CULTURA CINEMA
CANNES 2017. Primele premii și pronosticurile criticilor
Ioan Lazăr
Revista Cultura, SERIA A III-A, nr. 21 (577), 1 iunie 2017
EPAPER: http://revistacultura.ro/nou/2017/06/sumar-nr-21-2017/
PDF: http://revistacultura.ro/pdf/cultura577.compressed.pdf
La ora ultimei corespondențe de la Cannes, putem spune că festivalul s-a sfârșit. Astăzi, duminică, sunt ultimele reluări ale filmelor din competiție. Este liniștea de dinaintea marii furtuni. Cine va lua „Palme dʼOr” la această ediție jubiliară? Dacă ne orientăm după ce scriu publicațiile am putea fi ușor derutați. Niciodată, de altminteri, criticii nu se pun de acord în mod tranșant. În fapt, sunt două linii de investigare a șanselor. „Le Film Français” a adunat preferințele jurnaliștilor de la 8 publicații: „Première”, „Studio”, „Cahiers du Cinéma”, „Positif”, „Télérama”, „inRocuptibles”, „LʼOBS”, „LʼExpress”. Cu șase frunze de palmier, ceea ce înseamnă calificativul suprem, „à la folie”, „Palme dʼOr” ar merge la „120 battements par minute” („120 de bătăi pe minut”). De altfel, filmul lui Robin Campillo (o poveste din anii ’90, radiografie a tragediei SIDA) a fost și alegerea juriului criticilor internaționali (FIPRESCI), care a definit succint valoarea, considerând „120 de bătăi pe minut”ca fiind „Un film de dragoste. Viața mai puternică decât moartea. Un film ca o licărire de speranță”. Nu merg mai departe spre a comenta întreaga ierarhie franceză. Filiera americană, reprezentată de „Screen”, este mai amestecată și nu dă note bune și foarte bune acelorași producții. Este mai amestecată în sensul că internaționalizează și lărgește ancheta. Sunt reprezentate aici 11 organisme de presă, venind din Italia, Franța, Thailanda, USA, Anglia, Rusia, Germania. Se pun steluțe în loc de palmieri și se ajunge la cu totul alte opțiuni. Pe primul loc, de pildă – cu un punctaj de 3,2 – apare coproducția franco-rusă „Loveless” („Fără dragoste”), o criză în cuplu familial, în prag de divorț, resuscitat de dispariția fiului. Nu mai spun că, din mulțimea de jurnaliști de aici, fiecare ar putea da alt film ca preferință personală. Avem cu toții dreptul la un palmares propriu, la a cărui alcătuire am putea avea îndreptățire. Tot așa cum sunt de neacceptat uneori listele juriilor. Numai că istoria filmului universal și implicit a Cannes-ului cu acestea defilează.
Revin la premiile deja cunoscute, la cele „fipresciene”, precum și la cele „ecumeniciene”. Primii au ținut să scoată în față filmul de la „Un Certain Regard”, „Tesnot”, în regia lui Kantemir Balagov, cu acțiunea plasată în nordul caucazian. Filmul a fost considerat o formă de „cinema complet”, apreciindu-se noutatea demersului asupra unei comunități speciale. Pe aceeași linie militantă, realistă, a cercetării sociologice, criticii s-au oprit la filmul lui Pedro Pinho, care evocă existența unei „Uzine degeaba”, ca să parafrazez titlul de la „Quinzaine des Réalisateurs”. Dezafectarea unei uzine produce efecte neașteptate, iar cineastul portughez prezintă situația în notă marxistă, apelând la procedeele comediei muzicale, spre a atenua deznădejdea oamenilor.
Ca de obicei, atenți la problematica suferinței, jurații de la „Ecumenic” au acordat un singur premiu. El a fost atribuit japonezei Naomi Kawase, participantă în competiția oficială cu „Hikari” („Spre lumină”), titlu ce sugerează admirabil subiectul, fiind vorba de un specialist al privirii, un fotograf care-și pierde vederea. O tânără profesionistă a traducerii imaginilor pentru nevăzători intră în viața acestuia cu delicatețe și generozitate, cu discreție și atașament total. „Acest film, motivează juriul, ne invită, prin poezia sa, să privim și să ascultăm mai atent lumea care ne înconjoară”. Într-adevăr, propunerea japoneză subliniază responsabilitatea în a oferi speranță celor care viețuiesc în obscuritate. Ei trebuie să redescopere, să învețe, de fapt, bucuria de a avea acces la lumină. La festivitatea de premiere regizoarea a fost mult aplaudată și fotografiată, mulțumind juriului și festivalului care i-a oferit șansa aceasta. La Salonul Ambasadorilor, unde, ca de obicei, a avut loc ceremonia, a fost prezent și Delegatul General, Thierry Frémaux, declarând că se simte, la rândul domniei sale, onorat să se afle printre jurnaliști, el însuși fiind, în primul rând, critic și istoric de cinema.
Un alt moment memorabil s-a derulat sâmbătă seara la Sala Debussy, unde juriul condus de Uma Thurman (într-o foarte bună dispoziție) a oferit mai multe premii, cumva de factura celor ale marelui juriu, dar cu accente personalizate. S-a dat, de pildă, și un premiu pentru… poezie cinematografică, dar și unul de interpretare feminină. Să ne amintim că la „Un Certain Regard”, românii au fost primii care au spart tiparul, cu „Premiul de interpretare” pentru Dorothea Petre, cu rolul din „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii” de Cătălin Mitulescu. A urmat acel Premiul aparte (altfel), obținut de Corneliu Porumboiu pentru „Comoara”. De fapt, în acest an, premiul Secțiunii „Un Certain Regard” a fost dat unui film iranian, „Un om integru” de Mohammad Rasoulof. Am urmărit povestea unei familii care crește pești colorați într-o locație proprie, amenințați fiind de o companie care urmărește să-i exproprieze. Temă recurentă, universal valabilă, tot mai prezentă, din păcate, în lumea de azi, la noi, dar și prin alte părți.
Juriul lui Cristian Mungiu se va pronunța în această seară de duminică, 28 mai 2017, cu privire la „Palme dʼOr” pentru scurt metraj. La „Cinéfondation”, anunțarea listei s-a făcut deja de vineri. Reamintim că, la această secțiune studențească, au fost alese 16 filme dintr-un total de 2.600, reprezentând 626 de şcoli cinematografice. O bătălie, fără să mai ținem seama de ceea ce se întâmplă, oarecum în afara competiției de aici, la Cornerul ultimilor veniți, plasat la nivelul -0 de la Palais. Juriul lui Cristian Mungiu a acordat primul său premiu unei producții belgiene (INSAS), recompensată cu 15.000 euro. Premiul al doilea (11.500 euro) a mers în Iran, fiind o producție a Școlii Naționale, iar al treilea, în valoare de 7.500 euro, a fost obținut de un scurt metraj francez (FEMIS).