi dificile, care necesită măsuri preventive suplimentare. Este adevărat că o deplasare pe distanţă mare (400-500 km) sau o deplasare pe un drum cu dificultăţi (succesiuni de curbe, pante şi rampe, zone cu aderenţă scăzută) solicită, din punct de vedere fizic şi psihic, mai mult pe conducătorul auto, dar, pregătită în mod corespunzător, această deplasare se poate desfăşura în deplină siguranţă.

În al treilea rând, automobilul trebuie folosit raţional, urmărindu-se, pe de o parte, întreţinerea lui pentru a-l menţine într-o stare tehnică perfectă, dar şi exploatarea judicioasă a acestuia în circulaţie, pe de altă parte. Inspecţia tehnică periodică, obligatorie pentru toate categoriile de autovehicule, trebuie să confirme că automobilul răspunde perfect la cerinţele de siguranţă rutieră şi de poluare. Un conducător auto responsabil pentru siguranţa sa şi a celorlalţi participanţi la trafic trebuie să fie foarte exigent atunci când este vorba de starea tehnică a automobilului pe care îl conduce.

Pregătirea pentru drum a automobilului, în raport cu condiţiile meteo-rutiere în care se desfăşoară circulaţia, începând cu aşezarea bagajelor şi a persoanelor, în funcţie de numărul şi greutatea lor, şi continuând cu verificarea nivelurilor uleiului din baia motorului, lichidului antigel, lichidului de spălare a parbrizului, lichidului de frână, verificarea presiunii din pneuri şi stării tehnice a anvelopelor reprezintă o măsură absolut necesară, care îl scuteşte pe conducătorul auto de situaţii neplăcute în trafic. Supraîncărcarea automobilului modifică performanţele acestuia în privinţa demarajului şi a frânării, influenţează ţinuta de drum şi stabilitatea şi stânjeneşte pe conducătorul auto în efectuarea manevrelor. În ceea ce priveşte aşezarea persoanelor în automobil, trebuie avută în vedere o repartizare uniformă a greutăţii, iar copiii în vârstă de până la 3 ani trebuie aşezaţi numai în dispozitive de reţinere omologate. Ţinerea lor în braţe le pune, realmente, în pericol viaţa în cazul unor frânări bruşte. Foarte important este şi comportamentul pasagerilor în timpul călătoriei. Aceştia nu trebuie să facă mişcări sau gesturi de natură a stânjeni conducerea automobilului ori să întreţină discuţii care, prin caracterul şi conţinutul lor, l-ar putea deranja pe conducătorul auto. Deosebit de periculoşi sunt pasagerii care, fără a avea cunoştinţele şi abilităţile necesare conducerii automobilului, dau sfaturi conducătorului auto, îl incită la mărirea vitezei, la efectuarea unor manevre riscante sau chiar periculoase. Observaţiile critice la adresa acestuia că merge prea încet şi îl depăşesc toţi, că este excesiv de prudent sunt la fel de periculoase, deoarece îi creează un sentiment de inferioritate şi îl fac să nu mai poată controla, la un moment dat, automobilul. Ignoranţa unor pasageri este atât de mare uneori, încât, în loc să contribuie, prin atitudinea lor, la siguranţa deplasării, îl incită pe conducătorul auto la băutură în timpul opririlor pe traseu.

În al patrulea rând, crearea rezervelor la care conducătorul auto poate apela pentru a ieşi din situaţiile critice cu care se confruntă în trafic completează, în mod benefic, maniera de conducere perfectă. Aceste rezerve se referă, pe de o parte, la automobil, iar, pe de altă parte, la conducătorul auto. Rezervele nu trebuie însă doar create, ci şi păstrate şi utilizate raţional.

Rezervele automobilului sunt : rezerva de putere a motorului, rezerva de frânare, rezerva de combustibil, rezerva de pneuri, rezerva de intervenţie. Rezervele conducătorului auto sunt: rezerva de energie fizică şi nervoasă, rezerva de timp, rezerva de oprire.

În circulaţia rutieră, a crea şi a dispune de rezerve înseamnă a avea posibilitatea de a interveni pentru protejarea ori salvarea vieţilor omeneşti, pentru evitarea producerii de pagube, iar, atunci când acest lucru nu este posibil, pentru reducerea la minim a consecinţelor evenimentelor rutiere. Dacă la aceste rezerve adăugăm priceperea şi perspicacitatea conducătorului auto de a prevedea situaţiile periculoase, putem spune că este la îndemâna oricărui conducător responsabil de a contribui substanţial la siguranţa traficului rutier.

Putem considera, așadar, conducerea perfectă ca fiind o realitate? Deocamdată nu, dar, dacă toţi participanţii la trafic vor respecta reglementările rutiere şi vor adopta o atitudine preventivă, fiind conştienţi de responsabilitatea care le revine privind siguranţa circulaţiei, vom fi foarte aproape de acest deziderat. În orice caz, conducerea perfectă trebuie să rămână un obiectiv permanent al oricărui conducător auto.