CULTURA IDEILOR

Spoiala subțire

Peter Dan

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 20 (576), 25 mai 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/05/sumar-nr-20-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/cultura_576_20_2017.pdf

 

Din când în când o observație sau un fragment de conversație te străpunge cu o urgență dureroasă, ca atunci când ai călcat pe un ciob. În cazul de față era un interviu al fostului șef al CIA, Michael Hayden cu Anderson Cooper de la CNN. „Cât de subțire, a remarcat Hayden, este spoiala civilizației („how thin the veneer of civilization”) peste sălbăticie”. Exemplul pe care l-a dat este aproape de casă: Sarajevo, un oraș cosmopolit și gazda Olimpiadei de iarnă în 1984, acum sfâșiat de dușmănii tribale și religioase. Mi-a fost limpede imediat că avea dreptate. Întrebarea este: de ce?

Benjamin Barber identifica în 1996 „două forțe axiale” contradictorii, pe care le-a numit Mc World și Jihad. Prima este o forță centripetă, multinațională de omogenizare și integrare, cea de-a doua o forță centrifugă, de fragmentare tribală și dezbinare. De exemplu, Uniunea Europeană reprezintă McWorld, pe când Brexit reprezintă Jihad. O perioadă destul de lungă a fost prevalent McWorld; mai nou Jihad-ul câștigă amploare. Cauza cea mai probabilă este că integrarea într-o uniune transnațională nu a luat în considerare rolul esențial pe care statul național îl joacă în menținerea identității individuale și colective. Ideea statului național guvernat de valori democratice și care oferă integritate teritorială, continuitate istorică și culturală este una dintre realizările importante ale civilizației occidentale și joacă un rol esențial în formarea identităților individuale și colective. După cum arată Țvetan Todorov, identitatea individuală este un amalgam integrat de identități colective; la rândul ei, identitatea colectivă este un amalgam de identități individuale. Cele două identități sunt atât de complet întrepătrunse, încât o amenințare la adresa identității colective este percepută ca un atac la adresa identității individuale. Identitatea transnațională, paneuropeană, multiculturală s-a dovedit a fi un substitut insuficient al identității naționale, nefiind integrabilă într-un narativ împărtășit, o memorie colectivă care putea servi drept cadru de referință. Mai mult, valul recent de refugiați a dus la crearea unei mentalități de asediu. În aceste condiții, grupurile tind să reacționeze întărindu-și coeziunea interioară și accentuând diferențele față de cei din afara grupului. Reacția la această diluare amenințătoare a identității naționale a luat forma unei revolte populiste. Cas Mudde a identificat trei componente esențiale ale populismului: antielitismul, autoritarismul și nativismul. La acestea propun să adăugăm și nostalgia, care furnizează energie făcând legătura cu un trecut idealizat (vremurile vechi și bune). Succesul populismului (partidele populiste europene de stânga și de dreapta aveau aproximativ 10% din vot în 1960; astăzi au 25%) este facilitat și de slăbirea atașamentului față de valorile democratice în rândul generației tinere: cercetătorii Foa și Mounk au stabilit că 75% dintre europenii de vest și 55% dintre americanii născuți în 1930 sunt de acord că „este esențial să trăiești într-o țară guvernată democratic”, pe când numai 43% dintre europenii de vest și 32% dintre americanii născuți în 1980 agreează. Mai mult, procentajul tinerilor (16-24 de ani) care sunt de acord că „sistemul politic democratic” este un mod „rău sau foarte rău de a guverna țara asta” era 7% în Europa în 1995-97, iar în 2011 era 16%; în SUA cifrele sunt 17% și respectiv 23%. În cazul celor mai în vârstă cifrele sunt mult mai mici.

Un alt factor semnificativ este creșterea polarizării economice și diminuarea clasei de mijloc. Automatizarea și exportul producției („outsourcing”) au dus la dispariția unui număr masiv de locuri de muncă, majoritatea în industrie, care asigurau nivelul de trai al clasei mijlocii de jos. Diferența dintre centru și periferie a crescut: puterea economică și influența culturală s-au concentrat în câteva centre urbane înconjurate de vaste zone de deșert postindustrial, cu o populație frustrată și nemulțumită, vulnerabilă la un mesaj populist. În alegerile prezidențiale din SUA, albii sărăciți din aceste zone, cu procentaje ridicate de drogați, alcoolici și sinucideri, au votat covârșitor cu Trump. Era un vot al disperării. Același pattern poate fi regăsit în votul pentru Brexit și în alegerile recente din Franța.

Valul contemporan de populism, atât in Europa, cât și în SUA, a fost acompaniat de o dezinhibare a comportamentului violent și xenofob, ca și cum, odată ce vălul a fost îndepărtat, întregi categorii de comportamente prealabil interzise au devenit brusc acceptabile. Mai mult, intoleranța, rasismul, mitocănia, discriminarea pe față au devenit mult mai prevalente.

Din punct de vedere psihologic, reacția de dezinhibare poate fi explicată prin deconstrucția și reconstruirea cognitivă a situației („cognitive framing”), astfel încât bunul-simț, umanitatea și politețea pot fi considerate forme de silnicie (corectitudine politică), iar comportamentele prealabil sancționate social o formă de exprimare a libertății individuale. Este vorba de întoarcerea celor refulate, iar forma schimbărilor sociale în fiecare stat dezvăluie ceea ce era refulat. În cazul Angliei, Franței, Olandei, este vorba de nostalgie: întoarcerea la o lume mai prosperă, omogenă rasial și cultural și mai ordonată. În cazul Poloniei și al Ungariei este „societatea iliberală”: autoritarism populist de dreapta, naționalism, antisemitism, iredentism. Romania este o excepție: în prezent, partidele populiste au cea mai mică pondere dintre țările europene studiate. Cred că motivul este că schimbările menționate mai sus: vulgarizarea culturii și a limbajului, parvenitismul, ostentația, mitocănia și mai ales corupția s-au împământenit de mult. Mai curând au fost adăugate intoleranța religioasă și jaful pe față. Forma de guvernământ este o cleptocrație pseudodemocratică. Într-un fel, întârzierea noastră ne-a ferit; câteodată cei din urmă sunt cei dintâi. Să nu uităm însă că spoiala este subțire.

 

Notă

În mai 2017 autorul a prezentat o comunicare cu titlul „Întoarcerea refulatului: memoria colectivă și revirimentul politicii naționaliste și autoritariste” la Universitatea Columbia, New York, în cadrul Conferinței Mondiale a „Asociației Pentru Studiul Națiunilor”. Eseul prezent e bazat pe unele idei din lucrare, care poate fi găsită pe site-ul academia.edu.