CULTURA CINEMA

CANNES 2017. Polemici și glamour

Ioan Lazăr

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 20 (576), 25 mai 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/05/sumar-nr-20-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/cultura_576_20_2017.pdf

 

Poate părea paradoxal ca tocmai la o ediție jubiliară, când de așteptat era ca toate manifestările să poarte marca festivităților de anvergură, de care Cannes-ul anului 2017 nu duce nicidecum lipsă, să apară tot felul de incidente, cum altfel le-aș putea considera, de controverse, de contestări și de indignări. Fidel mersului înainte al industriei și deopotrivă al artei cinematografice, festivalul a știut să fructifice dezbaterile, diversitatea punctelor de vedere, încercând nu o dată să fie un excelent moderator, atât în plan managerial, cât și artistic.

Să intrăm însă în subiectul fierbinte al acestei ediții. El s-a ivit înainte de deschiderea oficială, de la chiar prima jumătate a lui aprilie când au pătruns în selecție două filme cu un regim special. Din recoltele audiovizuale ale gigantului american Netflix, producător de materiale video, pe care le inițiază pentru a fi exploatate doar pe telefoanele mobile ori pe alte rețele cu ecrane de mici dimensiuni, interzicând intrarea produselor respective în sălile de cinema, au fost introduse în program două titluri: „Okja” de Bong Joon-ho și „The Meyerowitz Stories”, în regia lui Noah Baumbach. A contat cu siguranță calitatea autorilor, dar nici tematica lor nu este de neglijat. Primul (prezentat în a doua zi a competiției, vineri, 19 mai a.c.) satirizează capitalismul, cu multinaționalele obsedate de profit, incitând la un consumism exagerat și dăunător sănătății. În egală măsură povestea ia forma unei parabole. O fetiță se împrietenește cu un porc gigantic, rezultatul unor uluitoare modificări genetice. Acțiunea este plasată în munții Coreei de Sud. Imaginile și efectele sunt convingătoare, încă o probă a capacității regizorului de a aborda problematici la scară universală. Și al doilea film își merită interesul. Chestiunea este totuși alta . Ea ține de prerogativele legii franceze, care interzice ca filmele să treacă pe alt suport video înainte de scurgerea a 36 de luni de la ieșirea lor în sălile de cinema. Între paranteze fiind spus, Franța are, se știe, una din cele mai bune rețele de săli din lume. În acest război al ecranelor, Netflix o ține, deocamdată, pe-a lui, nedorind să abdice de la statutul său de furnizor al unei platforme on-line imense.

Pe de altă parte, în aceeași ordine de idei, să avem în vedere că, după Berlin și Toronto, Cannes acceptă, din 2017, să aducă și serii TV. Sunt trei producții aici, cap de afiș fiind noua versiune „Twin Peaks”, semnată de David Lynch, la care se alătură alte două producții de asemenea în regia unor nume ilustre: Jane Campion și Alejandro G. Inarritu.

Lucrurile se cuvin privite cu oarecare circumspecție și mă tem că, la experiența lui Thierry Frémaux, precum și la spiritul său de fin cunoscător al lumii filmului, aducerea acelor producții care au iscat polemici a fost anume făcută spre a duce cumva la elucidarea unui aspect în măsură să dea tot mai mult de gândit producătorilor și distribuitorilor, legat de anvergura rețelelor , de impactul tehnologiilor și nu mai puțin de formatul ecranic.

Ca de obicei, toată lumea ar vrea să afle cine va lua în acest an Palme dʼOr. Asemenea pronosticuri sunt firești și ele încep chiar de la momentul dezvăluirii listei principale. Unii confrați au și pus degetul pe câte un titlu. Dacă e să catalogăm tipologia filmelor vom găsi și noi că, într-adevăr, deși jubiliară, ediția 2017 ar avea unele asemănări cu aceea din 2000, când juriul condus de  Sean Penn a dat Palme dʼOr filmului „Între ziduri” al francezului Lauren Cantet, ceea ce i-a făcut pe unii să atribuie trofeul 2017 filmului lui Michael Haneke „Happy end”, ținând seama de privirea caustică asupra autarhiei europeniste. Se ivește, totuși, o mare problemă. În situația mai sus semnalată, Haneke ar putea fi primul deținător de trei Palme dʼOr. Greu de crezut, zic alții, mai cu seamă că austriacul pedalează pe autobiografie, ceea ce stârnește unele invidii. Dacă nu va fi politic, atunci, impunându-se artistic, palmaresul își va începe lista cu „Wonderstruck” („Minunat”), prezentat de Todd Haynes, în prima seară de concurs. Unii l-au asemănat cu filmul lui Michel Hazanavicius, „Artistul”, și aici cred că au dreptate. Și filmul lui Haynes este un elogiu al privirii. În alb-negru, prin intermediul unei fetițe surde, Rose, cineastul propune o soluție de ieșire din carapacea singurătății transportându-ne în ambianța de la 1927, când filmul sonor abia se năștea. Cu al doilea copil, un băiețel pe nume Ben, ne apropiem de vremurile de azi. Urmărim escapadele celor doi în New York-ul anului 1977 și vizităm un mare parc natural, plin de curiozități de tot felul. Pătrundem astfel într-o lume animalieră, pe fondul unor reliefuri-gigant. Genul acestui tip de flash-back-uri evocă universul nostalgic al figurinelor și al păpușilor Barbie. Festivalul este încă în derulare, așa că surprizele încă mai pot veni.

Glamour-ul nu lipsește, cum nu a lipsit niciodată la Cannes. Canal Plus, partener în continuare al festivalului, ne aduce noi și noi imagini ale divelor. Ziarele fac contabilitatea noilor sosiți cu nume celebre, o statistică mereu adusă la zi, preluând venirea acestora încă de la scara avioanelor aterizate la Nisa: Isabelle Huppert, Monica Bellucci, Susan Sarandon, Marion Cotillard, Charlotte Gainsbourg, Eva Herzigova, Julliane Moore… Nu poate trece neremarcată nici prezența veteranilor Clint Eastwood ori Arnold Schwarzenegger.

În ceea ce ne privește, festivalul are și o parte a lui românească, deși nu găsim niciun film în secțiunile competitive. Descoperim un stand românesc (pe Riviera, pavilionul cu numărul 114), organizat de CNC. În cadrul Atelierului, în locația de la Satul Internațional-Pantiero (pavilionul 227), tânăra regizoare Ruxandra Ghițescu se întâlnește zi de zi cu posibilii finanțatori ai proiectului ei „Otto Barbarul”. La nivelul -1 al Palatului sunt întâlnirile și proiecțiile cu filmele celor mai tineri. Anul acesta se prezintă aici, la „Waves Short”, 16 titluri românești. Pe la începutul festivalului, la Târgul de filme, a fost prezentat un horror-fantasy cu Armand Assante, în regia lui Dragoș Buliga.

Surpriza apare, iată, și prin lansarea unui nou proiect românesc, urmând să intre în producție pe 8 iunie a.c., la București. Filmul se intitulează „Lemonade” și va fi regizat de Ioana Uricaru, fiind produs și distribuit de Mobra Film și respectiv Voodoo Film, companiile lui Cristian Mungiu, aflat la Cannes, cum se știe, în calitatea de președinte al juriului pentru scurt metraje și pentru programul de la „Cinéfondation”.