CULTURA ECONOMICĂ

Deficitul de explicaţii şi excedentul de confuzii

Teodor Brateş

Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 20 (576), 25 mai 2017

EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/05/sumar-nr-20-2017/

PDF: http://revistacultura.ro/pdf/cultura_576_20_2017.pdf

 

Publicarea estimărilor privind creşterea economică în România a declanşat o gâlceavă, la scară naţională, pe tema veridicităţii datelor statistice (acuzaţii privind „sporuri incredibile din vârful pixului”) şi reacţii euforice ale unor autorităţi publice („deosebit de concludentă confirmare a viabilităţii Programului de guvernare”). În acest caz, nu se poate recurge la comoda formulă potrivit căreia „adevărul se află undeva la mijloc” decât cu asumarea riscului de a cădea în penibil şi rizibil.

 

Un clişeu desuet: „peste aşteptări…”

O bună parte a protagoniştilor actualei confruntări din spaţiul public s-a declarat „surprinsă” de estimarea Institutului Naţional de Statistică (INS) referitoare la creşterea PIB pe primul trimestru din 2017 cu 5,7%. Cei mai mulţi analişti şi comentatori afirmă că avem de-a face cu un rezultat „peste aşteptări”. Chiar aşa?

Rezervându-li-se, de regulă, în cel mai bun caz, locuri periferice în ansamblul surselor de informare (spre deosebire de practicile statornicite în restul lumii civilizate), datele statistice oficiale, aşa cum apar ele în mass-media autohtonă, nu pot fi receptate măcar satisfăcător de publicul larg. În plus, intervenţiile părerologilor de serviciu induc, pe lângă neîncredere în ceea ce transmite INS, confuzii grave privind procesele şi fenomenele din economie. Nedumeriţi, şocaţi, lipsiţi de instrumente elementare de evaluare, până şi unii parlamentari au solicitat explicaţii conducerii INS. Or, dacă nici domniile lor nu au citit comunicatele oficiale care – culmea! – anticipau, în bună măsură, estimarea privind creşterea substanţială a PIB, atunci ce pretenţii mai putem avea de la „muritorii de rând”?

 

Concluzii fără premise?

Ştiu că prezentarea multor cifre este de natură a plictisi cititorul, de a-l îndepărta de aridele teme economice, paradoxul constând în interesul personal de a-şi mări veniturile şi dezinteresul faţă de factorii macroeconomici care fac cu putinţă împlinirea reală a propriilor aspiraţii existenţiale.

Până la detalierea contribuţiilor la creşterea PIB şi a utilizării resurselor (comunicatul INS se va publica la 7 iunie a.c.), dispunem de datele referitoare la sporurile înregistrate în primul trimestru al anului în curs în industrie şi în materie de consum (câte 6,9 procente în ambele domenii), la recordul absolut în materie de exporturi (5,7 miliarde de euro în luna martie), mutaţiile de pe piaţa muncii (100.000 de noi angajări), precum şi la evoluţiile în numeroase alte domenii ale vieţii economico-sociale.

Toate acestea au fost cunoscute încă de la finalul lunii aprilie şi începutul lunii mai, ceea ce arată că, oricum, dimensiunile „surprizei” nu sunt chiar atât de impresionante cum doresc unii analişti să pară. Fireşte, nu este vorba, nici pe departe, despre un „marş triumfal”, despre rezultate generate exclusiv de „aplicarea Programului guvernamental”, despre atingerea unui asemenea stadiu de progres economic încât porţile viitorului să se deschidă spre „o eră a marii prosperităţi”.

Sunt, în economie, grave dezechilibre, cu efecte sociale dramatice (să ne gândim, bunăoară, doar la inegalităţile la nivel de judeţe şi de regiuni de dezvoltare, între mediul urban şi cel rural, între diferitele segmente ale populaţiei), după cum nici nu este cazul să fie subapreciate riscurile generate de politicile fiscal-bugetare şi de cele din sfera veniturilor, başca provocările şi ameninţările externe. De aici, îndemnul la prudenţă în evaluarea perspectivelor, fie şi numai pe termen scurt şi mediu.

 

„Te întreabă şi socoate…”

Rămân multe de clarificat, dar nici acuzaţii de genul „creştere economică artificială legiferată oficial” (cum a titrat un cotidian bucureştean) nu rezistă la un efort minim de cunoaştere a metodologiilor statistice autohtone omologate de Eurostat. Una dintre metodele cu efect aproape garantat este utilizarea spaimei ca mijloc de răspândire a neîncrederii şi de sedimentare a sentimentului de neputinţă.

Un exemplu, dintre multe altele: se recurge la o paralelă între situaţia din anii 2007 şi 2008 – care a favorizat „importul” crizei globale în România – şi cea din prezent. Ar rezulta că mai e puţin şi ne paşte o criză şi mai devastatoare. Neîndoios, politicile prociclice poartă germenii unei nedorite căderi economice, cu toate urmările ei sociale. Numai că – aşa cum sublinia guvernatorul BNR, Mugur Isărescu – cel puţin două realităţi de necontestat indică diferenţe capitale între cele două situaţii: acum, deficitul de cont curent este incomparabil mai mic decât în 2008 şi, tot faţă de acelaşi an, accesul României pe pieţele financiare internaţionale este incomparabil mai facil.

Dacă privim în jur mai constatăm că exportul şi, implicit, producţia industrială, au crescut şi cresc în condiţiile în care Zona Euro progresează semnificativ. Este una dintre explicaţiile principale ale faptului că şi ţările din regiunea noastră, Cehia, Polonia, Ungaria, Bulgaria au înregistrat în primul trimestru, sporuri importante de PIB.

Bineînţeles, sunt necesare, în continuare, clarificări, explicaţii profesionale (şi, dacă se poate, accesibile nespecialiştilor), astfel încât să se diminueze cantitatea de confuzie pe locuitor, deoarece – în caz contrar – riscăm să pierdem oportunităţile reale ale unei creşteri economice, la rândul ei, reale (chiar dacă se contestă nivelul estimării INS, nimeni nu neagă un spor consistent de PIB) şi să lăsăm deschis drumul spre tot felul de derapaje extrem de costisitoare. Cum s-a văzut, există argumente serioase atât pentru acţiune, cât şi pentru prudenţă sub un imperativ evident: succesul de astăzi să nu fie „patul germinativ” al eşecului de mâine.